Că o fi fost proximitatea cu sărbătorile de Paşti care au servit drept inspiraţie , că o exista pe lumea asta fie telepatie , fie o anumită constiinţă de masă care dictează la unison alegerea cadourilor din acelaşi segment , cert e că de ziua mea am primit două surse noi de lumină , ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Casa mea deja abundă în asemenea decoraţiuni. Dacă s-ar inventa un grup de suport pentru veiozo-dependenţii anonimi m-aş înscrie din prima zi , să fiu cap de listă la tratament. Mă vrăjesc becurile , mă inspiră abajururile , mă incită lumina filtrată prin sticlă sau mătase colorată. Prin Ikea , Mobexpert sau orice alt sanctuar al luminilor de interior trebuie să trec repede , cu ochii în podea şi cu gândul la orice altceva decât spoturi , veioze şi lampadare. Pentru că odată dezlănţuită forţa dorinţelor mele de accesorizare , mi-aş clona apartamentul după raionul respectiv. Ceea ce n-ar fi bine pentru locatară şi portofelul ei , pentru că de Earth Hour ar avea multe , multe becuri de stins.

Paradoxal , nimeni până acum n-a părut a băga de seamă mica mea afinitate pentru jucăriile luminoase. Cele care au scăpat de filtrul raţiunii şi al ochelarilor de cal ajungând obiecte de decor personal sunt plasate discret prin casă. Trebuie să recunosc , unele sunt ascunse prin dulapuri , pe după televizor sau “abandonate” pe balcon într-un stil neglijent-studiat.

În acest context , nu mică mi-a fost bucuria când am primit de Sf. Gheorghe (lăudat fie numele lui , pe care îl port cu mândrie în ziua aniversară!) un set de lumânări electrice. Sau electronice. Mă rog , care se încarcă frumos la priză şi după aia pâlpâie zece ore. Şi pâlpâie realist , de n-ai zice că sunt gadgeturi de secol XXI. M-am bucurat ca un copil şi m-am jucat cu ele toată ziua. Înclină lumânarea: ON. Înclină lumânarea: OFF. Acum pune-o în suportul de încărcare: minune , se încarcă! Acum ia-o de acolo: wow , o pun pe masă şi pâlpâie! Vedeţi? Vedeţi minunea? Cum de n-am ştiut până acum de existenţa lor? Cum am trăit fără ele??

Ajunsă acasă , am constatat că singurul loc unde se potriveau din punct de vedere karmic era masa din bucătărie. Banal , aţi protesta , şi oarecum gospodăresc. Greşit! Masa din bucătărie NU este destinată mâncatului – pentru asta există măsuţa de cafea din sufragerie! Pentru că locul meu de ciripit , bloguit şi citit este canapeluţa anexată , masa din bucătărie a devenit de fapt biroul unde găseşti o avalanşă de cărţi şi reviste , camera foto (Baby , da?) şi invariabil o scrumieră plină. Iar acum şi trei bucăţi Philips Imageo -  lumânările minune care îmi acompaniază tăcut nopţile albe.

Dar zeiţa darurilor încă nu-şi luase ochii de la mine. Nici n-am terminat de plasat minunile licăritoare că am fost chemată în faţa blocului , la revendicarea altui cadou. Si aşa au intrat în viaţa mea trandafirii pictaţi. Pe o veioză , desigur. Pictaţi manual. Trasaţi de o mână inspirată , de un ochi atent , de un suflet talentat: A.F. Asta e semnătura de pe veioza mea , asta e tot ce ştiu despre artistul (sau artista) care a facilitat cadoul. Veioza cu trandafiri e unicat , făcută special pentru mine la comanda cuiva care şi-a dorit să îmi ofere o bucurie , neştiind cât de mare va fi ea de fapt. Am instalat-o la loc de cinste: lângă visele mele , pe noptieră. Şi de atunci adorm în fiecare noapte în zâmbetul ei rozaliu.

Aşa am primit eu lumină de ziua mea. Iar dacă vi se pare banală relatarea mea , utilizaţi o doză de empatie: să zicem că vă plac la nebunie maşinile. Cum ar fi să primiţi un Ferrari custom-made şi trei Porsche de ziua onomastică? Aha , aşa m-am simţit eu. Casa mea e mai luminată. Inima mea – la fel.