După cum spuneam, nu simt deloc că e sezonul Pascal. Săptămâna patimilor am simţit-o oarecum prin prisma efortului depus pentru noul blog, cu insomnie forţată şi multitasking împins la extrem, dar cam atât. Acum, cu câteva ore înainte de Înviere, zac in pijamale, buimacă si ciufulită, incapabilă să emit o urare pe măsură, gândindu-mă că trebuie să mă împachetez şi să ajung în oraşul natal ca să diger, la propriu, încă o sărbătoare românească cu miel, cozonaci, ouă şi alte asemenea.
Poate nu simt că e Paştele pentru că nu prea mi-e foame. Sau poate fac economie la lumânări pentru că e criză. Sau poate m-a debusolat emailul ăsta în care vedem cum nişte oameni atenţi la detalii inserează o fotografie cu scena nativităţii într-un email cu urări pascale.
În Belgia am primit o candelă foarte frumoasă, candela Sfântului Anton catolic. Are un scop practic bine definit: când pierzi ceva, vreun obiect sau vreo idee de articol pe blog, o aprinzi iar Sfântul Anton te ajută sa le recuperezi. A funcţionat până acum cu o telecomandă:) şi aş aprinde-o şi acum, poate îmi regăsesc cheful de a primi lumină. Dar nu prea am timp, că trebuie să strâng cadourile de Iepuraş pentru familie si prieteni, să ma caţăr pe autostradă şi să ajung acasă. Să mănânc de cinci ori pe zi, să execut vizite familiale, să mă întâlnesc cu prieteni vechi adunaţi în micul oraş pentru două zile, la fel ca mine, să văd un bebe, să ies în club după Înviere (absolut în ton cu spiritul pascal:P), să procesez două seturi interminabile de fotografii pe care le datorez de multă vreme şi să ma întorc luni dimineaţa în Bucureşti pentru datorii de serviciu.
Da, numai odihnă şi relaxare, asa cum îi stă bine unei sărbători de Paşti.
În loc de urare, o imagine şi un citat care mi-au plăcut la un moment dat şi care se potrivesc doar parţial cu momentul (sursă foto)
Asa ca… Paşte Fericit!
Citeste si...







Paste fericit si tie, si ai grija la excese!
Paste fericit si linistit.
SARBATORI FERICITE ALATURI DE CEI DRAGI.FII ATENTA LA DRUM.PUPICI OLI
Multumesc pentru urari! Sarbatori linistite la toata lumea.
Paste fericit bib!!esti super tare…cea mai tare..te admir ff tare…