Mai subtila , mai sincera , mai stapana pe ea , mai sigura pe ceea ce-si doreste , mai mandra de ce a realizat , mai recunoscatoare pentru dragoste , prieteni si familie , la fel de proaspata si cu simtul umorului intact , va saluta de azi incolo Raluxa-cea-de-30-de-ani.

Cifra asta ma pandea pana acum de dupa colt; azi m-a insfacat si mi-a trantit o piatra de hotar in brate:).

Sa fie varsta doar o cifra?

Inclin sa cred asta prin puterea exemplului. Am cunoscut oameni aproape deplin maturizati la varste care abia depaseau majoratul si , in extrema cealalta , altii trecuti de 30 care greu se lasau scosi din adolescenta. Sau oameni care , abia trecand de 25 de ani , au imbatranit brusc , fizic si mental. De parca portia lor de tinerete s-ar fi epuizat brusc si restul ar fi ramas doar in cifrele (tot mici) pe care urmau sa le implineasca.

Quo vadis?

In general chestia asta cu varsta care e mai mult decat un numar e perceputa de femei. E dureros dar adevarat. Barbatii au mai degraba marje de varsta in care se incadreaza. Au intre 20 si 25 , intre 26 si 30 , intre 31 si 40. Pe partea cealalta a baricadei dintre sexe conteaza fiecare an. Ieri aveai 26 , erai fresh. Azi ai implinit 27 si brusc incepi sa te intrebi cand o sa te mariti si daca e ceva in neregula cu tine. Parintii incep sa se intrebe daca mai e cazul sa economiseasca pentru nunta ta , rudele incep sa puna aceleasi intrebari la reuniunile de familie , ai primit invitatii la nunta de la toate prietenele si acum deja incep sa soseasca invitatiile la botezuri. E ca si cand toata lumea conspira in a te presa sa traiesti intr-un ritm impus , cadentat pe trepte sociale pe care e musai sa le urci: job bine platit , familie , copii , credite. Si apoi?

Nu neg ca oamenii care traiesc dupa cum le impune societatea ar putea fi fericiti. In fond nu toata lumea e atat de puternica in spirit incat sa aiba vise proprii. Unele femei traiesc pur si simplu prin jumatatea lor. Si exista si barbati nu vor decat sa abandoneze cuibul matern pentru o casnicie in care alta figura materna sa aiba la fel de multa grija de ei. Dar mai sunt si cei / cele care implinesc 30 sau 40 de ani si incep sa isi aduca aminte ca aveau vise si planuri , plus o imagine foarte clara despre ce si-ar fi dorit sa fie la varsta aia. Prea tarziu , pentru ca au imbatranit deja in surdina gandurilor care militau pentru o viata proprie in care sa isi bifeze propriul wishlist. Acum singurele schimbari pe care le pot face sunt un divort sau un alt job , mai bine platit , dar nimic nu altereaza de fapt starea lucrurilor.

***

Am divagat. Se pare ca noul prefix nu ma face mai concisa:)

Ma bucur ca am avut curajul sa traiesc pana la 30 de ani cum mi-am dorit. Nu am nici cea mai mica indoiala ca puteam sa am 6 ani de casnicie in spate acum daca eram mai slaba in caracter pe la 20 si ceva de ani. La fel de bine puteam sa fiu un mic sefulet ruginind intr-o companie in care numele meu sa nu conteze foarte mult , aducandu-mi munca , cifrele , targeturile si KPI-ii acasa , lasandu-i sa imi otraveasca viata. Hai , poate si un copil inainte sa fiu pregatita pentru asta , doar pentru ca asa se face la un an-doi dupa casatorie. Si apoi?…

Mi-am prelungit felia de tinerete dupa cum am simtit iar acum sunt un tanar adult care isi cauta in continuare locul in societate dar care se scalda intr-un dulce confort cu sine insusi. Stiu mai bine ce vreau de la viata si am si o vaga idee cum sa ajung acolo. Acum nu conteaza doar destinatia , ci si cum calatoresc pana acolo. Iar asta nu s-a intamplat de ieri , cand aveam 29 , pana azi cand am 30. S-a intamplat in timp , pe care am avut generozitatea sa mi-l acord din plin. Timp sa traiesc si sa cresc mare nefortata de imprejurari.

Daca ar fi sa fac un bilant , cele mai importante lucruri din viata mea in momentul asta sunt familia si prietenii. Mama , tata , sora-mea , nepotelul meu , matusa mea preferata , prietenii aia de departe , cei cu care vorbesc de cateva ori pe an , cei cu care ma vad aproape zilnic… imi sunt toti la fel de dragi.

E foarte posibil ca articolul asta sa fi fost scris pentru ei.

Hop si eu cu retrospectiva anului , ca tot se poarta prin blogosfera. Si totusi n-as scrie articolul asta daca n-as simti ca a fost un an bun , poate cel mai bun din ultima decada. Evident , pe langa “succesuri” au existat si probleme , si neajunsuri , si esecuri. Dar nu suficiente incat sa nu-mi aduc aminte zambind de 2009.

2009 a fost anul in care m-am “convertit” la blogging , chestie care mi-a adus cele mai multe satisfactii. Mai ales dupa ce m-am mutat pe domeniu propriu.

Am cunoscut oameni grozavi , am participat la o gramada de evenimente din sfera online si mi-am dat seama ca bloggerii stiu sa se distreze (evident , pe langa faptul ca sunt foarte profi!): RoBlogFest , Ora Pamantului in Cismigiu organizata de Adi Ciubotaru , controversatul ZBB cu iz de balci , evenimentele organizate de Manafu la CERF , spectaculosul BlogTrip Oradea cu Bobby Voicu si gasca (din pacate la al doilea am stat acasa ca eram bolnava) , prima conferinta romaneasca despre optimism , Re:Seminarele lui Costin , BeerTweetMeet , Blogaria 4X4 organizata de Fusu si Neogen , petrecerea FTW.ro , Twestivalul pentru cauze nobile sau Webstock 2009.

M-am distrat la Bestfest pe biletele oferite cadou de Hotcity pentru ca le-am gasit cel mai haios cantec de dragoste.

In toamna l-am pierdut pe Bubu (fosta mea masina) intr-un accident din vina unui sofer galatean. Mi-am recuperat banii de la asigurare si acum sunt fericita posesoare a unei Skoda Fabia care a costat cat o treime de Bubu si are performante comparabile.

M-am plimbat. Nu pe cat mi-as fi dorit , am ratat o vacanta in Grecia din cauza accidentului , dar suficient cat sa imi ramana amintiri frumoase. Am (re)vazut cateva capitale europene , am descoperit Vadu , Sarmizegetusa , defileul Dunarii si marea in noiembrie. Am facut si o plimbare mentala prin orasele care mi-au placut cel mai mult si pe care am avut ocazia sa le repovestesc altfel.

Pe plan profesional am colaborat o vreme cu refresh.ro , recomandand saptamanal titluri din blogosfera , dar nu am continuat din lipsa de timp. Acum sunt admin pe FTW.ro , principalul agregator de continut din online-ul romanesc. La jobul de zi cu zi am avut mai degraba o activitate cu satisfactii moderate , fiind criza sau ceva de genul asta. Macar am facut suficiente traininguri.

Tot in 2009 l-am cunoscut pe Baiatul Dragut , actualmente consumator de nadejde al incercarilor mele culinare si erou principal al filmuletului in capot. Ma rog , dupa aia mi s-a comunicat pe un ton usor iritat ca el e de fapt web designer , nu programator:)

Pe blog am povestit chestii personale si nu numai , iar articolele care merita mentionate la sfarsit de an sunt cel despre adulter (mda , a starnit multe controverse , dar asta e , deal with it!) , cel despre pipi si caca la comun intr-o relatie , cel despre sefa isterica , despre injuraturile inedite sau soferitele de Bucuresti. Daca vreti sa va amuzati puteti (re)citi despre cum am reusit sa inving cutumele de la McDonalds dupa ora inchiderii , cum am provocat un mic incident intr-o benzinarie stand pe locul din dreapta al masinii unui amic , cum am defilat in pijamale in fata gunoierilor de la bloc , cum m-am iscalit cu doua numere de inmatriculare sau cum am determinat-o pe matusa-mea sa cumpere un manson pentru penis.

Alaturi de blog am inceput si am terminat un an frumos , plin de satisfactii. 2009 e si ultimul an din viata mea de “pustoaica” , pentru ca la inceputul lui 2010 implinesc 30 de ani (au , a durut pana si sa scriu asta!). Ceea ce inseamna ca am trait si incheiat frumos perioada de twenties. Urmeaza… nu stiu ce urmeaza. Dar imi doresc ca 2010 sa fie un an linistit , cu multe calatorii si cu impliniri pe plan profesional. Pentru ca , nu-i asa , omul trebuie sa le aiba pe toate.

Ceea ce va doresc si dumneavoastra.

Putine lucruri dau o turnura mai glorioasa sfarsitului de an decat un Nokia E71 (alb , da? sunt fata si am voie!) scapat in chiuveta de la bucatarie , plina cu apa si detergent (si oaresce reziduuri alimentare , desi nu-mi place sa recunosc). Te gandesti ca incepi anul bine , cu un telefon nou , mai curat si mai uscat , desi iti placea defunctul si nici nu apucasei sa te bucuri de el decat vreo 3 luni.

Ei bine , E71 pare a fi telefonul cu 9 vieti. Al meu a avut cel putin doua , pentru ca traieste si azi. Evident , am urmat cu strictete pasii care se impun in circumstantele unui accident acvatic:

1. Injuratura de rigoare , chiar in fractiunea de secunda in care telefonul face “baldabac”.
2. Strigatul de ajutor catre partenerul de viata , responsabil si perfect calificat sa gestioneze un asemenea incident.
3. Uitatul de pe margine , datul din umeri si rosul unghiilor in timp ce respectivul desface telefonul , il usuca cu foehnul si il pune pe calorifer intr-un castron cu orez uscat care sa traga umezeala.
4. Jelitul timp de cel putin 24 de ore “chiar imi placea telefonul ala”.

Daca urmezi cu strictete pasii de mai sus , ai toate sansele ca a doua zi telefonul sa fie perfect functional si chiar sa aiba un ecran mai lucios , gratie detergentului de vase , evident.

Chiar , daca ti-ai scapa telefonul in WC  l-ai mai folosi dupa aia?:)

Pfiuf , acum pot rasufla usurata , ca s-a terminat. De fapt azi e a treia zi de Craciun , plus Sfantul Stefan (cu la multi ani sarbatoritilor , evident). Dar greul a trecut si acum pot sa stau linistita inca un an de zile pana la hei-rup-ul urmator.

Nu , nu sunt Grinch. Da’ Craciunul a insemnat , in ultima vreme cel putin , multa munca si satisfactii modest masurate. Am pierdut , in negura sarcinilor , a alergaturii si a datoriilor morale , spiritul Craciunului cu cetina moale de brad , colinde si daruri. A ramas la schimb un balamuc care incepe cu cateva saptamani inainte de ziua sfanta si e intru totul guvernat de cuvantul de ordine “trebuie”.

Hai sa o luam logic. Care sunt elementele cheie ale unui Craciun reusit?

Primul ar fi bradul. Anul asta am vrut brad natural , sa miroasa frumos si realist in casa. Ca sa eludez decesul total ne-ecologic al brazilor din piata si sa imi multumesc constiinta , am optat pentru un brad in ghiveci pe care , dupa sarbatori , sa il pot reda naturii (evident cu ajutorul unei organizatii gen eco-nonprofit-voluntariat denumita Copacul verde , Planeta la control samd). Si cum aia din piete si targuri depaseau modest dimensiunile unei plante de apartament , m-am dus la Ikea de unde am plecat cu un molid in ghiveci. Evident , cu eticheta si cu pret de brad in toata regula. L-am ornat frumos , mirosea a cetina , toate bune. L-am scos din casa cu doua zile inainte de Craciun. De fapt i-am scos doar scheletul din casa , infipt in ghiveciul eco. Acele au ramas pe parchet , pe covor , pe mobila , pe talpi , prin buzunare , papuci , in fine , pe oriunde se puteau ascunde. Fara gluma , am strans un sac de gunoi de ace. Si cred ca o sa mai pigulesc tot anul la ele , pentru ca inca n-am reusit sa le scot pe toate. Dupa care mi-am cumparat un bradut artificial si am rasuflat usurata. Read more…

De data asta împricinata e Alice. Dacă îi cunoaşteţi videoblogul ştiţi despre cine vorbesc , e tipa aia cu părul verde şi cu un aer funky care a devenit celebră printr-un viral în care ţipa la telefon în metrou. Mă mai uit din când în când pe filmuleţele ei , chiar dacă nu sunt întotdeauna reuşite.

În schimb clipul de mai jos mi-a plăcut. Poate şi pentru că citisem cu vreo două săptămâni în urmă aceeaşi poveste la Maldita pe blog. Oh well , nu se cheamă furt de conţinut dacă schimbi magazinul împricinat din Carrefour în Cora şi vorbeşti în loc să scrii , nu?