Primii paşi – jurnal de blogosferă

Şi iată-mă, încă o dată, în faţa unui nou început. Având în vedere că este primul articol pe noul blog, născut din cenuşa vechiului raluxa.blogspot.com şi din sudoarea frunţii unor cunoscători într-ale WordPressului, nu pot să nu-l dedic trecerii în revistă a primilor paşi în eterna şi fascinanta blogosferă românească.

Înainte

Deşi blogul vechi exista din ianuarie 2008, abia după un an am început să scriu şi pentru alţii, nu numai pentru mine. Un an în care nu citeam blogosfera, nu mă interesa prea tare ce aveau de spus bloggerii, aflasem evident de pitzipoanca.org şi cocalari.com pentru că erau fenomene sociale care ieşeau din sfera bloggingului tipic. A, şi intram pe pidjin.net pentru că eram şi sunt fan al porumbeilor distrugători.

Prima lectură

Primul blog pe care l-am citit a fost eduard.ro, dintr-un motiv lesne de imaginat: un search pe Google după numele unui anumit tag de aici:). Mi-a plăcut ce am găsit la tizul lui Eduard, drept pentru care am tot revenit periodic. Direct din browser sau din Google, pentru că habar n-aveam ce e ăla feed reader…

Nu ştiu când s-a produs declicul, când m-am hotărât să-mi scot blogul în lume şi să scriu pentru cine m-o citi. Cert e că începusem să intru pe din ce în ce mai multe bloguri. Le devoram de-a valma, oarecum indecisă pe unele anume, fie ele anonime sau celebre. Navigam din linkurile articolelor, descopeream mereu alţi oameni, alte subiecte, alte stiluri. Pe atunci nu conştientizam, dar începusem să prind febra bloggingului şi, timid, mai încropeam câte o postare pe blogul meu, neştiind exact ce vreau să descriu. (Nici acum nu m-am edificat, hotărând că pot scrie despre orice, câtă vreme ma reprezintă întru totul.)

Primul link pe un blog celebru

Atunci s-a întâmplat RoBlogFest 2009 şi entuziasmul care mă cuprinsese a scos-o în lume pe bloggeriţa din mine. M-am dus în seara aia in club Fabrica necunoscând pe nimeni, ştiind câţiva oameni din fotografiile postate în secţiunile de contact ale blogurilor. Printre ei şi pe Zoso, care a doua zi m-a menţionat în articolul despre eveniment, astfel încât eu să mă sperii când am intrat pe statistici. M-am îngrozit, nu aveam ce conţinut să ofer unei mii de unici pe zi. Aşa mi-am dat seama că bloggerul de notorietate nu zace pe un norişor, strănutând din când în când pe blog şi primind zeci de comentarii pentru asta, ci munceşte pentru a avea ce oferi unei comunităţi extinse care are un ochi critic de soacră şi o grămadă de alternative.

Primul ciripit

Tot la RoBlogFest, când lumea dădea pe Twitter pulsul evenimentului şi se decernau premiile la categoria de microblogging, am decis să ciripesc şi eu în 140 de caractere. Primii followerşi erau străini, aşa că numele lor nu au rezonanţă aici. Bobby Voicu a fost primul român din online care mi-a dat follow, de credeam că nu vad bine. Intuisem că nu trebuie sa ofer informaţii despre masa de prânz şi starea vremii pe Twitter, aşa că mai scăpam câte un link, dacă era nou apărut şi mă impresiona, şi imi promovam cu moderaţie articolele de pe blog. Tot Bobby Voicu a fost cel  care mi-a lăudat articolul ăsta celor 2000 de utilizatori care îl urmăreau, în ceea ce va rămane în istorie ca primul tweet despre un link de-al meu.

Din categoria primilor paşi pe Twitter, îmi mai aduc aminte de primul RT (re-tweet, adica un fel de forward al mesajelor) al Denisei, la farsa publicată de 1 Aprilie, precum şi de prima laudă ciripită de Blegoo la adresa subsemnatei.

Prima recomandare

…a venit de la Dono, un blogger care se bucură de o doza uriaşă de respect si de admiraţie din partea mea. În Pagina sa de vineri, mi-a descris blogul, scurtissim dar cât se poate de elocvent. Bucuria de a mă regasi în cuvintele lui mi-a validat încă o dată hotărârea de a rămâne în blogosferă. De a creşte aici pentru beneficiul meu şi poate, în viitor, şi al celor din jur care vor găsi într-o zi, răsfoind paginile mele, un cuvânt, o idee, un link sau o fotografie care să le aduca zâmbetul pe buze sau ceva nou şi bun in viaţă, chiar şi pentru scurt timp.

Primul blog pe domeniul propriu

…e acesta. Şi aşa va rămâne, pentru că m-am mutat aici pentru a rămâne la casa mea. Şi ce bătaie de cap a fost! Mă uitam la mailul primit de la furnizorul de hosting, în care erau enumerate, duşmănos, ftp-uri, admini, parole şi cifre fără noimă. Primul care a sărit în ajutor a fost Piticu, de la care ştafeta a fost preluată de Eugen, spre disperarea lui si incântarea mea. Recunosc: am făcut website building din fereastra de mess:) Iar el a făcut minuni ca eu să îmi pot desfasura liniştită geniul, fără să fiu incomodată de aspectele lumesti ale WordPressului.

Mulţumesc tuturor.

De mult n-am mai început ceva atât de frumos, dinamic, pasionant (scriu acum cu ditamai rânjetul pe faţă, a la motanul din Alice în ţara minunilor). Fac parte dintr-o comunitate premium şi, aşa cum am mai zis şi pe forum, sunt aici pentru a rămâne. Câtă vreme o să am ceva de spus lumii, există mari şanse să se regasească aici pe blog…

Citeste si...

  1. Back in business – jurnal de blogosferă
  2. Despre cititorii mei – jurnal de blogosferă
  3. Entuziasm – jurnal de blogosferă

   Momentan sunt 8 comentarii.

  • 8 Comentarii:

    1. No, să fie într-un ceas bun! :)

    2. Mă bucur c-ai reuşit până la urmă să-l pui sus. Da ce s-a întâmplat cu domeniul .ro?

      Baftă la posturi şi să modific şi eu link-ul în blogroll, zic. :)

    3. Ei bine, felicitari pentru realizari si iti doresc succes in continuare!

    4. raluxa

      Multumesc tuturor!:)

    5. Sa iti stapanesti noul domeniu sanatoasa, si sa il cresti mare mare!

    6. Cum am zis ai fost, pana acum cel putin, cea mai buna eleva a mea, cea care s-a prins cel mai repede de ce si cum. Bafta cu blogging-ul, sa te vedem pe undeva prin liga mare in viitorul nu prea indepartat.

      Ah, please dont tell too many people I helped you, me haz to keep the bad boy fame.

    7. Bravos mai fat draga. Bafta multa si muuulta inspiratie! Si poate nu te paraseste norocul, pe care vad ca l-ai avut din plin!
      P.S. Mersi de promovare si promit sa mai revin pe aici, ca ti-am dat ADD la Reader! ;)

    8. Pingback: 2009, un an bun | raluxa's blog

    Lasa un comentariu:

    *

    * Te rog sa folosesti un limbaj decent si sa comentezi la obiect. Multumesc!