V-aţi trezit vreodată cu un străin în casă?
Am intrat în apartament fără să îi bănuiesc prezenţa. Câteva clipe mai târziu am simţit că e ceva în neregulă. O mişcare, un zgomot ciudat îmi dădeau de înţeles că există un intrus în casă. Am simţit cum îmi creşte pulsul şi cum tâmplele încep să îmi zvâcnească în timp ce senzaţii contradictorii mă răscoleau. Realizam că sunt singură, bănuiam că e ascuns undeva şi ştiam că dacă fug va rămâne acolo, revendicându-şi teritoriul, devenind mai puternic şi mai greu de înfruntat la întoarcere.
Înţepenisem în mijlocul camerei, uitându-mă atent în jurul meu într-o defensivă lipsită de orice fel de arme. Încercam să intuiesc unde s-ar fi putut ascunde şi îmi scrutam mobila, căutând posibilele ascunzişuri ale infractorului. Am zăcut o perioadă aşa, în poziţie de statuie, rotindu-mi privirea prin cameră, până când s-a mişcat. Acompaniat de ţipătul meu.
Mare, negru, scârbos. Foarte scârbos. M-au trecut fiori în timp ce îmi calculam rapid traseul până la uşă – via geanta cu portofelul care să îmi asigure cazarea la hotel pentru noaptea respectivă şi pentru tot restul nopţilor pe care îmi va fi dat să le dorm. Un calcul fulgerător mi-a indicat că soluţia nu ar fi funcţionat decât pe termen foarte scurt şi că mi-aş fi plătit laşitatea prea scump. Deci ia atitudine, Ralu. Scârbosul devenise deja stăpân pe camera MEA, poposise la un moment dat în patul MEU şi acum se aşezase pe o cutie de bijuterii de unde mă privea sfidător.
Atitudine, plus un prosop. Asta am luat, ezitând, încercând să-mi ascut reflexele ca să îl dovedesc. Primele atacuri au fost sortite eşecului – cu un infim câştig din faptul că am reuşit să dărâm o vază care oricum nu-mi plăcuse niciodată, dar pe care nu mă îndurasem să o arunc până atunci. Deh, cadou. Încurajată de prima victorie, am continuat ofensiva textilă în timp ce scârbosul îşi lansa propriile asalturi, mergând la intimidare, venind tot mai aproape de mine şi fugind de arma-mi de bumbac. Îşi folosea avantajul de a se putea ascunde prin cele mai inaccesibile colţuri ca să reapară din altă parte când mă aşteptam mai puţin, iar după câteva minute bune de vânătoare începusem să mă întreb dacă n-aş putea să fac totuşi un credit pentru hotelul ăla.
A obosit înaintea mea. Altfel nu-mi explic de ce a cincisuteşaisprezecea lovitură l-a nimerit din plin. Nici n-am fost curioasă să îl cercetez îndeaproape: l-am înmormântat în prosop, am ieşit în viteză şi l-am aruncat direct la ghenă. M-am întors, am încuiat uşa de două ori şi am tras plasa de la geam pe care o uitasem deschisă în timpul zilei.
Al naibii fluture de noapte, scârbos ai fost, şi greu de dovedit.
si tu cu fluturii de noapte?
oricum…curajoasa esti. eu de obicei o chem pe mama cand am exemplare de genul in camera :D
Pai eram singura in casa… e o motivatie destul de buna sa iei atitudine:)
Eu mereu vin cu prieteni sau cel puţin cu păru’ din nas.
eu duc lupte seculare cu tantarii
Data viitoare o sa-ti vina-n vizita o urechelnita :)
:(( :(( :(( :((
Offf… De ce toata lumea omoara fluturii de noapte (moliile mari si colorate) ???? N-am inteles asta niciodata.
NU fac nici un rau – singura lor vina e ca sunt mari si alearga haotic spre lumina…
Altceva nici n-ar putea face.
Iimi pare rau de el…
Daca nu il omorai si-l scoteai pe geam se intampla ceva?
@Mihai: sper din suflet ca NU!
@Pingu: sincer nu m-am gandit la un borcan in care sa il prind, caruia sa ii pun o foaie de hartie dedesubt si din care sa eliberez animalul pe geam. Suna foarte romantic, dar panica in care ma scaldam mi-a cam intunecat judecata. Sorry!
Dar vai, domnisoara este cumva agresiva? Cu un fluture? Ce ti-a facut el? La Protectia animalelor cu tine!
Pai unde iti era arcul ? Degeaba s-au chinuit oamenii aia cu tine la tir ? Data viitoare te rog sa ne relatezi cum ai rapus doi carabusi cu o singura sageata ! :))
daca vor veni rudele si prietenii sa se razbune? :)
@Dj Alecz un fluture? UN fluture? Era imens!:))
@Olimpiu nici macar carabusii de la Vadu nu erau asa de mari…
@mace da’ plasa aia de la geam crezi ca va mai sta deschisa? ehei… de-acu aerisesc numai prin patratele.
Eu ma lupt in fiecare seara cu cate unul. Fiindca nu am plasa la geam( nu am voie sa pun, reguli de camin, deh ) si e mult prea cald ca sa stam cu geamul inchis. Si nu imi plac! :D
Aha, deci nu sunt singura ucigasa de fluturi! Sau ii salvezi? :(
Pe mine mustele ma termina psihic… se misca prea repede… :|
Ei, acum stim ca o sa fi o mama buna/iubitoare.
Citeam un studiu in care se spunea ca frica unei femei fata de ganganii/animalutze mici se trage din teama/grija de a nu i se intampla ceva bebeului ( actual / viitor ).