nav-left cat-right
cat-right


BlogTrip Oradea (partea I)

Aşa. Să vă spun, dacă nu ştiţi, de fapt poate ştiţi dar eu tot vă spun. Sunt la Oradea în BlogTrip, alături de Buddha, Pyuric, Minxiee, Roxana Radu, Bluarto, Olivian, Gabi,   Sorin şi Adi Ciubotaru, avându-l ca şef de trib pe Bobby Voicu.  Şi mă simt ca în tabără.

Am călătorit ieri toată ziua pentru a ajunge în acest colt de ţară, au fost 16 ore de drum presărate cu opriri de mâncare, pipi, râsete, dans în mijlocul şoselei, trântit în iarbă, twittereală, făcut fotografii sau schimbat pasagerii din maşina condusă de Bobby în cea condusă de mine (da, eu sunt al doilea şofer în toată povestea!).

blogtrip1-391-large

blogtrip1-275-large

blogtrip1-387-large

Ne-am abătut din drumul spre Oradea pentru o vizită la Sarmizegetusa Regia, mergând vreo 40 km prin pădure pentru a ajunge la rămăşiţele cetăţii unde am deranjat nişte yoghini care meditau pe pietre. Am instalat un semn “Nu deranjaţi yoghinii, nu hrăniti peştii şi nu rupeţi florile” şi am plecat mai departe.

blogtrip1-058-large

Bobby Voicu are o energie debordantă şi poate să conducă 16 ore încontinuu, Adi Ciubotaru e pasionat de fotografie, Minxieee râde tot timpul, Pyuric e foarte simpatică şi naturală atunci când îşi spală adidaşii de noroi, Buddha poate să adoarmă în mijlocul unei fraze dacă e foarte obosit, Roxana e foarte draguţă şi calmă şi poate prelua şofatul maşinii pe ultima sută de metri când pe şofer îl ustură ochii de la drumul nocturn în serpentine fără marcaje.

În Oradea am ajuns pe la miezul nopţii întâmpinaţi de Zoso, Siropel, Vlad Gîdea şi Dany cu care am mai stat vreo oră la poveşti, râsete şi chicoteli, iar azi ne pregatim de workshop.

Cum spuneam, mă simt ca în tabără. Ceea ce înseamnă că mă simt excelent.

Va urma.

PS: Scuze pentru funcţionarea execrabilă a blogului din ultima vreme. Lucrez la remedierea situaţiei aşa că vă rog de o ţâră de răbdare şi întelegere. Mulţam fain!

Tags: , ,

Trackbacks/Pingbacks

  1. În direct de la BlogTrip - ziua 1 | R.R
  2. Bluarto » (Încă) Sunt la BlogTrip Oradea
  3. BlogTrip Oradea - reactii | Blogul lui Bobby Voicu - alpha beta version
  4. Am fost la BlogTrip. Şi mi-a plăcut « Mihaiko's Blog
  5. Update la BlogTrip Oradea « Mihaiko's Blog
  6. BlogTrip 2009 - Oradea - concluzii | Blogu` Lu` Sorin
  7. Sus.ro — BlogTrip Oradea – reactii
  8. Oradea, fii pe faza – bloggerii vin!- Elena Ciric
  9. Blogtrip | Adrian Ciubotaru

3 Comments

  1. RazvanC says:

    Esti o scriitoare foarte buna, ai un stil de a scrie bestial. Cred ca iti voi citi tot blogu’ cap-coada:D. Have fun la oradea, ne zici si noua ce se discuta p-acolo, un pont ceva:D.

  2. palconi says:

    Ai multi oameni importanti din blogosfera langa tine.

  3. raluxa says:

    @razvanc multumesc **blush** stay tuned, o sa scriu despre fiecare zi de BlogTrip in parte.

    @palconi stiu. e o experienta fascinanta…

Leave a Reply

Recent Comments

  • kellogs: Subscriu “Pe mine ma afecteaza in special alea de dimineata, pentru ca misun prin casa desfasurand...
  • Elena: Iti recomand sa asculti SmartFm dimineata cat iti faci ritualul prin casa :)
  • dn: drideanu e tipul care a realizat asta:http://www.youtube.com/wa tch?v=zzGy0VUxLF0
  • luly: hmmm pai de ac cu tine doar ca astfel facand(adunand gunoiaie dupa plaja)vor incuraja mai departe nesimtitii sa...
  • titel: este o plaja extra,dar din pacate a devenit populata si de idioti. sunt locuri in care s-au depozitat pungi cu...