Parchez într-o miercuri seară în dreptul ghenei de gunoi. La mine la bloc parcarea e guvernată de legea junglei, ăl mai tare şi mai musculos ocupă locurile bune, a mai slabă domnişoară se mulţumeşte cu resturi şi petice, mai ales că apare sistematic noaptea târziu când nu prea mai are ce revendica. Tot în microuniversul blocului meu, lunea şi joia sunt zile de ridicat gunoiul. Adică vine ditai camionul cu treabă şi trebuie să i se facă loc. Curtea blocului meu e un Tokio al parcărilor. Lume cu pretenţii, spaţiu restrâns, mulţi doritori, premise de claustrofobie rutieră.
Cum ziceam, îmi las maşina în dreptul ghenei de gunoi, la o oră înaintată, fără să îmi vină în minte calendarul săptămânii. Câteva ore mai târziu, bubuituri înspăimântator de matinale mă fac să sar din puf direct în prag unde mă aştepta interogatoriul lui tanti femeia de serviciu:
- Dumneavoastra aveţi maşina aia mica şi albastră?
- (oftat) Da…
- Domnişoară coborâţi urgent să mutaţi maşina, că pe mine mă aşteaptă băieţii!
- (neprocesând informaţia) Păi ce treabă am eu cu băieţii dumitale! Du-te dacă te aşteaptă, ce, te ţin eu?
- AŢI PARCAT ÎN GHENA DE GUNOI!!!!
Aha. Păi mereu parchez într-o ghenă de gunoi, că doar stau în Bucureşti. Buimacă, îmi aduc aminte unde mi-am lăsat maşina, o asigur pe tanti femeia de serviciu că o să mă teleportez, îmi găsesc cheile, mai suspin o dată şi dau fuga pe scări să-l mut pe Bubu. Jos sunt întâmpinată de un alai de gunoieri care aşteptau mustrători să le eliberez calea spre obiectul muncii. Şi care au pus o faţă de milioane când m-au văzut. Pentru că ora matinală şi buimăceala subsemnatei făcuseră astfel încât eu să cobor în pijamale bleu cu girafe şi papuci de pluş, o privelişte de neuitat pentru hoarda utilitară.
Hotărâtă să îndur stoic privirile, dându-mi seama că nu am cum să mă scuz şi să urc pentru a-mi reface toaleta, dau să mă îndrept spre maşină când observ că gunoierii stăteau în jurul unei Skoda Fabia albastre. Care era literalmente lipită de uşa ghenei de la scara blocului. În timp ce Bubu stătea cuminte câţiva metri mai încolo, în dreptul ghenei de la scara vecină, înconjurat de tomberoane. Pasămite, parcasem atât de artistic încât tanti femeia de serviciu reuşise să se descurce cu prezenţa lui.
Extaziată că nu am periclitat bunul mers al gospodăriei blocului, fâstâcită că sunt în pijamale, felicitându-mă că nu sunt totuşi în pijamale de-alea, le explic ce şi cum, îi las în plata Domnului cu Fabia şi rânjetele lor şi mă întorc la somnul meu cel de toate dimineţile, încercând să uit împrejurările în care tocmai mi-am făcut fără să vreau câţiva prieteni noi.
Tanti femeia de serviciu nu mi-a mai bătut niciodată la uşă de atunci. Dar mă salută, de fiecare dată când mă vede, cu un invariabil zâmbet larg.
Citeste si...
sa inteleg ca a trecut ceva vreme de atunci si prietenia nou formata a trecut cu brio proba timpului, sau este vorba o relatie noua despre care inca nu se stie incotro se-ndreapta, dar care pare promitatoare? :P
Tu iti dai seama ce fericiti i-ai facut pe acei oameni? :))
Îmi imaginez scena:
„- Hai donșoarăăăăă n-avem toată ziua
– Nu-i mașina mea.
– A. Mișto pijama, oricum.
– Grrrr.”
@Bleau: cred ca mai degraba s-au stricat de ras, ca nu aveam pijamale de-alea de femeie fatala.
@B: ai rezumat foarte bine scena:))
…Bucuresti, O ghena de gunoi. :))
Da bine mai scrii Raluco!
Ia un reply:
Ma gasesc intr-un caragialianism futuristic si inspaimantator de ciococatiu ingramadit de porcari si vacari care mai de care colorati si impreuna respirand acelasi gunoi.
Super tare :)) . Masina albastra , pijamale albastre hai ca se leaga lucrurile :P
Si masinuta ta tot Bubu? Din cate am citit a ta e baietel, a mea e fetita. :P
Si te-ai mai imprietenit tu si cu alti “gunoieri”. :) Numai ca n-ai mai fost in vizita demult pe acolo si iar ai ratat adunarea lunara. Dar acum ca te-am gasit, o sa te anunt! :)
nha c dragutz:)..:))
Pingback: Living in a bomb | raluxa's blog
Pingback: 2009, un an bun | raluxa's blog
Of, Ada, m-au inghitit trebile. Ma revansez la prima intalnire, promit. Abia astept gratarul:)