FitCurves, o noua abordare in fitness. Sa vedem daca functioneaza…

0 Flares 0 Flares ×

Da, evident ca exista si inconveniente in mersul la sala. E usor, dar nu e floare la ureche. Daca faci fitness trebuie sa stai zeci de minute pe banda, alte zeci de minute pe stepper si pe bicicleta. Sa inveti aparatele, sa reglezi greutatile. Daca faci aerobic trebuie sa rezisti in ore construite (si) pentru avansati, sa intelegi exercitiile, sa tii pasul cu restul si sa repeti intocmai cum iti numara instructorul.

E un fel de armata, te calesti si obtii si satisfactiile aferente.

Ieri la FitCurves mi s-au prezentat posibilitatea de a avea aceleasi satisfactii, impachetate in altfel de ambalaj. Unul mai roz-mov, mai pufos, mai pentru fete, asa. Un procedeu inovator in materie de gym, optimizat de americani si franchizat in toata lumea, printre care si in Bucuresti, undeva pe langa Mall Vitan.

FitCurves nu e doar un nume neinspirat de sala, asa cum iti lasa impresia la prima vedere, ci o metoda originala de a aborda sportul in indoor, asa cum citeam pe blogul Cristinei si am inteles ieri in persoana, la ei in vizita:

Se ia o camera patrata, cat o sufragerie de mare. Se aseaza in ea, intr-un cerc larg, aparate de fitness noi, ultimul racnet, care lucreaza in sistem hidraulic. Asta inseamna ca nu sunt de-alea clasice, cu greutati, ci din alea care lucreaza cu aer dozat direct proportional cu efortul depus: cu cat tragi mai tare, cu atat ele se opun mai tare. Aparatele se intercaleaza cu un numar egal de steppere. […]

Antrenamentul e intens. Fiecare aparat lucreaza sustinut, timp de 30 de secunde, o grupa anume de muschi, urmat de stepper care ii relaxeaza si ii ajuta sa se dezvolte. […]

Antrenamentul e scurt. Dureaza 30 de minute. 3 ture de aparate si de steppere, a cate 30 de secunde fiecare. Scurt si la obiect. Cardio, forta, stretching la final si gata!

Suna “dreamy”, ca sa zic asa. L-am incercat si, la prima vedere, este fata de aerobicul obisnuit ca Macarons fata de Eugenii. Sala e exclusiv de fete, nu-ti numara nimeni serii intregi de exercitii, nu stai cu orele. Iar muschii sunt lucrati eficient, fara sa obosesti.

Tocmai pentru ca e atat de promitator totul, marturisesc ca sunt un pic sceptica.

Dupa vizita de ieri am primit cadou un “kit de testare” compus din 6 sedinte, asadar dupa ce ma intorc din vacanta o sa le folosesc si revin cu impresii. Pana una alta, FitCurves este deocamdata in stadiul de idee frumoasa…

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Comments
  1. @CristinaC
    |   
  2. sibiu
    |   
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
Nu va suparati, aveti un ceas?

De cand n-ati mai auzit fraza din titlu? Cei care nu s-au nascut direct cu telefonul mobil in buzunar isi...

Close