Vizitata impreuna , vazuta prima data anul asta , parea un leagan urias in care zeii hiberneaza in asteptarea lui Ra.

Soare n-a fost , iar in aerul sarat se zdrobeau firimituri de val. “Sarut mana , doamna” i-am soptit , “vin la tine cu aceeasi rugaminte pe care am adresat-o fiecarui Dumnezeu care exista…” Marea zambea. Am zambit si eu. Tu erai alaturi , adancit in gandurile tale , undeva unde nu puteam ajunge la tine.

“Stiu ca esti puternica , doar ma botezi in fiecare an” , am continuat. “Si in fiecare ianuarie ma intorc la tine cu promisiuni si rugaminti”.

Am depus sarutul marii , sarat si cald , pe buzele mele si te-am privit din nou. Erai acolo , intruchipand tot ce-mi doresc , tot ce ma desparte de fericire. Revoltator de ironic , erai tot cel ce mi se refuza cu incapatanarea tuturor motivelor pe care nu le-am inteles niciodata.

M-am indepartat de zidul dintre mine si tine si m-am intors la valuri. Reveneau mereu sa plece , acelasi dans nebun la care m-am simtit intotdeauna provocata. Mi-am pierdut privirea in larg si m-am lasat mangaiata de stropii sarati , de nisipul ud , de aerul cald si catifelat.

N-am dansat. Era prea frig in absenta lui Ra , care sa ma inveleasca. In schimb , am lasat dansul marii sa-mi umple sufletul atat cat putea , pentru ca uitandu-ma la tine nu mai era mult loc in inima mea.

“Doamna” , mi-am continuat ruga. “Uita-te la el. Il iubesc. Mi-e dor de el si acum , cand vorbesc cu tine.” Marea fosnea intrigata si am lasat o lacrima drept ofranda. “Te rog , doamna , sopteste-i lui Dumnezeu , stiu ca te intalnesti mai des cu El decat mine. Plangi pentru mine , spune-i sa mi-l intoarca , ma ofilesc fara el. Si tu seci de dor pentru fiecare val pe care il pierzi pe stanci. El este valul meu”.

Stergandu-mi spuma de pe glezne , m-am intors la tine , si pe buzele mele se uscau ori lacrimi , ori apa marii.

Cand am plecat de pe dig a inceput ploaia – si nu s-a mai oprit pana am ajuns in Bucuresti.