…si prima editie la care am participat, de altfel. Un workshop intim cu gazde primitoare:  LaptopNews, Hotcity si Van Gogh Cafe. Invitat: Bogdan Socol de la Sigmanet. Tema de discutie: femeile si comertul online.

Idei care s-au conturat pe parcursul workshop-ului:

• dincolo de cliseul fluturasilor roz pe carcasa, designul unui laptop chiar e un criteriu decisiv in procesul de cumparare. Aici ne referim la tastatura, dimensiuni, contur, acele detalii care fac un laptop mai user-friendly si mai portabil
• femeile au tendinta de a se documenta pe internet apoi de a aborda prin telefon sau email magazinul sau entitatea care vinde, pentru un dialog mai direct si personal. Ba mai mult, inainte de finalizarea procesului de cumparare tindem sa adancim comunicarea cu inca o etapa: contactul direct, fata in fata, cu produsul si cu magazinul. De-aia femeile, desi reprezinta un procent destul de mic in cumpararea de tehnologie online, sunt totusi un segment important al publicului cumparator pe net, ca si audienta secundara (care isi formeaza opinia pe net dar comanda telefonic sau fata in fata cu produsul). Read more…

Intunericul ascute simturile. Cand ochii se inchid, o lume intreaga de senzatii se deschide. Auzul devine mai fin. Degetele sunt mai nervoase si mai sensibile ca niciodata. Aromele devin brusc mai puternice. Gustul capata alt gust. Nu mai esti doar un spectator al realitatii inconjuratoare. Lumea te inconjoara si te atinge din toate partile.

Am avut ocazia aseara sa iau parte la o degustare de inghetata pe intuneric. De ce pe intuneric? Gasiti un set de argumente in textul de mai sus, parte a materialului de presa care mi-a fost inmanat la inceperea evenimentului din Grand Cafe Van Gogh. Pe altele sper sa vi le ofer eu mai jos…

As putea sa va marturisesc ca intunericul bezna ma sperie un pic chiar si la varsta asta la care ar fi trebuit sa fiu nu numai pe deplin maturizata, dar si imunizata la diversele temeri. Si totusi, atunci cand campul vizual imi este obturat de-a binelea, simt si acum fiorul unei nelinisti, mai ales in spatii straine. Noroc cu ghidul inzestrat cu vederi nocturne care ma poarta abil printr-un labirint de cortine negre, menite sa amplifice bezna, pana la locul unde va avea loc degustarea. Ma conduce (la propriu, de manuta) pana la masa, imi indica scaunul si tacamurile, il asaza pe Piticu vizavi de mine iar pe Alina, Andra si Andreea la mese invecinate.

Pipai aerul, deoarece nu vad nimic. Demult nu s-a mai intamplat asemenea intuneric in jurul meu. E ca si cand cineva a scapat cerneala neagra in atmosfera sau, mai rau, in propria-mi retina. Ma gandesc la orbii care au celelalte simturi amplificate si ma trece inca un fior. Doamne fereste sa mi se ia vreodata lumina ochilor… Oare cat din frica de intuneric mi-e, de fapt, frica de orbire?

Vine inghetata si papilele gustative mi se catifeleaza brusc. Am cerut Copacul, un Magnum care inghesuie intr-un cosulet de ciocolata multe savori vanilate si fructate. In ciuda straduintelor mele politicoase, nu mi-a fost dat sa ghicesc elementele din mixul de savori, ci am ramas cu impresia globala a desertului delicios. Read more…

N-am nimic cu ardelenii si banatenii, ba dimpotriva, imi sunt foarte dragi. Makavelis, Denisa si Visurat, DeCe si TVDece-ii sunt cu cel mai mare drag la mine in blogroll. Ma bucur de fiecare data cand ii revad, iar la Timisoara si la Oradea m-am simtit ca-n sanul lui Avraam.

Cu toate astea, multi ardeleni sau ardelenofili inraiti au sarit in comentariile de la articolul precedent, ignorand faptul ca am dat link unui articol care sustinea exact contrariul si ca in comentarii am zis ca nu vreau polemici regionale. Neah, n-am putut sa ii desprind de la beregata mea pentru ca m-am luat de ei, cand e clar ca lumina zilei ca noi astia din sud vorbim mai pocit si ca in general suntem niste fiinte umane net inferioare.

Ei bine, cu acesti retardei extremisti am ceva. Chit ca discuta despre Ardeal vs Muntenia, dolar vs.euro, Basescu vs.Geoana, cata vreme isi incarca argumentele de ura si jigniri vor fi descalificati in ochii mei. Da, Ionut, le voi vorbi cu “mars la colt” pentru ca nu merita altceva.

In fine, altceva voiam sa subliniez. Ca exista cateva polemici eterne si neobosite in blogosfera asta, derivate din mentalitatea romanilor imbibata de ura, care transforma orice scanteie intr-o valvataie. Oricat ar fi de tocite, subiectele respective starnesc valuri si cheama, cu un sunet atat de ascutit incat doar cainii il pot auzi (sic!), toti trollii cu buzunarele pline de jigniri numai bune de aruncat prin comentarii.

Asemenea subiecte pot fi, dar nu sunt limitate la: Read more…

Weekendul asta sunt la plimbare prin Budapesta, in turul de presa al Accent Travel care si-au lansat saptamana asta noua platforma de vanzari online de la accenttravel.ro, despre care va voi povesti mai multe intr-un articol viitor.

Ma asteapta doua zile de distractie pe malul Dunarii unguresti, alaturi de Marie-Jeanne, Alex Negrea si Arhi. Din cate am inteles, in plan sunt o croaziera pe fluviu si o vizita la simulatorul de zbor al companiei Malev.

Promit sa revin cu poze si amanunte despre mica noastra vacanta. Nu cred ca trebuie sa va mai mentionez ca sunt deja fan Accent Travel, ceea ce va doresc si dumneavoastra:).

Nici eu n-am fost din cale-afara de activa pe blog in ultima vreme (Dan se mira azi pe YM ca muncesc atat de mult incat nu mai am timp de stat online)(mesaj sefului meu: chestia asta e cu totul si cu totul adevarata, lol) in schimb nu m-as gandi niciodata sa-mi abandonez bloguletul cu o fraza de inchidere sau, mai rau, fara un articol de adio.

Un blog abandonat e unul din cele mai triste locuri de pe net. Mai trist decat un site in paragina: acolo, continutul static poate sa ramana ancorat in eternitatea online-ului. In schimb, blogul care si-a trait viata cu si prin continut dinamic, comunitate, comentatori, noutati, articole, RSS, taguri, arhive, categorii, bannere, tweeturi si preluari pe Facebook si dupa aia a incremenit in timp ma deprima ingrozitor. Mai ales daca autorul / autoarea scria bine si reusea sa dea un contur si o atmosfera misto blogului.

Abandonul unui blog e ca o despartire. Uneori ai parte de discursul “nu esti tu de vina, ci eu” si ruptura e brusca. Alteori lucrurile se racesc de-a lungul timpului si tu ar trebui sa intelegi apropoul chiar daca revii periodic la el ca sa constati ca nu s-a schimbat nimic in bine. Mai sunt situatii in care gasesti o explicatie baiguita si neconsistenta, scrisa ca sa fie acolo, cu o ancora de “cine stie, poate intr-o zi…“. Iar uneori se intampla cu un blog pe care l-ai iubit atat de mult incat speri ca despartirea nu e reala si il astepti inapoi, oricand ar avea chef, fara nicio explicatie.

Si, bineinteles, mai sunt si situatii in care revii doar ca sa gasesti un domeniu inexistent sau o notificare seaca de la blogspot / wordpress.com. Autorul acestui blog a sters continutul. Blogul nu exista. Sau, mai rau, exista dar e deschis numai cititorilor invitati. Esti cititor invitat? Normal ca nu. Cum sa te simti mai banal, mai prafuit si mai nespecial decat atat? Bad breakup…

Si un fun fact: exemplele din articol sunt exclusiv bloguri feminine. Sa fie barbatii mai consecventi in online decat in viata reala? Sau explicatia e ca nu sunt in stare sa lase in urma ceva memorabil, de regretat atunci cand dispare?

Si tu? Ce bloguri regreti ca au plecat din viata ta? Cum a fost despartirea, usoara sau dureroasa?