Santana la Bestfest

Gimme your heart, make it real or else forget about it – dansaţi, dansaţi, dansaţi.

Cea mai aglomerată zi de Bestfest a atras mulţi fani Santana de toate vârstele. Şi cand zic toate vârstele, mă refer şi la prima, şi la a doua şi mai ales la a treia. Înainte de concert aleea lungă de la intrare arăta ca un loc de promenadă pentru pensionarii care se îndreptau spre poartă şi nu ştiau că vor trebui să renunţe la preţioasele umbrele (interdicţia de a intra cu umbrele a risipit mult din buna dispoziţie cu care se venea la concert). Oricum n-a plouat.

În public i-am zărit pe Mircea Geoană (cu care s-a fotografiat Piticu), pe Robert Turcescu şi pe Gabi Cotabiţă, evident că erau şi alte VIP-uri dar după ceva Heineken încercarea de a le depista devenise o provocare:). La concert s-a dansat şi s-a cântat mult pe hiturile binecunoscute şi pe solo-uri de chitară care făceau tranziţia între piese. Nu prea aveai cum să îţi ţii tălpile lipite de sol, sincer. Cu toate astea, m-am îndeletnicit şi cu altele în timpul concertului: am cunoscut personal pe cineva demult drag mie şi am pozat pentru o caricatură la standul Popa’s Academy (şcoala de caricaturişti a lui Ştefan Popa Popas).

Am plecat înainte de finalul concertului (ca să supravieţuiesc aglomeraţiei de la ieşire), fără un hanorac (abandonat pe undeva prin public), cu nişte poze de toată jena (făcute cu săpuniera Fujifilm) dar cu zâmbetul pe buze şi cu o grămadă de amintiri de la Bestfest. O parte le depun aici, o parte le ţin pentru mine. A fost epic, vibrant, interactiv, obositor, plin de satisfacţii. O experienţă pe care mă bucur din suflet că n-am ratat-o.

Încă o dată, mulţumiri echipei Hotcity pentru invitaţie.

Citeste si...

  1. Franz Ferdinand la Bestfest
  2. Moby la BestFest
  3. Cum a fost la BestFest 2011

   Momentan sunt 4 comentarii.

4 Comentarii:

  1. io-mi plang in pumni in public in ciuda :((

  2. Uof, o sa mai vina, ai sa vezi :(

  3. ce mi-e ciuda ca nu l-am vazut live :(

  4. Myriam

    Sunt o fana a lui Carlos Santana,dar nu am ajuns la concert.Oricum am auzit ca a fost de-a dreptul incendiar…

Lasa un comentariu:

*

* Te rog sa folosesti un limbaj decent si sa comentezi la obiect. Multumesc!