Din prima zi de angajat al unei companii descoperi ca vocabularul corporatist exclude un anumit cuvant care, odata pronuntat, iti spulbera toata karma pozitiva, te deplaseaza rapid in ochii colegilor si superiorilor de la stadiul de tanar talent si individ care promite pana la rolul de nulitate absoluta in structura organizatiei.
Nu numai ca nu trebuie pronuntat, dar nu trebuie nici sa fii in preajma lui atunci cand il comite altcineva. Daca urechile ti s-au aflat intamplator prin zona in care a iesit blestematia in eter ai de luat masuri urgente. Unu: avertizarea delincventului “Baaah…shhht” cu tot cu o privire serioasa care sa sublinieze gravitatea circumstantei. Daca se persista in pacat, esti nevoit treci rapid la doi: ignorarea completa a pacatosului pe vecie, ca sa eviti asocierea cu asemenea elemente negative care spulbera armonia corporatista. Nicio masura nu e prea josnica pentru a fi luata in calcul cata vreme iti salveaza fundul.
Cuvantul e demisie. Pur si simplu nu-l poti pronunta raspicat in birou, indiferent de circumstante, fara sa-ti imaginezi un stol de ciori luandu-si amenintator zborul de pe sub tavanul fals. Ai voie sa injuri in barba daca trebuie sa lucrezi peste program sau in weekend, daca tocmai ti-au mai venit niste sarcini urgente vinerea cu o ora inainte de sfarsitul saptamanii de lucru sau daca te enerveaza vreun client. La naiba, in cazuri extraordinare poti injura si cu voce tare. Dar sub nicio forma (repeta dupa mine!) nu ai voie sa pronunti cuvantul demisie. E o blasfemie lingivstica, un cod secret care, odata pronuntat, va atrage dupa sine patimi grele si vremuri de restriste iar uneori se va transforma in ceea ce invoci: pierderea jobului.
Iar daca vreun nefericit de coleg se baga in hazardul demisiei, indiferent daca iti era manager preferat sau frate intru suferinta profesionala, trebuie tratat pe masura. Nu te vei mai antura cu el, proscrisul cu bad karma si reputatie contagioasa, pentru ca poate transfera asupra ta puterea nociva a gestului demisionar.
Acu vreun an si ceva aveam o managerita simpatica foc si populara pe masura. Era una de-a noastra, rar exclusa din miscarile de trupe ale departamentului. Dupa ce si-a dat demisia a stat in preaviz o luna, timp in care a devenit un fel de Rege Lear al comunitatii corporatiste. Nu mai iesea nimeni cu ea la tigara, toata lumea isi concentra puterea de seductie asupra inlocuitoarei ei. Cred ca in perioada aia am fumat cele mai multe tigari cu ea, ca o Cordelie intr-o adunatura de personificari ale lui Goneril si Reagan.
Acum sunt eu in postura uzurpata. Am pronuntat cuvantul cu d, s-a intamplat si documentul scris, urmat de o ploaie de semnaturi si documente care invoca similaritatea cu inmormantarea: nu poti jeli in voie pentru ca ai prea multe formalitati de indeplinit. Si ma uit cu drag si empatie in jurul meu la mastile invizibile pe care ceilalti si le-au pus deja pe fata pentru a se proteja de virusul demisionar. Intr-un fel ii inteleg: e criza si sistemul imunitar profesional e la pamant. Boala cu D te poate lovi cand nici nu te astepti…
Citeste si...
Noi il avem pe unu’ care a pronuntat din greseala cuvantul; sa fie cam un an de atunci. De cand cu nefericitul eveniment, portarii au grija sa-l tina in fiecare dimineata cate un sfert de ora la control. Noua ni se pare putin. Nenorocitul! :)
Vezi? Vezi ce patesti?:D
Sa-nteleg ca vei deveni libera? Fara cate 20 de ore la munca?
Nu esti sanatoasa?
nu abandonez munca si nici munca nu ma abandoneaza pe mine. schimb doar locatia si natura eforturilor profesionale. am zis!:)
Încă o lecţie de viaţă însuşită blogosferic.
Nu ai voie să pronunţi cuvântul demisie. Nu ai voie să pronunţi cuvântul demisie. Nu ai voie să pronunţi cuvântul demisie. Nu ai voie să pronunţi cuvântul demisie.
Sigur. Demisie. Niciodată. Got it!
deci… ce cuvant nu vei pronunta niciodata, dar niciodata la munca?:)))
Ăăă… Da, da! Era un cuvânt urât. Dintr-ăla de se înroşesc copiii până-n vârful urechilor când îl pronunţă, pentru că ştiu că n-au voie. Dintr-ăla de te transformă instant în piază rea. Era un cuvâânttt…
Pe sistemul “I quit! I open my own restaurant!”, renunţ. Nu mi-l amintesc, dar nici că mai depun eforturi. Era, oricum, un cuvânt urât.
Felicitari! Ma bucura tare vestea! Eu inca mai sper sa fumam multe tigari impreuna… :)
thanks. ce gust dulce are tigara din preaviz…:)
Cand iti pot intoarce favorul de a fuma cu tine in preaviz? :)
numai si numai saptamana asta:)
Weeeeee!
Preaviz frumos! :))
Si bafta la noul job! :)
Se intampla si la case mai mici :D ultima data cand am pronuntat cuvantul cu D, eram intr-o firma micuta. In acea dimineata vestea a circulat fulgerator pana la sefa mea, inainte sa apuc eu sa i-o spun personal.
merci. am precizat isa pe blog – e o recapitulare a ceea ce am postat in 2009 (doar cu linkurile care functioneaza). cele descoperite recent o sa faca subiectul unui alt post, si te asigur ca le stiu si pe cele mentionate de tine.
in prezent cine mai iese cu tine la ţigara draga Cordelie?
Depinde si cum te intelegi cu sefii si colegii. Dar demisia e un lucru natural in orice companie, doar nu lucrezi toata viata intr-un singur loc.
Cum asterni asa dormi nu?
succes in noul job!
ieri mi-am dat si eu demisia :) pam-pam. inca nu mi se pare nimic ciudat, dar cine stie…
multumesc:) succes si tie! ai grija la cuvantul cu D in noul loc de munca, ok?
demisie in grup acu?
neah, doar coincidente.