N-am nimic cu ardelenii si banatenii, ba dimpotriva, imi sunt foarte dragi. Makavelis, Denisa si Visurat, DeCe si TVDece-ii sunt cu cel mai mare drag la mine in blogroll. Ma bucur de fiecare data cand ii revad, iar la Timisoara si la Oradea m-am simtit ca-n sanul lui Avraam.

Cu toate astea, multi ardeleni sau ardelenofili inraiti au sarit in comentariile de la articolul precedent, ignorand faptul ca am dat link unui articol care sustinea exact contrariul si ca in comentarii am zis ca nu vreau polemici regionale. Neah, n-am putut sa ii desprind de la beregata mea pentru ca m-am luat de ei, cand e clar ca lumina zilei ca noi astia din sud vorbim mai pocit si ca in general suntem niste fiinte umane net inferioare.

Ei bine, cu acesti retardei extremisti am ceva. Chit ca discuta despre Ardeal vs Muntenia, dolar vs.euro, Basescu vs.Geoana, cata vreme isi incarca argumentele de ura si jigniri vor fi descalificati in ochii mei. Da, Ionut, le voi vorbi cu “mars la colt” pentru ca nu merita altceva.

In fine, altceva voiam sa subliniez. Ca exista cateva polemici eterne si neobosite in blogosfera asta, derivate din mentalitatea romanilor imbibata de ura, care transforma orice scanteie intr-o valvataie. Oricat ar fi de tocite, subiectele respective starnesc valuri si cheama, cu un sunet atat de ascutit incat doar cainii il pot auzi (sic!), toti trollii cu buzunarele pline de jigniri numai bune de aruncat prin comentarii.

Asemenea subiecte pot fi, dar nu sunt limitate la: Read more…

Nici eu n-am fost din cale-afara de activa pe blog in ultima vreme (Dan se mira azi pe YM ca muncesc atat de mult incat nu mai am timp de stat online)(mesaj sefului meu: chestia asta e cu totul si cu totul adevarata, lol) in schimb nu m-as gandi niciodata sa-mi abandonez bloguletul cu o fraza de inchidere sau, mai rau, fara un articol de adio.

Un blog abandonat e unul din cele mai triste locuri de pe net. Mai trist decat un site in paragina: acolo, continutul static poate sa ramana ancorat in eternitatea online-ului. In schimb, blogul care si-a trait viata cu si prin continut dinamic, comunitate, comentatori, noutati, articole, RSS, taguri, arhive, categorii, bannere, tweeturi si preluari pe Facebook si dupa aia a incremenit in timp ma deprima ingrozitor. Mai ales daca autorul / autoarea scria bine si reusea sa dea un contur si o atmosfera misto blogului.

Abandonul unui blog e ca o despartire. Uneori ai parte de discursul “nu esti tu de vina, ci eu” si ruptura e brusca. Alteori lucrurile se racesc de-a lungul timpului si tu ar trebui sa intelegi apropoul chiar daca revii periodic la el ca sa constati ca nu s-a schimbat nimic in bine. Mai sunt situatii in care gasesti o explicatie baiguita si neconsistenta, scrisa ca sa fie acolo, cu o ancora de “cine stie, poate intr-o zi…“. Iar uneori se intampla cu un blog pe care l-ai iubit atat de mult incat speri ca despartirea nu e reala si il astepti inapoi, oricand ar avea chef, fara nicio explicatie.

Si, bineinteles, mai sunt si situatii in care revii doar ca sa gasesti un domeniu inexistent sau o notificare seaca de la blogspot / wordpress.com. Autorul acestui blog a sters continutul. Blogul nu exista. Sau, mai rau, exista dar e deschis numai cititorilor invitati. Esti cititor invitat? Normal ca nu. Cum sa te simti mai banal, mai prafuit si mai nespecial decat atat? Bad breakup…

Si un fun fact: exemplele din articol sunt exclusiv bloguri feminine. Sa fie barbatii mai consecventi in online decat in viata reala? Sau explicatia e ca nu sunt in stare sa lase in urma ceva memorabil, de regretat atunci cand dispare?

Si tu? Ce bloguri regreti ca au plecat din viata ta? Cum a fost despartirea, usoara sau dureroasa?

Da, a inceput o noua campanie electorala marca RoBlogFest. Pentru mine e o mandrie sa ma numar printre concurenti, avand in vedere ca anul trecut eram o ilustra necunoscuta cu un blog incropit din cateva articole, un entuziasm nemaiintalnit in ceea ce priveste bloggingul si multe, multe semne de intrebare. Read more…

Cică pe 31 august a fost BlogDay, sărbătoarea blogurilor din toată lumea. Deşi prea puţin popularizată, iniţiativa care a ajuns deja la a patra aniversare îmi pare simpatică, un fel de “Bloguri din toată lumea, uniţi-vă!”

De ziua blogurilor se cuvine să recomanzi cititorilor tăi cinci bloguri, aşa că m-am uitat în RSS reader şi dintre sute de catarge am ales cinci fete cucuiete care scriu pe blogurile personale astfel încât mă fac să le citesc fiecare articol de la titlu până la ultimul semn de punctuaţie: Ada, Dowel, Jane, Alle şi Ciupercutza.

Pe lângă titlurile de mai sus, recomandările pe care le afişez zilnic în blogroll rămân valabile.

Şi ca să vedeţi că BlogDay mă căuta dinainte să o descopăr, am fost şi eu recomandată de Minxieee, Colaholicu şi  Bloo.

Hai că suntem cu toţii bloggeri în cuget şi în simţiri:)

Uite care e faza. Eu pur si simplu nu te mai citesc. Aşa că nu te mai pot păstra în sidebarul pe care tocmai l-am aerisit special pentru linkurile pe care le recomand, mutând alte rubrici în footer.

Nu e vina ta. E o mare diferenţă de optică aici. Ai putea gândi: uite-o şi pe asta, de când a câştigat oarece nume în blogosferă începe să facă pe preţioasa şi nu mă mai cunoaşte! Să ştii că e complet neadevărat. Dacă mă făceai să râd, să-mi doresc să postezi mai des, să mă regasesc în ce scrii, să te aplaud – erai în continuare pe lista mea de recomandări. Dar… nu eşti. Nu e vina ta, te rog continuă să scrii aşa cum o faci deja, sunt convinsă că te recomandă deja bloguri mai compatibile decât al meu.

Aşa că lasă-mă să rostesc deja celebra frază a despărţirilor americane: It’s not you, it’s me.

Now let’s move on. Raluxa recomandă: Read more…