Am sau n-am: astept un raspuns

0 Flares 0 Flares ×

Se face ca au trecut peste 10 ani de cand am primit un diagnostic feroce. Din ala care iti permite sa iesi la pensie pe caz de boala. Pe bune. Care iti spune ca speranta ta de viata este incerta. Si ca, in cativa ani, abia vei putea sa mai mergi pe strada. Din cauza lui, am luat cate zece pastile pe zi timp de doi ani jumate. Din disperare, am cautat un vraci si l-am si gasit: un medic ce spunea ca imi injecteaza peptide, singurul tratament (neomologat de nenorocitii aia din medicina mainstream) care ma poate salva. Dadeam echivalentul a 60 RON de azi pe o singura injectie. Si, la fiecare sedinta, faceam cate 3, 4. Ma injecta ‘doctorul’ (il gaseam mereu beat, dar asculta muzica clasica in cabinetul lui infect care mirosea a urina de pisici si a indolenta) in venele din incheietura mainii, in laba piciorului si in coloana. L-am botezat ‘doctorul apa plata’. Caci radeam amar cu sotul meu zicand ca in asta consta, de fapt, tratamentul. Va imaginati ca durerile erau atroce. Numai ca frica de a ajunge sa sufar de efectele bolii era si mai mare.

Intre timp, ma duceam, luna de luna, sa-mi ridic reteta gratuita de la reumatolog. Acolo, comedie mare: eram singura pacienta sub 70 de ani. In conditiile astea am auzit eu cum se moare, cum isi petrec oamenii ultimele clipe (celorlalti de la coada le murea mereu cate cineva, cel mai adesea de batranete), am vazut cum arata depresia intiparita pe chip, cum e sa nu ai pe nimeni cu cine sa vorbesti in afara de alti bolnavi. Si am invatat sa-mi calibrez suferinta, sa o privesc din afara, sa incerc sa ma bucur de lumina cat mai pot (una dintre caracteristicile bolii fiind ca nu suporti lumina puternica).

La controalele pe care le faceam la trei luni o data mi se spunea ca sunt in stadiul IV, ca o sa-mi inlocuiesc soldurile, ca nu vreau sa stiu cum o sa arat in cativa ani.

Sa-i ia dracu’ pe toti, mi-am zis si am decis ca nu am boala asta. Nu am mai luat pastile, nu mai m-am dus la medic, am facut copii, sport, bai de soare si planuri pentru peste 20 de ani.

Saptamanile trecute, dand timpul liber peste mine, am decis sa mai arunc insa un ochi. Rezultatul: nu am nimic din ce mi s-a spus. E altceva, nu se stie ce. Am luat-o deci de la capat.

Mai am o speranta. Maine ma intalnesc cu House de Romania, un medic despre care se spune ca este un diagnostician de exceptie. O sa va spun daca voi supravietui sa le povestesc si nepotilor…

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Comments
  1. Dan
    |   
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
O zi la mare

Duminica la 6 dimineata, Bucurestiul abia se dezmorteste. Trotuarele sunt pustii, iar pe carosabil intr-o doara gasesti cate un biciclist...

Close