Tot ce trebuie sa stii si nu te-a invatat nimeni despre Braila si braileni

0 Flares 0 Flares ×

Sunt foarte incantata de cele cateva zile petrecute in dulcea urbe natala. Cred ca sunt exceptia care confirma regula, caci m-am simtit mai bine decat in sederile de 24-48 de ore. Dincolo de timpul de calitate cu familia, am avut ocazia sa redeschid ochii catre Braila, oraselul asta care se intampla la malul Dunarii, in sud-estul Romaniei, acest oras special si totusi banal, maricel si totusi al naibii de intim, in curs de dezvoltare si totusi la pas cu secolul trecut.

Si daca tot am stat mai mult pe aici, m-am gandit sa va impartasesc cateva din particularitatile orasului si orasenilor. Un mini ghid care sa va ajute cand interactionati cu un brailean, indiferent daca la el acasa ori pe meleaguri straine. Nu suntem putini si suntem peste tot!

Braila nu e in Moldova

Luam foc daca ne spui ca Braila e in Moldova. Nicicand o disputa geografica nu a fost intretinuta cu atata pasiune de un neam romanesc. Durostor, Caliacra? Fie la romani sau la bulgari, deopotriva.  Basarabia, pamant romanesc? Desigur, dar numai daca aceasta sorginte se doreste. Dar fereasca sfantul sa nesocotesti granita sudica a Moldovei – despre care toata lumea stie ca e Siretul – si sa atribui micul nostru oras in provincia gresita, ca te joci cu focul.

Desigur, demografic si lingvistic ai putea fi indus in eroare de accentul si comportamentul brailenilor, in general. De asemenea te-ar putea pacali ezitarea lor cand ii intrebi carei regiuni apartin de fapt. #conformunorstudii Braila ar putea fi in Regat, Muntenia, Dobrogea – oricunde, dar numai in Moldova nu.

Rivalitate innascuta cu Galatiul

Ne despart doar 20 de kilometri si, cu toate astea, galatenii sunt niste moldoveni prosti in timp ce vecinii nostri ne considera rudele lor sarace, dar cu pretentii. Galatenii intalniti pe strazile Brailei sunt niste musafiri neaveniti care au relizat ca orasul lor nu are farmec si vin sa ne aglomereze pe noi, sa ne ocupe strazile si mallurile. La schimb, in orasul vecin noi calcam doar cu neaparata treaba sau, mai spre sfarsitul saptamanii, din pura plictiseala fata de peisajul urban local.

Nu conteaza ca in vreme de sarbatoare multi braileni isi iau papornitele si damigeana de tuica si se refugiaza la rudele din Galati, sau le primesc pe acestea acasa cu bratele deschise si masa pusa. Daca la nivel micro totul se desfasoara cat se poate de pacifist, la nivel macro exista totusi un conflict mocnit care ne aduce aminte de un Israel si o Palestina la scara mai domoala.

Braila, orasul cutitarilor

Daca intrebi un brailean plecat din urbea natala despre legendele care vuiesc in orasul de la marginea Dunarii, o sa iti zica pe cel mai onest ton ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu ii miroase. Habar n-are de clanurile din oras, de legea din afara legii si de povestile despre cutitari, singurul talhar din toate vremurile cu care se mandreste fiind Terente, din motive lesne de inteles.

De fapt, fiecare brailean are in arborele genealogic cel putin o frunzulita vesteda, conectata la lianele junglei infractionale. Caci suntem putini si cel putin o ruda de gradul patru are un verisor al carei nase are un socru despre al carui cumnat nu se discuta niciodata, fiind oaia in diverse tonalitati de negru a familiei.

Braila e un oras cu femei frumoase

Intr-adevar, nu strica la reputatia autoarei sa fie certificata estetic de orasul de provenienta. Dar la fel de bine poti spune ca Braila e orasul cu cei mai curati caini sau cu cele mai rosiatice caramizi, cu cele mai grele castane sau cu cei mai inalti functionari publici.

Avem si noi o proportie rezonabila de femei frumoase – atatea cate au mai ramas, caci multe au luat drumul oraselor mai mari si tarilor mai prospere. Sa nu ma intrebati despre proportia femeilor destepte, insa, pentru ca aici n-am nicio informatie sa va dau.

Orasul cu Casa Alba

Ne mandrim pe plan mondial cu singura cladire omonima resedintei presedintiei americane. Cladirea primariei si prefecturii din Braila, numita informal Casa Alba, pastreaza acest nume, in esenta capitalist si democrat,  inca de pe vremea comunismului dur pe care il adaposteau peretii acestei cladiri inainte de revolutie.

Orasul fara McDonalds

Un blestem capitalist ne-a lasat, pana in anul in care mayasii vestesc sfarsitul lumii, fara McDonalds. Nu va puteti imagina o drama mai mare pentru reputatia unui oras in plina afirmare decat lipsa clovnului portocaliu si a logo-ului cu M galben.

Disocierea fata de cel mai puternic lant de fast fooduri din lume ne-a cam aruncat de pe scara evolutiei urbane a localitatilor din Romania si ne-a provocat nenumarate complexe, prilej pentru galateni sa rada superior in timp ce musca dintr-un dublu cheeseburger sau ling un McSundae. Practic mai suntem noi si Pascaniul pe harta golurilor mcdonaldiene.

Primarilor ce s-au perindat in istoria Brailei, lipsa acestui logo este o pata pe obrazul societatii locale! Mai aveati putin si interziceati vanzarea de Coca Cola. Nu se face!

Odata cu deschiderea Promenada Mall la marginea orasului insa, brailenii s-au mai linistit. Chiar daca celebrul fastfood nu a catadicsit sa rectifice lipsa de atatia ani, acum avem Carrefour, Cinema City cu 10 sali si KFC. Toti galatenii sa apeleze la noi!

Doua tipuri de licee: Murgoci si celelalte

O rivalitate demna de familiile Montague si Capulet se intretine in randurile absolventilor celor doua licee de vaza din oras: Murgoci si celalalt. Nu conteaza cati ani ai de la absolvirea liceului, in ce oras sau tara te intalnesti cu un concitadin brailean. Se va ajunge inevitabil la intrebarea: “Ce liceu ai facut?” Daca ai facut vreun liceu irelevant precum Pedagogic, Constructii sau Economic (din care nu iesi nici pedagog, nici constructor si nici economist!) atunci esti salvat, interlocutorul tau cu radacini brailene se va replia pe alte intrebari, raspunsul tau nefiind demn nici de disputa nici de fraternizare. Daca raspunzi, in schimb, Murgoci sau celalalt, ai toate sansele sa castigi un frate sau un dusman, in functie de apartenenta celui ce a intrebat.

Oricum, dragi cititori, ca sa stiti, in Braila conteaza un singur liceu: Murgoci! De aici se revarsa adevaratele elite ale tarii, atat spre olimpiadele nationale cat si spre toate ramurile de succes ale societatii!

Brailenilor le place pestele

Faptul ca ne-am nascut si am crescut la marginea Dunarii nu inseamna ca ne place sa umblam cu un crap-caras pe cartea de vizita. Cunosc multi concitadini care mai degraba ar linge sare decat sa plonjeze intr-o plachie sau intr-o ciorba de peste.

Asta pentru ca multi ani la rand am crescut cu solzi si baloane de peste in chiuveta si am mancat feluri de mancare cu multe oscioare mici.  Saramura, plachie, ciorba, pane, placinta si alte stari de agregare culinara. Orice concepeti pe baza de peste, in bucataria copilariei noastre s-a intamplat deja.

Si pe scurt…

Braila e formata din strazi dispuse in cercuri concentrice, cu alte strazi care le taie ca niste raze si cu baza pe firul Dunarii, asadar centrul orasului e de fapt la margine (vezi harta).

In Braila exista un parc care se cheama Gradina Mare si care e, de fapt, cat se poate de micuta, precum si un parc denumit Monument despre al carui monument n-are nimeni idee unde e si daca exista. Avem si o Insula Mare care, dupa cum banuiti, nu e insula ci o despartitura intre doua brate ale Dunarii, un lac numit Lacu Sarat si un cartier numit Lacu Dulce. Spre Lacu Sarat, aflat la 5 km de oras, se ajunge cu tramvaiul, care isi pierde astfel semnificatia de streetcar si ajunge sa circule printr-o veritabila padure – liziera din preajma lacului.

Ne caracterizeaza toate cele de mai sus precum si multe, multe alte secrete si particularitati, dar daca ati parcurs textul cu atentie, de azi va puteti considera initiati in tainele Brailei:).

Iar daca aveti completari la micutul meu ghid, ele sunt binevenite in comentarii.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Comments
  1. daniel rus
    |   
    • georgiana
      |   
  2. Anca
    |   
  3. Ciupercutza
    |   
    • Raluca Popa
      |   
    • nope
      |   
  4. sorin
    |   
    • Raluca Popa
      |   
    • Raluu ^^
      |   
  5. sorin
    |   
  6. Kulcsy
    |   
    • Raluca Popa
      |   
      • Kulcsy
        |   
      • Kulcsy
        |   
  7. Lavinia
    |   
    • Alina
      |   
      • Kate
        |   
    • eliza
      |   
  8. alex
    |   
  9. Marian
    |   
    • Dragos
      |   
  10. Cristi
    |   
  11. Tomata cu scufita
    |   
    • Raluca Popa
      |   
  12. RADIX
    |   
    • Lore
      |   
      • Horia
        |   
    • georgiana
      |   
  13. brontozaurel
    |   
    • Raluca Popa
      |   
  14. giolly
    |   
  15. Raluca Popa
    |   
  16. ovtoma
    |   
  17. Dan
    |   
    • Radu
      |   
      • Elena
        |   
    • Elena
      |   
  18. Alin
    |   
  19. Ionut
    |   
  20. Marian
    |   
    • Marian
      |   
    • Horia
      |   
  21. Dianora
    |   
  22. Tzumpi
    |   
  23. Alexandru
    |   
    • Elena
      |   
  24. Narcisa
    |   
  25. Doru Panaitescu
    |   
    • Raluca Popa
      |   
  26. Doru Panaitescu
    |   
    • Raluca Popa
      |   
  27. Doru Panaitescu
    |   
  28. Irina
    |   
    • georgiana
      |   
  29. Sorina
    |   
  30. Creve
    |   
  31. Delia
    |   
  32. Nicu
    |   
  33. Doina Popescu-Brăila
    |   
    • Raluca Popa
      |   
  34. Mihai
    |   
    • Raluca Popa
      |   
  35. andrei
    |   
  36. Madalina
    |   
    • Alina
      |   
      • Elena
        |   
  37. Un Bob
    |   
  38. StafidutZ
    |   
  39. Curiozitate
    |   
  40. cipone
    |   
  41. Andreea
    |   
  42. Ana
    |   
  43. eliza
    |   
  44. Karelia Mihaela Neacsu
    |   
  45. Ionut
    |   
  46. cazare in braila
    |   
  47. Crina
    |   
  48. cazare braila
    |   
  49. maty
    |   
  50. Bogdan
    |   
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
De ce unii merita atentie speciala dupa sarbatori. Pledoarie pentru alt tip de Mos

V-am zis deja ca mosul a fost cooperant anul asta si mi-a adus cam tot ce mi-am dorit. Iar ca...

Close