Sunt atât de obosită încât, la prima strigare, simt că numai comanda asta o să-mi reuşească. De-aia am transformat-o în titlu.
A trecut o zi lungă şi peste puţine ore o să înceapă alta. Ştiu, pe voi, cei care citiţi aici, nu prea vă afectează asta. Poate încalc vreo lege nescrisă a blogosferei, văitându-mă că e noapte târziu şi sunt epuizată. Poate o să vă opriţi aici din citit si o să mă trimiteţi la culcare cu blog cu tot, chit că la ora la care vă aflaţi în faţa cuvintelor mele a răsărit deja soarele, a dat în fiert cafeaua, tramvaiele s-au umplut de oameni – sau poate s-au şi golit deja?
Poate a trecut o zi, două sau o lună de când m-am simţit obosită. Poate mă compătimiţi degeaba, pentru că atunci când citiţi asta eu zac într-un hamac la umbră, în vreun şezlong la soare sau într-un scaun de terasă, la o bere. Şi mă simt în formă maximă.
Sau poate la vremea aia o să existe deja o serie respectabilă de articole despre cât de obosită sunt eu. În fond am două proiecte online de pus pe roate (dintre care sper ca unul să fie uriaş!), o slujbă full-time (a se citi 12 ore) de onorat, prieteni, familie şi blog pentru puţinul timp liber şi o casă de ţinut (femeia tot femeie…) Deja m-a epuizat doar gândul la câte am de făcut şi cum se distribuie toate astea pe 45 de kile de fiinţă umană.
Aşa că staţi liniştiţi că nu o să râd de voi. Da’ nici voi de mine. Că momentan mă doare agrafa din păr de oboseală. Şi umplu aici inutil pagina în loc să merg la culcare.
Dorm şi revin, da?
PS: Că mi-am adus aminte – fără nicio legatură cu jelania de mai sus. Cât de nebună să fii să opreşti o maşină pe stradă şi să-l rogi pe şoferul aterizat din provincie să parcheze aproape, foarte aproape de a ta ca să faci o poză? Şi cam cum justifici rugămintea asta?
….Simplu: Sunt egocentrică, dom’le. Şi mi-am văzut jumătate de nume scris pe tăbliţa ta de înmatriculare. Aşa că potriveşte-o cu a mea, să se întregească puzzle-ul. Şi să mă semnez şi în felul ăsta:
Citeste si...







UXA … RAL-UXA!
Super tare poza!
Sper sa te simti mai bine :). Baga o doza de fructe sa vezi cum te revigoreaza!
Hehe, multumesc. Cred ca ma dau pe fructe, vitamine, tot tacamul…
tare faza cu masina .. am stat ca bou m-am uitat la masini .. si nu imi dadeam seama .. hai sa citesc mai sus poate zice… :)) oboseala bato vina…
treci la culcare
f tare poza! :D ce-a zis soferul?
@jane a fost foarte cooperant odata ce a inteles ce vreau de la el :)
nu mai bine iti pui direct un numar din ala gen “costel,regele soselelor”?:))mi te si inchipui cu un abtibild din ala mare pe bubu
“raluxa printesa blogosferei”:))Probabil ca si eu as accepta (cine stie cati nebuni sunt pe lumea asta). Poate daca nu accepta se trezea cu oglinda sparta :))
Oricum este o inspiratie foarte originala
Ce tare. Imi plac tipurile astea de postari cand povesteti ceva total neinteresant(pentru cititori) si deodata … bUm!! Apare senzationalul, fantasticul, faza comica, faza care te fura. Poza e bestiala. Ar fi fost maxim daca masina ar fi fost de la acelasi brand.
Asta inseamna bloggerita adevarata: sa vanezi orice oportunitate pentru orice. :)
Oricum, a iesit bine poza (centrata, luminoasa, culori ok), nu as fi spus ca e facuta cu un K810i. ;)
Multumesc!
Pe aceasta cale anunt cititorii care au ajuns si la comentarii: caut masina cu numar de inmatriculare B-XX-COM pentru intregirea adresei web! Ceva oferte?:)
Eu recomand mult somn acum si cercetari maine cu privire la numere de masini.
nici tu nu prea ai toate suruburile la locul lor :)) lol
@Bad_Pitzi sper “din rasputeri” ca nu!
Iti iei tu un Ferrari pe care iti vei scrie numele cu litere “da haur”…
Draguta treaba, dar nu ai toate tiglele pe casa…
absolut excelenta poza!!!
GENIAL. GENIAL. GENIAL. Superb. Superb. Superb. N-am alte cuvinte. Deci cum sa faci asa ceva? :D
felicitari.. se vede ca ai ochi de vultur :P
Zau daca esti normala. :)))
Pingback: 2009, un an bun | raluxa's blog