Eu si Fiat 500. Episodul 2 – luna de miere

0 Flares 0 Flares ×

Din episodul anterior:

Eu si Fiat 500. Episodul 1 – Bologna

Stiam unde ne vom petrece luna de miere inainte sa stim multe detalii despre “ziua cea mare”. Nunta ca nunta, dar nu poti neglija organizarea unei vacante de 10 zile, mai ales in sudul Italiei:) – da, a fost o vara marcata de accente italienesti care ne-au influentat din belsug si petrecerea de nunta.

Si, avand in minte experienta Bologna si cardul de credit pregatit, evident ca m-am intors pe siteul Europcar sa rezerv din nou un Fietel.

Sincer, nu stiu daca as fi ales acelasi model de masina, daca n-ar fi fost vorba de Fiat 500. Dar stiind ce simpatica e senzatia la volanul lui pe soselele italienesti, la el acasa cum ar veni, abia asteptam sa repet experienta. Am convingerea ca modelul asta a fost conceput special pentru soarele italian si pentru drumurile lor marginite de plante mediteraneene.

Am primit de data asta, fara aventuri la ghiseul Europcar, un model negru cu un detaliu cromat pe mijlocul capotei care il facea sa arate ca un pinguin sau ca si cand ar fi fost imbracat in frac. Cam asa:

Fiat Gucci (2)

In rest, aceeasi motorizare, aceiasi cai, aceleasi dotari ca data trecuta. De data asta n-a fost nevoie de nicio ajustare – pur si simplu ne-am suit in masina in parcarea de rental a aeroportului din Bari si am pornit la drum.

Habar n-aveam ce poezie ne astepta in sejurul de nunta, compus din doua parti diferite: una in nordul Pugliei si una in sud, in regiunea Salento.

In prima jumatate ne-am cazat la iesirea din Alberobello (satul cu truli), intr-o pensiune cu livada, piscina si, evident, truli. Acolo am stat intr-o casuta complet separata (“detached” cum zice englezul) cu propria veranda si vedere la piscina. Teoretic, piscina si curtea erau spatii comune, practic doar intr-o seara am mai vazut alti turisti la piscina. In rest am avut curtea doar pentru noi.

Nu ma pricep sa va descriu senzatia zilelor insorite de toamna petrecute aici, cand reveneam dupa o zi de bantuit Puglia in lung si in lat pe sosele inguste, marginite de pietre. Deschideam portile cu telecomanda si inaintam cu Fietelul pe o alee lunga, boltita de vita de vie. Il parcam in fata casutei si ne asterneam la un vin si o baie in piscina – sau ne schimbam si plecam in Alberobello sa luam cina in acorduri de saxofon.

Fietelul grew on me with each passing day, facea parte din echipa. Baiatul Dragut, doamna Dragut si masina lor draguta. Atentie, sa nu va inecati de la sirop, v-am zis ca azi sunt nostalgica :)

Casa de piatra Companionul nostru “de miere” Loved waking up to this Sirop

In timpul zilei vizitam orasele albe de prin imprejurimi, manevrand Fietelul prin stradute inguste din “Centrul vechi”. Sau, cum se spunea la ei, doar centru :)

Am intrat pe portiuni pe care n-as fi banuit ca pot sa inghesui o masina, dar in care micutul nostru imbracat in frac se descurca cu o lejeritate tipic italieneasca. Am numarat minim 10 orase (orasele) vizitate in vacanta asta, in care pur si simplu parcam undeva si ne plimbam prin centru, ne asezam sa mancam ceva si absorbeam atmosfera. Pe primul loc, la egalitate: Lecce (in sud) si Monopoli (in nord).

Pe mare, in Polignano a Mare. Zona era foarte aglomerata de barci pentru ca oamenii venisera sa asiste la nu stiu ce concurs de sarituri organizat de Red Bull.

Ne bucuram mereu sa vedem alte Fietele:

Pink edition “Luca, sono il tuo papa”. Inauntru era o pereche de miri care terminasera o sesiune foto la castelul din Taranto.

Seara ne plimbam prin Alberobello unde vanzatorii ne imbiau cu “vizite gratis” ale trulilor in care, de fapt, functionau magazine. Pe principiul “daca tot ai intrat, poate si cumperi ceva.”

La cina mergeam de obicei la Miseria e Nobilta, un loc unde se mananca foarte bine, oarecum separat de zona turistica a orasului. Acolo am descoperit si cel mai bun ulei de masline pe care l-am incercat vreodata, produs local: Abbraciavento. A doua zi dupa ce l-am descoperit eram deja in magazinul producatorului, cumparand direct de la sursa cativa litri, sa fie. E pacat sa ajungeti prin zona si sa nu-l gustati.

Acorduri live

Dupa cateva nopti in dulcea poezie din Alberobello ne-am mutat in sudul peninsulei, in Torre San Giovani. Aici am gasit cu totul alta atmosfera – mai putina poezie, mai multa… lene de-a dreptul. Soare din abundenta, apa turcoaz, nu degeaba zona e supranumita “Maldive di Salento”.

Aici am lasat-o mai moale cu plimbatul si, in spiritul toropelii ce caracteriza peninsula, ne-am axat pe zacut la soare, mancare si leneveala. Ne mai miscam dintr-un orasel in altul, dar nu mai departe de 30 km, ca ne era lene :)

 

Cand s-a facut ceasul plecarii, m-a cuprins o jale de nedescris. Facusem cu Fietelul vreo 1.000 km, batusem tocul cizmei in lung si in lat, am infruntat impreuna ploaia, soarele abundent, autostrada, drumurile de tara, strazile inguste si parcarile imposibile, dilemele de la benzinariile unde trebuia sa platesti direct la pompa, opririle spontane pentru ca “uite ce misto e aici”, ratacirile prin centrul vreunui orasel uitat de timp, rasete si comentarii despre cum conduc italienii, dealuri si vai.

Spre deosebire de Bologna, unde nu avusesem decat un weekend la dispozitie, acum am reusit ca in 10 zile sa ma indragostesc de-a binelea si nu excludeam posibilitatea ca, peste vreun an asa, sa fac echipa in Bucuresti cu propriul Fietel 500.

Habar n-aveam atunci ca doar o luna mai tarziu, cu economiile subtiate considerabil, urma sa conduc deja bestia argintiu metalizat care m-a facut sa scriu mini-serialul asta.

Urmarea AICI.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
No Responses
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
O experienta traumatizanta cu Posta Romana

Apropo de povestea asta, am si acum in minte cea mai recenta experienta cu Posta Romana, candva inainte de Craciun. Comandasem de...

Close