Si eu radeam de freza de tanti. Evident , nu ii spuneam asa – termenul e imprumutat din povestioara pe care am sa o citez mai jos. M-a impresionat pentru ca pe alocuri simteam ca am scris-o eu , sau ca ar fi trebuit sa o scriu.

Nu am nicio prietena Elena , dar am multe prietene care s-au tuns imediat dupa ce s-au casatorit , ca o simbolistica a ingroparii in mariaje chinuit-fericite si in vieti de o banalitate crunta.

Trebuie sa va marturisesc ceva: intotdeauna mi-a fost teama de viata banala a femeii maritate si sufocate in clisee existentiale. Intotdeauna am crezut despre mine ca pot mai mult sau mai bine de atat , ca ma asteapta nu un destin senzational ci un drum in viata ales exclusiv de mine , la finalul caruia ma asteapta satisfactia ca am trait exact cum mi-am dorit , ca nu m-am tradat pe mine insami in favoarea implinirii iluzorii de a fi respectat convenientele societatii.

Intorcandu-ma la textul pe care doream sa il recomand , le sugerez cititoarelor mele sa-si aduca aminte de Elenele din viata lor. Si sper ca nu reprezinta chiar ele una.

Îmbrăcată în rochia de mireasă , cu părul blond adunat într-un coc sever la ceafă , faţă Elenei părea să fi fost întotdeauna a unei femei , fără să mai păstreze nimic din seninătatea dulce a fetiţei de ieri.

După ce am început facultatea , ne-am vazut rar. Având nevoie de bani , ea s-a angajat la un chioşc de doi metri pătraţi , pe unde aveam grijă să trec de câte ori veneam acasă. Niciodată , însă , n-am mai găsit-o pe copila gălăgioasă şi energică de altă dată. Elena nu se mai enerva , nu mai râdea şi nu mai povestea filme. Îi uram întotdeauna să fie fericită şi îmi spunea , cu un zâmbet chinuit că e.

Ultima dată când am vazut-o , Elena avea freză de tanti.

Pe Twitter sunt trecuta in aproape 100 de liste , apartinand unor utilizatori care m-au incadrat intr-o anumita categorie.

E flatant sa fii inclus in atatea grupuri (fiecare dintre liste poate fi urmarita de userii de Twitter si astfel iti creste audienta dincolo de followerii individuali) dar dincolo de beneficiile evidente nu ma pot abtine sa nu vad in chestia asta diferitele modalitati in care exist si sunt perceputa in social media.

Ma amuza in special categorisiri ca ladybugs , iscalitoare-penetrante , bluze-fuste-camasi-rochii , zecuteladies , inlumeaperfecta , posibile-amante , boobies , i-ve-got-my-eyes-on-you , daca-as-fi-barbat , hey-sexy-watcha-doin , mandre , tipe-de-exceptie.

Voi in ce liste ati intrat pe twitter?

Nominalizat la Oscar anul asta , Logorama e un filmulet de 15 minute in care toate personajele si decorurile sunt logo-uri si figuri reprezentative ale celor mai cunoscute branduri. Cam 2500 de branduri se regasesc in filmul pe care criticii amatori si profesionisti il aplauda ca fiind mai bun decat Avatar.

O sa recunoasteti clovnul McDonalds , grasunele Michelin , bomboanele M&M , leul de la Metro-Goldwyn-Mayer si asa mai departe. Nu stiu daca producatorii au platit vreo taxa marilor corporatii care si-au imprumutat logo-urile drept personaje (probabil ca nu , altfel devenea cel mai scump film de scurt metraj din istorie) dar mie mi-a placut.

L-am gasit cu greu pe net , de-aia playerul de mai jos e ciudatel. Din pacate filmul e accesibil doar vorbitorilor de engleza , pentru ca e imposibil sa identifici o varianta cu subtitrare in romana.

Enjoy.

Azi am fost purtata intr-un taram de vis: Vaio Evolutionary , adica lansarea noilor modele Sony Vaio. Sau , mai degraba , colectia primavara-vara Sony Vaio 2010. Vorba aia din Friends (aviz amatorilor): “Parca nava-mama ma chema acasa!”

Ideea e ca Sony Vaio a lansat niste modele noi si apetisante de notebook-uri: seriile F , Z , Y , EB SI W  (asta imi facea cu ochiul rau de tot , pana mi-am dat doua palme si mi-am adus aminte ca mi-am achizitionat recent un exemplar). De remarcat:

• tasta Vaio Assist de pe noile modele (un fel de panic button) , un troubleshooter avansat si intuitiv care iti rezolva singur problemele.
• serviciul One Click Care ce iti rezolva taskurile avansate de maintenance a sistemului de operare , cum ar fi curatarea registrilor de Windows , cine naiba stie sau are timp pentru asa ceva?
• noile procesoarel Intel I5 cu multitasking imbunatatit si capacitati grafice superioare.
• displayurile din ce in ce mai uluitoare.
• geanta de voiaj ecologica in care sunt livrate toate modelele noi , in loc de cutie de carton.

As fi vrut totusi ca urmatoarele modele de Vaio sa atinga perfectiunea astfel:

• Sa nu mai aiba denumirile alea imposibile. Laptopul meu se numeste VGN-NW21SF. Cel care imi placuse azi se chema VPC-Y115IE. Nu ai cum sa povestesti cuiva ce fantastic e notebook-ul tau si sa ridici din umeri cand te intreaba ce model ai. Fostul meu laptop se chema Dell 630 Latitude. Simplu.
• Sa indrazneasca sa imite Mac-urile la capitolul: “manevrabilitate monitor cu o singura mana , fara sa tii de body cu mana cealalta” si “trackpad mare si la acelasi nivel cu carcasa”. Utilizatorii de PC sunt si ei oameni si chiar au nevoie de asta.
• Sa schimbe mufa de alimentare cu una care nu e in unghi de 90 de grade cu cablul , putand astfel zbura cand ti-e lumea mai draga.
• Sa aiba , fara exceptie , baterie extinsa in dotarea standard. Bateria mea tine 2 ore si jumatate , inadmisibil pentru un notebook din secolul 21 care se pozitioneaza ca produs premium.
• Sa nu mai vina cu atata software preinstalat. Am o suta de softuri Vaio pe laptop. Nu am avut niciodata timp sa imi dau seama de care am nevoie si pe care trebuie sa le zbor. Eventual sa le grupeze intr-un Vaio Media Center si sa stiu ca acolo am tot ce vine de la producator.

In rest , numai de bine. Vaio ramane in continuare notebook-ul meu preferat si cred ca i-a convins si pe Bobby Voicu , Alexandru Negrea , Adrian Ciubotaru , Sorin Rusi sau Victor Kapra , prezenti si ei la eveniment. Stana de piatra sa fi fost , si nu aveai cum sa nu salivezi la bijuteriile expuse acolo.

Locuitorii capitalei au gasit in sfarsit solutia problemelor de parcare in cartierele rezidentiale: parcari subterane gratuite , luminate , uscate si curate. Desigur , din cand in cand mai apar si inconveniente: cate un bezmetic care intra in parcarea lor in cautarea unui loc sa-si lase masina ca sa se duca la cumparaturi.

Situatia asta e des intalnita in hypermarketurile si mallurile din cartierele bucurestene. Ipocritii care intampina cu proteste constructia inca unui centru comercial printre blocurile lor in locul unui parc , al unei gradinite sau biserici sunt primii care se bucura sa-si adaposteasca masina de zapada si de incidente neplacute in parcarea subterana.

In ultimele saptamani am scotocit prin parcari aglomerate pana la refuz , mi-am lasat masina intr-un coltisor becisnic si am intrat intr-un mall sau hypermarket aproape goale – ca de , e criza.

Si ce ma enerveaza e ca in curand eu va trebui in curand sa platesc accesul in asemenea parcari din cauza nesimtirii altora.