Noaptea, în McDonalds Victoriei, cina târzie de pe terasă se prelungeşte la o bere care la un moment dat îşi cere drepturile. Nu bag de seamă programul restaurantului, poate şi datorită aglomeraţiei din jurul meu, aşa că mă îndrept spre toaleta din interior. Un nene cu ecuson în piept, de altfel trecut binişor de vârsta pensionării, mă opreşte vehement la intrare:
- E închis.
Am făcut ceva concesii la viaţa mea, dar nici una în ceea ce priveşte vezica. Când surplusul se cere eliminat, principiile şi eticheta pălesc. Aşa că aleg să îmi susţin cauza. Bat din picior, cer cu şeful restaurantului. Sunt propria mea armată luptând pentru o cauză sfântă. Libertatea de a face pipi.
Vine şeful. Are mutră de şobolan conceput şi testat în laborator. Îmi expune programul restaurantului, îmi explică ritualul de curăţenie la baie, mă dojeneşte că încalc cutuma localului. Adică programul se termină la ora 2, punct. Oră la care se termină şi drepturile mele de consumator.
- Păi trebuia să avertizaţi oamenii care zac şi acum pe terasă, argumentez eu. Eventual cu zece minute înainte de închidere, să se ducă la toaletă înainte să închideţi, un fel de “ultima comandă” pentru WC. Ultima şansă la pipi, acum sau niciodată.
- Programul e program, mi se dă sec replica. Am închis la 2.
- Domle, mă enervez, (presiunea vezicii contribuie la o atmosferă tensionată) am reţinut ora închiderii. Dar acum eu încă mai consum din produsele dumneavoastră, în incinta “restaurantului” dumneavoastră!! (cumva reuşesc să apăs vocal pe ghilimele) Şi am dreptul la toaleta aferentă!!
Parcă toate vezicile pline din Bucureşti vorbesc prin intermediul meu. Lupt în numele privilegiului universal la micţiune. Şeful de fast food cu faţă de şoarec şi refren de roboţel pe baterii nu se lasă convins, nenea pensionarul îşi aduce aminte că pe ecusonul lui scrie “Security” şi începe să îmi dea târcoale iar eu privesc sfidător o armată de uniforme şi şepci care mă masoară din spatele friteuzelor înţepenite şi goale. Sunt EU împotriva McDonalds, sunt eu pentru pipi.
Şeful (uneori termenul asta are o accepţiune atât de largă…):
- În zece minute… Acum se face curăţenie. Şi…
Eu, anticipând victoria:
- Daca spuneţi “Să nu se mai repete”, mâine ma duc la OPC. Şi nu, nu în zece minute ci ACUM.
Se instalează în aer tensiune de-aia, ca la cazino. Protagoniştii (eu, şobolanul) schimbă priviri de laser, angajaţii se gândesc deja pe cine să îşi parieze jumătate din viitorul salariu, nenea de la securitate îsi fixează proteza ca să intervină, vezica mea dă ultimatumuri. Zece minute sunt prea mult pentru stresul la care e supusă, doar e eroina principală în toată scena.
Înainte ca unul din noi să mai arunce vreo replică, de după o uşă apare timid o siluetă în uniformă şi şapcă, purtând un mop şi o găleată. Înşfac momentul:
- Se pare că s-a teminat curăţenia, nu?
Citesc în ochii şobolanului mânia înfrângerii, aşa că mă reped la toaletă ţinând sus stindardul unei victorii cu satisfacţii fiziologice. Am învins. Fac pipi la McDonalds după ora închiderii.
Viata e compusă din victorii minuscule şi din privilegii mărunte câştigate cu multă trudă.
Citeste si...
De la Rovine pana in ziua de azi nu s-a mai consemnat o asemenea victorie rasunatoare asupra cotropitorilor imperiali.
Felicitari! Eu m-as fi dat batut mult mai repede si am fi ales un boschet oarecare. :))
Super amuzanta maniera ta de a relata aceasta batalie crancena!
Florine, boschetii urbani sunt pentru barbati:) Eu nu aveam de ales, trebuia sa imi sustin cauza:)
Foarte amuzant :). Imi mai plac si carciumile in care, cu toate ca au program pana la ora 00, sa zicem, la 23.30 de minute incepe sa se mature si mopuiasca si trebuie sa ridici picioarele ca sa deie cu moapele pe sub picioarele tale, sa nu mai vorbesc de praful care se ridica si iti cade in bere.
Decebal, sa inteleg ca am aplicat cu succes regula nr.1 de aici? Trebuie să poţi scrie despre orice şi în acelaşi timp despre nimic.
Am scris despre pipi la McDonalds, ma calific?:)
e bine ca ai invins…. dar daca erai in locul lor , care se grabeau sa plece la fel ai fi procedat….
Partea cu OPC-ul am incercat-o si eu odata, dar se pare ca mica mea victorie s-a terminat intr-un jet lung si satisfactor pe peretele barului, pentru ca anticipasem altceva….
La fel ca și Florin, pentru mine boschetele ar fi fost martorul torturii.
Cică s-a inventat un sistem care le acordă femeilor privilegiul de a face pipi din picioare. Poate ai o șansă.
Si ma gandesc ca si curatenia aia nu era cine stie ce…
Oricum, bravo ca nu ai cedat. Ce pipi meu :))
Bravo, mai sunt si oameni cu o coloana vertebrala care atunci cand au necesitati fiziologice lupta pentru ele. Frumos si nostim scris :)
@Raluxa, nu te califici, imi pare rau. Ai scris despre o lupta, ai descris trairile pe care le-ai avut in timp ce urina dorea sa intalneasca aerul rece al diminetii. Textul tau contine introducere, cuprins si incheiere. Esti departe…
GENiala relatarea, foarte amuzanta, si felicitari pentru victorie :)
Woo, pee stories, fascinating :)
măcar poţi spune cu mâna pe inimă că te-ai pişat în el de McDonalds.
Power to za people! Imi place ca iti aperi drepturile. Si eu fac la fel!
Iti dai seama ca tia umplut frigiderul cu carne :) … ce imi place ca sunt barbat si pot face peepheee in any place :) or every boschet
Povestirea ta (super haioasa, apropo) imi aduce aminte de o intamplare de acum cativa ani, pe o terasa din Mamaia:
Ospatarul: Poftiti va rog, este ultima comanda.
Eu: In regula… 4 beri de fiecare.
:)) am ras cu hohote.
Pingback: Back in business – jurnal de blogosferă | raluxa's blog
Pingback: 2009, un an bun | raluxa's blog
Hehe.. si eu mai faceam d-astea… trebuie procedat cu grija, comandata doar bere la sticla si sa ti-o desfaca in fata ta, altfel cine stie cum ti-o platesc:)