Criza la mărunt!

Mă opresc în toiul nopţii la un nonstop de pe Mihai Bravu. Un pachet de ţigări şi un Pfanner de lychee (şşşt – e foarte bun, da?)

- Douăzeci de bani aveţi?

- Îmi pare rău, n-am.

Îmi ia banii şi îmi întinde restul în câteva bancnote şi o lamă Orbit.  Zâmbind, îi zic vânzătoarei (care părea destul de simpatică încât să merite o brumă de conversaţie):

- Ştiţi, am citit recent un articol despre cum să eviţi să primeşti restul în lame Orbit…

- Da? Şi ce trebuie să faceţi? ridică o sprânceană.

- Nu mai ştiu…

- Păi ce să facem domnişoară, începe să se scuze fâstâcită, arătându-mi o cutie goală de margarină, ne-au interzis şi nouă, au zis că ne amendează daca ne prind… Dar dacă nu sunt bani! E criză!

Mă bufnea râsul.

- E criză la mărunt? mă asigur.

- Pai da! Ia uitaţi aici – şi îmi arată un teanc impresionant de unu, două şi chiar cinci sute de roni. Vine lumea numai cu bani mari! Din trei clienţi pe care îi intreb dacă au zece sau cincizeci de bani, unul dacă are monezi în portofel! Dacă ei nu au, eu de unde să le dau?

Just. I-am mulţumit, mi-am luat lama Orbit şi bancnotele şi am plecat. În fond, trăim o criză luată la bani mărunţi.

(sursa foto: bnr.ro)

Citeste si...

  1. E criza?
  2. Soluţie de criză pentru scăderea comisioanelor din vânzări
  3. Până şi în Farmville e criză

   Momentan sunt 17 comentarii.

  • 17 Comentarii:

    1. LeeLoo

      Morala: pastrati monedele, cine stie cand aveti nevoie :-) (asta daca nu vreti lame Orbit)

    2. NuPrivi

      Dap si eu patesc acelasi lucru, dar stii ca dupa o tigara ai chef sa mesteci ceva ca sa ai respiratia fresh:)) asa ca merge:P

    3. B

      De acord cu @NuPrivi.

    4. raluxa

      @Nuprivi asta ma gandeam si eu plecand, o lama Orbit in portofel nu strica niciodata:) cine stie cand o pot da in loc de bani.

    5. amw

      ba sa sti ca chiar e criza de marunt…au de achitat facutra de 27.35 ron si iti dau o hartie de 500 ron….cand ii rogi sa iti dea mai mici iti spun ca nu vor…desi se vedea in portofelul lor ca aveau,…
      e din cauza bancomatelor…ca toata lumea scoate de acolo numai harti mari…
      si evident…trebuie sa le schimbe undeva.

      si btw…stiati ca bancile nu accepta la depunere monezi?

    6. Venind vorba de marunt, zilele trecute un client la magazinul din colt se cauta de marunt prin portofel. Nu a gasit decat o moneda de un euro pe care i-a pus-o vanzatoarei pe tejghea. Fata vanzatoarei facea toti banii!

    7. Ciudat ca in afara Romaniei, te umplu aia de marunti, chiar daca renunti la ei, insista sa-i primesti. Or avea asa mult marunt? sau mai mult bun simt?

    8. martinica

      de fapt nimanui nu-i place sa poarte kilu de metal dupa el si-l lasa de fiecare data pe-acasa.

    9. Daca o guma Orbit este buna de folosit dupa ce fumezi o tigara, ce se intampla daca esti nefumator? Sau daca ai un pachet intreg in buzunar? S-a ajuns sa primesti o guma orbit chiar si atunci cand trebuie sa primesti 50 de bani.

      E vorba de bun simt. Ca vrei tu sa ii lasi e ok, dar ca uneori nici nu se preface macar ca ar vrea sa ti-i dea, e altceva.

    10. Asta este o prostie. Este inacceptabil ce se intampla. In Bulgaria, aveam numai bancnote mari si nu am cumparat ceva, dupa care sa primesc rest o guma, bomboana sau ce mai dau ei. Ne spun ca “ce sa facem”. Treaba e simpla, daca te duci la orice banca, cu bancnote mari si vrei sa le schimbi in bancnote mici, treaba este rezolvata. De ce nu se duc cu 50 de lei inainte de tura, pe la banca, ii schimba si au toata ziua.
      Chiar la banca ti schimba si bancnote rupte, cat timp se vede seria. Solutii exista, dar patronul gandeste ca pierde aia 50 de lei daca ii face marunti.
      Mi-a placut foarte mult ideea lui Groparu. Spunea ca se va duce odata la magazin cu 4 lame, 3 bomboane, 6 cutii cu chibrituri si va cumpara o paine. Textul nu era cum l-am prezentat eu, mi-e lene sa caut articolul acum, dar ideea este foarte buna.

    11. Alexandra

      Frate, ce ma scot din sarite aia cu mentosanele/chibriturile/lamele/caramelele/cuburile Knorr, etc.
      Parca ne intoarcem la troc, nu alta!
      Da’ de fapt nu. Ca ei n-ar accepta sa le dau 2 mentosane daca n-am 50 de bani.

    12. raluxa

      @Decebal @Alexandra ma faceti sa ma duc intr-o zi cu bomboane in portofel la chiosc! promit sa povestesc ce iese din asta:D

    13. Florin

      Dar cand umbla un blogger cu punga de bani marunti si cumpara de la chioscuri. Asta dupa ce a patit exact ce ai patit tu. Conform legii sunt obligati sa aibe bani marunti sa dea rest fix … indiferent ca sunt vanzatori la chiosc, taximetristi etc. Eu am avut un show cu un taximetrist care nu avea sa imi dea rest.

    14. conform carei legi?

    15. Dia

      Eu chiar am incercat o data in disperare de cauza sa dau o lama orbit in loc de 2 bani…dar de acceptat nu se accepta si nici n-avea chef tanti de la chiosc sa-mi schimbe o bacnota de 10 lei pt aia 2 bani lipsa…Mom in care, ca si orice om lipsit de timp m-am enervat, vanzatoarea…statea si astepta probabil sa-mi pice banii din cer. Am intrebat-o pe un ton nervos ce sa fac acum, iar ea mi-a raspuns pe un ton extreeem de agasat si totodata sictirit sa ii aduc mai tarziu.
      In concluzie sunt o nesimtita si o hoata. Asta fac eu, trag vanzatorii pe sfoara pt 2 bani.

    16. raluxa

      Lol, ai incercat sa dai o lama Orbit?:) Foarte tare, eu in locul vanzatoarei ti-o acceptam macar pt originalitate:)))

    17. angi

      eu nici nu mai imi pierd timpul sa port discutia cu maruntul,e inutila:)iau lama orbit sau bomboanele care iti coloreaza limba:),sau jeleurile:X

    Lasa un comentariu:

    *

    * Te rog sa folosesti un limbaj decent si sa comentezi la obiect. Multumesc!