Pfiuf, acum pot rasufla usurata, ca s-a terminat. De fapt azi e a treia zi de Craciun, plus Sfantul Stefan (cu la multi ani sarbatoritilor, evident). Dar greul a trecut si acum pot sa stau linistita inca un an de zile pana la hei-rup-ul urmator.

Nu, nu sunt Grinch. Da’ Craciunul a insemnat, in ultima vreme cel putin, multa munca si satisfactii modest masurate. Am pierdut, in negura sarcinilor, a alergaturii si a datoriilor morale, spiritul Craciunului cu cetina moale de brad, colinde si daruri. A ramas la schimb un balamuc care incepe cu cateva saptamani inainte de ziua sfanta si e intru totul guvernat de cuvantul de ordine “trebuie”.

Hai sa o luam logic. Care sunt elementele cheie ale unui Craciun reusit?

Primul ar fi bradul. Anul asta am vrut brad natural, sa miroasa frumos si realist in casa. Ca sa eludez decesul total ne-ecologic al brazilor din piata si sa imi multumesc constiinta, am optat pentru un brad in ghiveci pe care, dupa sarbatori, sa il pot reda naturii (evident cu ajutorul unei organizatii gen eco-nonprofit-voluntariat denumita Copacul verde, Planeta la control samd). Si cum aia din piete si targuri depaseau modest dimensiunile unei plante de apartament, m-am dus la Ikea de unde am plecat cu un molid in ghiveci. Evident, cu eticheta si cu pret de brad in toata regula. L-am ornat frumos, mirosea a cetina, toate bune. L-am scos din casa cu doua zile inainte de Craciun. De fapt i-am scos doar scheletul din casa, infipt in ghiveciul eco. Acele au ramas pe parchet, pe covor, pe mobila, pe talpi, prin buzunare, papuci, in fine, pe oriunde se puteau ascunde. Fara gluma, am strans un sac de gunoi de ace. Si cred ca o sa mai pigulesc tot anul la ele, pentru ca inca n-am reusit sa le scot pe toate. Dupa care mi-am cumparat un bradut artificial si am rasuflat usurata.

Ce-ar mai fi? Cadourile. Prilej de pomelnic al tuturor rudelor si prietenilor, incepand cu jumatatea si terminand cu catelul vecinilor. Glumesc, nu i-am luat nimic potaii. Da’ m-am calcat pe picioare cu puhoiul de cumparatori prin toate mallurile din Bucuresti, in cautarea cadourilor perfecte, a ideilor inspirate, a dimensiunilor potrivite si a finantelor aferente. M-am razboit cu vanzatoare obraznice, cu locuri de parcare, cu bancomate recalcitrante si cu magazine lipsite parca de orice resursa de imaginatie in etalarea marfurilor care nu se pupau de nicio culoare cu lipsa mea de inspiratie. Dupa un volum impresionant de tranzactii si ore pierdute la cumparaturi am intregit recensamantul cadourilor si am stins becul imaginar care lumina, in mintea mea, intrebarea “Da’ lu’ cutare ce-i iau?”.

Dupa aia zapada. Ohohooo, nu ma porniti cu zapada. Trafic ca la nebuni, locuri de parcare ioc, zapada pe masina de fiecare data cand incercam sa plec de acasa. Dupa o saptamana de deszapezit masina de trei ori pe zi, organismul meu fragil a cedat si m-am imbolnavit cu febra, muci, ameteala, dureri de cap si tot tacamul. Evident, trebuia sa functionez intru cadouri si toate cele aferente, asa ca n-am avut prea mult timp de acordat bolii, cu toate ca ea si-a cerut drepturile destul de viguros.

Unul din cele mai importante elemente ale unui Craciun romanesc fericit este, evident, mancarea. Cred ca de la febra mi s-a tras ideea de a prepara o masa de Craciun cu de toate, altfel nu-mi explic de ce ultimele doua zile dinainte de sfanta sarbatoare mi-am petrecut timpul razboindu-ma cu oalele, dupa cateva sesiuni de cumparaturi prin hypermarketuri care mi-au golit de tot buzunarele si m-au facut sa duc ura fata de rasa umana umblatoare cu carut de cumparaturi la un alt nivel. Atentia fata de matul digestiv transforma oamenii in bestii cotropitoare de tot ce inseamna raft cu mancare sau cu bautura. M-am alaturat razboiului si am produs suficienta materie prima pe care, cu expertiza mea rafinata, am condus-o spre perfectiune in propria bucatarie: sarmale, salata boeuf, friptura, carnati, tot ce trebuie pentru masa de Craciun. Cred ca a fost cea mai istovitoare experienta din viata mea. Respect gospodinelor! Ar trebui sa li se decerneze, global si colectiv, un premiu Nobel pentru pace si indestulare. Fara know-how-ul lor, Craciunul ar insemna fast food, pizza comandata acasa sau restaurante supraaglomerate.

Si dupa toata saga asta a venit in sfarsit Craciunul iar eu am reusit sa ma dezgrop din pregatiri si sa ma uit in jur ca sa le vad pe toate aranjate cum trebuie: brad, cadouri, masa traditionala. Si sa ma pocnesc ne-traditional cu palma pe frunte dupa ce mi-am adus aminte ca trebuie sa ajung la ai mei, la masa lor traditionala, la bradul si cadourile lor. Asa ca in dimineata de 25 decembrie, cand toata Romania dormea somnul dulce al anticiparii unui pranz supradimensionat, eu imi inhamam caii-putere si ma deplasam 200 de kilometri pana la Braila, lasand in urma munca de cateva saptamani pentru propriul Craciun fericit…

In fine, totul e bine cand se termina cu bine. Iar Craciuniada mea s-a terminat relativ repede si aproape nedureros. Acum as vrea sa ma odihnesc vreo saptamana, sa nu mai aud de cumparaturi, bucatarie, brad sau colinde.

Si mi-e pofta de McDonalds.