In copilărie aveam o carte de poveşti preferată. Înainte să fie preferata mea a fost a soră-mii, după ce am crescut a ajuns la văr-miu şi până la urmă s-a transformat într-o legendă a familiei.
Fiecare dintre noi, foştii copii ai clanului, şi-o revendică. Eu mă consider proprietar moral, soră-mea insistă că ea a fost posesoarea iniţială, văr-miu susţine că el a moştenit-o de drept. Disputa se menţine de vreo 15 ani şi încă nu ne-am găsit un rege Solomon care să ne facă dreptate. Părinţii ridică din umeri.
Între timp am crezut că respectiva carte se afla într-un no man’s land, aşteptând să fie atribuită celui care o merită mai mult. Ştiam că există pe undeva, prin arhivele copilăriei. N-am căutat-o niciodată, n-am mai recitit-o de când aveam 8 ani, i-am şi uitat firul epic. Dacă mă întrebaţi detalii n-o să ştiu să vă răspund. Dar ţin minte că mi s-a lipit de suflet şi a rămas acolo, regina poveştilor mele.
Acu ceva săptămâni mă sună soră-mea amărâtă. “Am căutat-o şi nu e pe nicăieri. Cred că s-a pierdut.” Auzeam efectiv cum se crapă unul din pilonii copilăriei mele. Aflu că fusese la ea acasa în ultimii zece ani şi că în urma unei mutări fatidice cartea noastră se evaporase.
Nu vă puteţi imagina atâta jale şi mohorâre. Până să aflu că se pierduse nu mi-a lipsit nicio secundă, ştiam că există şi că pot să mă cert pentru ea oricând cu rivalii. Îmi imaginasem deja discursul pentru nepoţelul meu de actualmente 3 ani. Tu faci parte din altă generaţie, ai la dispoziţie jocuri, internet, gadgeturi. Mâinile jos de pe carte, e a mea! Cu binişorul sau cu forţa tot îl convingeam.
Deci cum vă spuneam, jale şi amar. Eu emiteam clăbuci, soră-mea se disculpa, văr-miu nu ştia nimic. Normal, fiind în continuare vărul cel mic, îl protejam de adevăr. Nu trec două zile şi paşii de internaut îmi sunt călăuziţi de divinitate pe siteul poveştii. Uaaaaaaa. E pe net! Uaaaaaaa!
Încântare. Euforie. Habarnam e acolo, gata să fie recitită cap-coadă când o să am timp şi chef de delicii. Pe habarnam.ro. Are şi desenele din carte. Uau.
Un singur gând îmi umbreşte bucuria. Disputa cu rudele continuă online? Back off, mi-aţi pierdut cartea. Dar siteul e al meu!
Citeste si...
Zic să le sabotezi accesu la internet.
Touche!
Articolele astea sunt pe placul meu, trezesc amintiri in mine, amintiri despre copilarie.
ce coincidenta! si cartea copilariei mele e tot “Av. lui Habarnam”, alaturi de “Craiasa zapezii”; nici eu nu mai stiu pe unde zace Habarnam; ce bine ca mi-ai amintit de ea, trebuie sa o caut.
Daca e vorba de “Habarnam si prietenii sai” (varianta cu coperti albastre si cartonate) in cazul in care pierzi disputa din online poate te ajut eu cu un exemplar, asta in cazul in care nu cumva era importanta doar acea carte pe care o aveati voi.
In alta ordine de idei imi aduc aminte de un conflict similar in familia mea, intre sora-mea si fata nasilor, pe marginea “Ciresarilor”. Ce scandal a mai iesit :)
si eu am o carte a copilariei, o carte cu 4 povesti. si cu ilustrate superbe. din pacate, s-a ratacit pe undeva prin casa bunicii. si spun “ratacit” pt ca mi-e teama sa nu se fi pierdut de tot. tot sper sa rasara de pe dupa un dulap, la un moment-dat :)
deci conspiratia a functionat >:) …cartea s-a facut pierduta…
@Boogye ai vrea? ai putea? iti dai seama cum ar fi sa apar cu exemplarul in familie, triumfatoare:) daca te induri de mine da-mi un mail pe adresa de contact specificand numarul de beri care se cer returnate:)
@necky conspiratie? ce conspiratie? **frown**
Oare câţi copii se pot lăuda cu o carte de poveşti preferată ? Majoritatea ştiu pe de rost desenele animate cu mai ştiu eu ce personaje însă prea puţini mai ştiu ce înseamnă Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie sau alte povestiri pe care în copilărie mă chinuiam să le citesc (eram la vârsta în care nu ştiam să citesc bine, acum nu prea ştiu să scriu dar de citit am reuşit)
Mersi de link, habar n-aveam ca e pe net! :)
Super carte! Mi-ai facut o bucurie… o sa am ce-i citi lu’ fii-miu. :)
Imi amintesc parca vag de cartea asta – fain ca-i online. M-am atasat insa cel mai tare, dintre cartile ro, de Tusiti a lui Sorescu, urmata de una a lui ctp.
@Catalin: Ma bucur ca articolul asta l-a adus pe Habarnam in viata cuiva:)
Si ca Boogye o sa mi-l dea pe Habarnam in forma de carte! blogging pays off!:)
@zamolxis: o sa ma uit si eu pe ele cand o sa am un pic de timp. Merci de info!
prima carte p care am citit-o tot la 8-9 ani a fost vrajitorul din oz,iubeam cartea aia,am recitit-o p urma…stau si ma gandesc ca in copilarie iubeam sa citesc,adica…mi se parea fain si nu eram o tocilara,chiar deloc…acum in schimb,am lasat-o cam moale cu cartile(in afara de faculta)mai mult o ard p bloguri:))
Pingback: Povestea unei poveşti (II) | raluxa's blog
Ce ma bucur sa aflu ca aceasta carte e pe net…am si inceput sa o citesc…sau re-citesc (dupa vreo 25 de ani). O am sigur undeva acasa (la un moment dat am avut chiar 2 exemplare, unul cu dedicatie de ziua mea de la o ruda, cealalta cu dedicatie de ziua mea de la o vecina, prietena de joaca), in pod cel mai probabil, impartind lada cu amintiri din copilariei…caietele de pe vremea cind invatam franceza…o carte cu povesti cu coperti rosii de carton dublat cu pinza…o carte cu povesti scurte si cu poze cu coperta verde, format mare…nu imi mai aduc aminte titlul fiecareia dar cita nostalgie in a-mi aminti vizual de fiecare…pe unele am invatat a citi…pe altele sunt citeva mizgileli de creion colorat…Cita nostalgie…