Eu si Fiat 500: poveste de dragoste in 3 episoade si un prolog

0 Flares 0 Flares ×

Evident, asta e prologul.

Am urat Fiatul ala de cand l-am vazut prima data. Saracul, singura valoare pe care o avea era una sentimentala pentru fostul proprietar, dupa atatia ani de rulat care il adusesera la stadiul de fier ruginit. Iar pentru mine era valoros mai degraba din perspectiva banilor pe care ii daduse tata pe el si a mandriei lui ca i-a cumparat fetei masina.

Habar n-am ce culoare fusese el initial (probabil scria in talon si nu-mi mai aduc eu aminte), dar taica-meu m-a intrebat la telefon “ce culoare il vrei?” imediat dupa ce m-a anuntat de existenta lui, semn ca se impunea o vizita la vopsitorie si eu aveam sansa sa mi-l si asortez, cu ocazia asta. Cand a fost gata si vopsitoria si service-ul, “la un baiat la curte”, am venit cu trenul la Braila sa ne cunoastem.

A fost “meh” la prima vedere. Eu oricum eram panicata ca urma sa conduc pana la Bucuresti, aveam permis de vreo doi ani si deja uitasem cam tot ce invatasem la scoala de soferi (va povestesc eu alta data cum mi-am luat permisul). Cand am vazut mandretea de Fiat Ritmo din 1985, rosu, batran si butucanos, cu huse leopard si urme de vopsea aplicata neuniform, mi s-a strans sufletul. Aveam 20 de ani iar masina mea avea 15, si niciunul nu fusese bland cu ea.

Urata, batrana, dificila – asta a fost prima mea masina. N-am poze cu ea, dar semana izbitor cu asta, doar ca pe rosu:

149

Sursa foto

Am mers cu ea pana la Faurei, cu mainile inclestate pe volan si spatele curbat intr-o incordare disperata, inainte sa ii predau stafeta cumnatului meu care a condus-o pe restul drumului, pana la Bucuresti. Odata parcata in fata blocului, m-am holbat la dilema asta rosie care aparuse din viata mea si a carei menire era sa ma scoata din autobuze, metrouri si trenuri si sa ma poarte prin apropieri si departari. Mi se parea ca suntem iremediabil incompatibile – si, ce sa vezi, chiar asa a fost, pana la capat.

Am petrecut impreuna 3 ani pe drumurile patriei. Ani in care:

  • am fost la service mai des decat mi-am dorit. Practic, mi-am cultivat propriul “service guy” prin Dobroiesti si am petrecut multe ore tropaind pe trotuarul din fata garajului in care el repara Fiatul.
  • am invatat anatomia masinii mai rapid si mai competent decat mi-as fi imaginat; pe masura ce se strica ceva la Ritmo invatam despre respectiva piesa. Stiu ca in electromotor sunt niste carbuni si un starter. Stiu despre carburator si faptul ca poti regla relanti-ul masinii din el (o informatie care nu-mi mai foloseste prea mult acum). Stiu ce face panoul de sigurante. Din cand in cand, “cadea” misterios partea electrica, in mers, asa ca te trezeai fara faruri sau claxon. Avaria, din fericire, functiona, asa ca puneam avariile si trageam pe dreapta. Cand reporneam motorul, se remedia si situatia. Service guy-ul n-a stiut niciodata sa depisteze problema.

6053175331_3e8c35a038_z

Sursa foto

  • am facut singurul accident din vina mea de pana acum: mi-a cedat garnitura de la pompa de frana (da, exista) si mi-a curs mare parte din lichidul de frana intr-o zi, cand eram in trafic in Bucuresti. Da’ ce zi! Mama tocmai se operase la sinusuri, ploua infernal in Bucuresti si eu aveam de facut drumul de la Coltea pana in Pantelimon, la Orange. Plus ca aveam nevoie de masina ca de aer zilele alea. N-am simtit cum se slabeste frana. Pe Pache Protopopescu mi-a pus o Dacie frana brusca in fata si am intrat full frontal in fundul ei. Dacia n-a avut nimic, Fiatul a fost acordeon. Mi l-a reparat service guy, dupa care am umblat cu capota vopsita in doua nuante distincte de rosu.
  • n-am avut niciodata lichid de parbriz la stergatoare ca nu-mi mergea motorasul ala, e si acum un mister pentru mine cum am reusit sa conduc atatia ani. Nici oglinda pe dreapta. Mi-e foarte clar acum ca eram moartea pe roti.
  • am ajuns la Pitesti din greseala intr-o noapte, cand mai prinsesem curaj la volan si mi-am imbarcat colega de apartament si fostul coleg de banca din liceu si am pornit la plimbare pana in Militari si inapoi. Nu mai fusesem in Militari si nu stiam unde sa intorc inainte sa nimeresc pe autostrada. La fel, nu mai condusesem niciodata pe autostrada (nu exista deloc A2 pe atunci) si nu stiam ce fac iesirile din dreapta, gen ca poti sa te intorci pe ele. Asa ca am mers taras-grapis pana la Pitesti si inapoi, undeva in intervalul orar 11pm – 2am, cu oamenii astia oarecum terorizati in masina cu mine.

Fiat-Side

Sursa foto

  • am luat amenda pentru “zgomote sonore” (am citat din procesul verbal) pentru ca intr-adevar toba se auzea ingrozitor (ii curgeau, efectiv, portiuni de pe traseul ei de toba, din cauza ruginei). De atunci am ramas cu drag de motoare silentioase si ma enerveaza zgomotul de turatie agresiva.
  • am pus benzina de 20.000 lei (actualmente 2 lei noi) si cand m-am dus sa achit, benzinarul m-a intampinat cu o privire mirata, nestiind daca e pe bune sau nu. I-am zis “ma scuzati” si am facut cale intoarsa la pompa, unde am completat pana la 200.000 (20 lei). Era anul 2000 si benzina costa ATAT de putin.
  • am mers cu masina la Azuga si am prins 100 km/h, masina avand 4 trepte de viteza.
  • am trait emotii la un service (ma modernizasem si renuntasem la service guy) cand mi-au zis ca nu stiu daca o sa o poata ridica pe rampa, era atat de mancata de rugina incat putea sa se naruie podeaua.

Am vandut “Fietelul” unui amic de-al unor vecini de la Obor prin 2003, blestemand brandul asta din toti rarunchii si jurandu-mi ca never again. Mi-am petrecut restul anilor de soferie dispretuind discret Stilo, Panda si alte modele care imi ieseau in cale, cu stickerul lor ingamfat de pe luneta “My Fiat is fantastic”.

***

Acum conduc cel mai minunat Fiat 500 din lume, prilej pentru o veche prietena care invatase din epoca Ritmo sa accepte gandul ca exista karma si destin (altfel spus, daca ai zile supravietuiesti) sa ma tachineze sincer pe Facebook: “Ralu, prima dragoste nu se uita, te-ai intors la Fiat!!”

Continuarea aici

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Comments
  1. Amy
    |   
    • Raluca Oda
      |   
  2. Alexe Ionel
    |   
    • Raluca Oda
      |   
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
Daca saptamana e “trebuie sa”, weekendul sa fie “am chef de”

De la o varsta incolo, cele mai frumoase weekenduri sunt alea in care NU ai planuri. Mai ales iarna. Stiu,...

Close