Şi iată-mă , încă o dată , în faţa unui nou început. Având în vedere că este primul articol pe noul blog , născut din cenuşa vechiului raluxa.blogspot.com şi din sudoarea frunţii unor cunoscători într-ale WordPressului , nu pot să nu-l dedic trecerii în revistă a primilor paşi în eterna şi fascinanta blogosferă românească.

Înainte

Deşi blogul vechi exista din ianuarie 2008 , abia după un an am început să scriu şi pentru alţii , nu numai pentru mine. Un an în care nu citeam blogosfera , nu mă interesa prea tare ce aveau de spus bloggerii , aflasem evident de pitzipoanca.org şi cocalari.com pentru că erau fenomene sociale care ieşeau din sfera bloggingului tipic. A , şi intram pe pidjin.net pentru că eram şi sunt fan al porumbeilor distrugători.

Prima lectură

Primul blog pe care l-am citit a fost eduard.ro , dintr-un motiv lesne de imaginat: un search pe Google după numele unui anumit tag de aici:). Mi-a plăcut ce am găsit la tizul lui Eduard , drept pentru care am tot revenit periodic. Direct din browser sau din Google , pentru că habar n-aveam ce e ăla feed reader…

Nu ştiu când s-a produs declicul , când m-am hotărât să-mi scot blogul în lume şi să scriu pentru cine m-o citi. Cert e că începusem să intru pe din ce în ce mai multe bloguri. Le devoram de-a valma , oarecum indecisă pe unele anume , fie ele anonime sau celebre. Navigam din linkurile articolelor , descopeream mereu alţi oameni , alte subiecte , alte stiluri. Pe atunci nu conştientizam , dar începusem să prind febra bloggingului şi , timid , mai încropeam câte o postare pe blogul meu , neştiind exact ce vreau să descriu. (Nici acum nu m-am edificat , hotărând că pot scrie despre orice , câtă vreme ma reprezintă întru totul.)

Primul link pe un blog celebru

Atunci s-a întâmplat RoBlogFest 2009 şi entuziasmul care mă cuprinsese a scos-o în lume pe bloggeriţa din mine. M-am dus în seara aia in club Fabrica necunoscând pe nimeni , ştiind câţiva oameni din fotografiile postate în secţiunile de contact ale blogurilor. Printre ei şi pe Zoso , care a doua zi m-a menţionat în articolul despre eveniment , astfel încât eu să mă sperii când am intrat pe statistici. M-am îngrozit , nu aveam ce conţinut să ofer unei mii de unici pe zi. Aşa mi-am dat seama că bloggerul de notorietate nu zace pe un norişor , strănutând din când în când pe blog şi primind zeci de comentarii pentru asta , ci munceşte pentru a avea ce oferi unei comunităţi extinse care are un ochi critic de soacră şi o grămadă de alternative.

Primul ciripit

Tot la RoBlogFest , când lumea dădea pe Twitter pulsul evenimentului şi se decernau premiile la categoria de microblogging , am decis să ciripesc şi eu în 140 de caractere. Primii followerşi erau străini , aşa că numele lor nu au rezonanţă aici. Bobby Voicu a fost primul român din online care mi-a dat follow , de credeam că nu vad bine. Intuisem că nu trebuie sa ofer informaţii despre masa de prânz şi starea vremii pe Twitter , aşa că mai scăpam câte un link , dacă era nou apărut şi mă impresiona , şi imi promovam cu moderaţie articolele de pe blog. Tot Bobby Voicu a fost cel  care mi-a lăudat articolul ăsta celor 2000 de utilizatori care îl urmăreau , în ceea ce va rămane în istorie ca primul tweet despre un link de-al meu.

Din categoria primilor paşi pe Twitter , îmi mai aduc aminte de primul RT (re-tweet , adica un fel de forward al mesajelor) al Denisei , la farsa publicată de 1 Aprilie , precum şi de prima laudă ciripită de Blegoo la adresa subsemnatei.

Prima recomandare

…a venit de la Dono , un blogger care se bucură de o doza uriaşă de respect si de admiraţie din partea mea. În Pagina sa de vineri , mi-a descris blogul , scurtissim dar cât se poate de elocvent. Bucuria de a mă regasi în cuvintele lui mi-a validat încă o dată hotărârea de a rămâne în blogosferă. De a creşte aici pentru beneficiul meu şi poate , în viitor , şi al celor din jur care vor găsi într-o zi , răsfoind paginile mele , un cuvânt , o idee , un link sau o fotografie care să le aduca zâmbetul pe buze sau ceva nou şi bun in viaţă , chiar şi pentru scurt timp.

Primul blog pe domeniul propriu

…e acesta. Şi aşa va rămâne , pentru că m-am mutat aici pentru a rămâne la casa mea. Şi ce bătaie de cap a fost! Mă uitam la mailul primit de la furnizorul de hosting , în care erau enumerate , duşmănos , ftp-uri , admini , parole şi cifre fără noimă. Primul care a sărit în ajutor a fost Piticu , de la care ştafeta a fost preluată de Eugen , spre disperarea lui si incântarea mea. Recunosc: am făcut website building din fereastra de mess:) Iar el a făcut minuni ca eu să îmi pot desfasura liniştită geniul , fără să fiu incomodată de aspectele lumesti ale WordPressului.

Mulţumesc tuturor.

De mult n-am mai început ceva atât de frumos , dinamic , pasionant (scriu acum cu ditamai rânjetul pe faţă , a la motanul din Alice în ţara minunilor). Fac parte dintr-o comunitate premium şi , aşa cum am mai zis şi pe forum , sunt aici pentru a rămâne. Câtă vreme o să am ceva de spus lumii , există mari şanse să se regasească aici pe blog…