Nu ştiu dacă să îi zic prostie , naivitate sau simplă ipostază de a victimă a unei pături sociale pe care o îndrăgesc nespus , dar o cunoştinţă a păţit-o în seara asta de la un taximetrist bucureştean.

Se făcea că a ajuns omul acasă cu taxiul şi s-a scotocit de bani , dar ia-i de unde nu-s! Aparatul nu arăta mai mult de 20 de ron , sumă pe care ştia că o posedă în apartament , aşa că l-a rugat pe nenea taximetristul să îl aştepte până îi aduce banii de sus. La protestele aferente , cunoştinţa noastră a propus încredinţarea buletinului de identitate , aşa cum se face când datorezi o sumă modestă de bani pentru maxim 10 minute şi tre’ să laşi o garanţie.

Neah , domnu’ taximetrist a poftit la telefonul clientului , un smartphone care făcea pe puţin de 30 de ori mai mult decât contravaloarea călătoriei. Şi a insistat suficient de mult şi de vocal încât bietul călător , blestemandu-şi zilele că nu a mers pe jos din centru până în Berceni , i-a lăsat telefonul bazându-se pe aceeaşi onestitate şi etică socială invocată , pe mulţi decibeli , chiar de şoferul care se temea să nu fie cumva furat.

Finalul îl puteţi bănui şi singuri: când s-a întors cu cei 20 de lei plus şpaga taxiul era demult plecat , firma de la care îl comandase rămânând un mister blocat în memoria ultimelor numere apelate de pe telefonul dispărut odată cu animalul de la volan.

Acu… tre’ să recunoaştem , pentru istorie , că şi clientul a fost deosebit de fraier. Dar josnicia celui care s-a dat nedreptăţit pentru a comite ditai furtul mă lasă interzisă. Aş inventa o procedură nouă de depistare a telefoanelor furate pe baza IMEI-ului numai pentru a obţine un happy-end la povestea asta.

Da’ cum n-am ce să fac , prefer să le trimit o flegmă virtuală celor 99 , 9% din specimenele taximetriste bucureştene pe care le detest cu toată fiinţa mea.