In vizita la Thomas Olivier Coiffeur Français: un hairstylist calm, empatic si pus pe fapte mari

0 Flares 0 Flares ×

Cand treci pragul casei vechi, boieresti din Mahatma Ghandi 3 – o straduta adiacenta aglomeratului Kisseleff ce estompeaza orice zgomot al traficului bucurestean de artera principala – parca iti dispar toate grijile. Pana si cele care te tin departe de blog de o saptamana incoace :P

Usa masiva, de fier forjat, separa zumzetul orasului de interiorul salonului Thomas Olivier Coiffeur Français. Inauntru domina linistea, asortata cu un fundal de muzica buna, tinuta in surdina. Vocile staff-ului sunt modulate pe cea mai calma si calda tonalitate. Aproape ca vorbesc in soapta intre ei, iar cu clientii ceva mai tare, doar cat sa se faca intelesi. Niciun decibel in plus.

thomas olivier 3

Toma ma intampina; facem cunostinta si ma trimite la samponat. El este stilistul – emblema al salonului. Specializat in Franta timp de 8 ani, s-a intors pentru a profesa pe meleagurile natale si a adus cu el o parte din atmosfera specifica patriei lui Voltaire. Ceea ce se reflecta in tot, de la numele si decorul salonului, pana la clientela adesea formata din expati.

thomas olivier 5

Samponatul este, in sine, o experienta. Apreciez ca zona de samponat nu e izolata de restul salonului, ci integrata in interiorul pompos, decorat cu accente clasice si mult auriu si bronz.

Petrec minim jumatate de ora pe scaunul cu masaj ce completeaza dansul relaxat cu buricele degetelor pe pielea capului efectuat de colega lui Toma. Sunt intrebata ce tip de sampon folosesc, de cand nu m-am mai spalat pe par, ce probleme am. Produsele sunt alese in functie de raspunsurile mele.

thomas olivier 6

Dupa ce aproape adorm la samponat si masaj, sunt trimisa cu cel mai lustruit par si cel mai masat scalp pe scaunul de coafor. Alaturi, Toma se ocupa de alt client, cu care se intretine intr-o franceza aproape nativa – cel putin asa suna in urechea mea, chinuita de orele de franceza facute cu creta pe tabla dar fara pic de cursivitate in vorbire. Desi fac eforturi sa nu trag cu urechea la conversatie, imi place cum se adauga franceza la backgroundul experientei din salonul lui.

Termina repede cu celalalt client si ajunge in spatele meu, cerandu-si scuze ca a intarziat si trimitandu-mi un zambet prin reflexia oglinzii: “Ce pacat ca nu vrei o transformare mai radicala azi!”

Il simt gata sa isi imprumute pasiunea si creativitatea fiecarei cliente asezate pe scaunul de coafor, in egala masura. Pe site citisem ca “il fascinează puterea stilistului de a schimba imaginea unei persoane in doar o jumatate de ora” asadar, cu informatia asta in gand, cochetez o secunda cu ideea unui “makeover” radical. Dar aventuriera din mine nu castiga azi batalia, asa ca optez pentru un “refresh” al tunsorii existente.

thomas olivier

In timp ce manuieste foarfecele cu maiestrie prin parul meu, Toma imi spune ca intotdeauna incepe de la documentarea in privinta clientei. “Ce lucreaza? Ce stil de viata are? Cu ce fel de oameni interactioneaza in viata de zi cu zi? Poarta ochelari?” sunt primele intrebari de la care pleaca atunci cand completeaza mental “dosarelul” care ii va spune ce fel de schimbare sa propuna.

Asta atunci cand se impune o schimbare – pentru ca, asa cum precizeaza el, empatia ii dicteaza si cand clienta e in starea de spirit potrivita pentru asa ceva. “Daca simt ca cineva se afla intr-o stare proasta si isi cauta alinarea intr-o transformare radicala, devin prevazator. Asa ceva nu functioneaza ca pansament, ca remediu pentru problemele omului. Trebuie sa vii pregatit pentru schimbare, sa ti-o asumi.”

thomas olivier 7

Nu pot sa nu ma gandesc la femeile despartite, in cautarea schimbarii in materie de tunsoare sau culoare de par care sa le rezolve problemele. Schimb vorba si aflu ca Toma este adept al parului scurt sau mediu. De ce?

“Incadreaza frumos fata. Flateaza. Corecteaza defecte. Sunt nenumarate moduri in care parul mediu poate vorbi despre o femeie asa cum parul lung n-o poate face. Eu le propun clientelor, ele aleg.”

In timpul asta, noua tunsoare se contureaza frumos. La final, din cateva miscari executate maiastru cu uscatorul de par si fixativul, look-ul de diva este complet :). “Data viitoare o sa schimbam mai mult” imi promite el. “O sa ai mai multa incredere.”

thomas olivier 2

Avand in vedere zambetul cu care parasesc casa impunatoare din Mahatma Ghandi 3, nu-l contrazic. O experienta linistita, calma, fara aventuri si drame, cu feeling premium si rezultate peste asteptari, in care iti redefinesti look-ul in timp ce iti incarci bateriile recomanda inca o vizita la Thomas Olivier Coiffeur Français. A bientôt, Toma!

thomas olivier 4

 

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Tags:

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
Din weekend: vreau sa revad “Usturoi”

Marturisesc ca, desi despre filmul Groparului n-auzisem decat de bine, aveam retineri din perspectiva pomului laudat la care s-au plimbat...

Close