Acum vreo trei ani am fost prima si ultima oara la o sedinta de tras cu arcul, pe undeva pe la marginea Bucurestiului, intr-o padure suficient de pustie incat sa nu ranesc pe nimeni. Planul nu mi-a iesit in intregime, incat am reusit sa ma ranesc pe mine cu instrumentul de tortura, mai precis coarda acestuia care e destul de periculoasa cand nu e manevrata cum trebuie.
De atunci mi-am abandonat arcul din dotare si am ramas cu o usoara retinere fata de tir in general, preferand sa asist la tragerile altora. Nu, nu sunt amazoana, sunt mult mai naturala in rolul lui Marieanne decat al lui Robin Hood, iar intr-un remake al legendei lui Wilhelm Tell sunt mai degraba posesoarea marului pe cap decat tintasul iscusit.
Cu toate astea, saptamana trecuta am acceptat o provocare de la proaspat lansata Mirinda de mere rosii si am mers in Atelierul de Productie, unde ma asteptau, pe mine si pe alti curajosi in ale tirului, intimidante arcuri puternice, sageti ascutite si cercuri concentrice colorate, pe post de invitatie la gaurit. Am incercat sa ma codesc, dar n-a fost cale de scapare. Am tras si am nimerit chiar si cerculetul galben. Probabil n-o sa se mai intample prea curand:)
Atentie, faptul ca-s mai prietena cu marul decat cu arcul si sageata nu inseamna ca nu ochesc si nu merg drept la tinta! Doar ca o fac la figurat, prin cuvinte si atitudini. Iar sagetile nu mi-s (aproape) niciodata otravite.
(imagine via)
Citeste si...
Foarte fain, eu m-am indragostit de sportul asta. Sa sti ca exista protectii pentru mana cu care tragi, pana la urma am folosit si eu protectie deoarece am facut niste vanatai urate.
O singura data am tras cu arcul. Ai o senzatie faina de putere:)
Pingback: Campaniile saptamanii 20-26 februarie din blogosfera romaneasca | refresh.ro