Copiii veverițoi sau cronica vizionării unui film cu veverițe copii

0 Flares 0 Flares ×

Cum sunt foarte norocoasă, am primit invitație la film. La Alvin și Veverițele. Marea Aventură. Filmul în sine nu urma să fie o surpriză (ne)plăcută în sine, căci am mai văzut unul din seria dedicată cu ai mei doar de vreo mie de ori. Bănuiam că poznașele personaje or să cântă și or să-i facă iară să râdă. Numai că, de data asta, fiind vorba despre o premieră, m-am abiționat, mi-am încordat mușchii și am decis să purced la cinema în următoarea formulă: o mamă obosită, fără simțul umorului vinerea seara, un băiat de opt ani care sigur trece printr-o prebupertate violentă și prietenii lui de școală și de after, o fetiță și un băiat.

alvin

Ne-am urcat în mașină cu vreo două ore înainte de începerea spectacolului, căci, iarnă fiind, nu știam ce mă așteaptă pe drum. Numai că am ajuns muuult mai repede. Cu toată oprirea la benzinărie de unde ne-am făcut plinul de multe chestiuțe care murdăresc mașina instantaneu. Da, cunosc regula păstrată de mulți oameni zdraveni la cap cu nu mâncăm la drum, să nu ne înecăm, dar, credeți-mă, este cumplit de greu să ții relativ liniștiți niște copii în mașină, mai ales când a te zbengui, a urla și a te sui unul în capul celuilalt le este filosofia de viață. Le-am mai atras eu atenția din când în când, numai că nu mi-am permis să fiu prea rea cu cei care nu erau ai mei, iar copilul din dotarea proprie a început să fie frustrat că-l cert tot timpul numai pe el. Așa că, de la un moment dat încolo, am decis să fiu chill.

Mi-am controlat din ochi portofelul, am văzut că e plin, așa că noaptea promitea să fie a noastră. Am îndopat copiii cu ce-au vrut, i-am dus să se joace gratuit la magazinul Lego (sugestie: la Promenada, masa cu piese de Lego este în fața magazinului; cred că este mult mai bine așa decât să fie ascunsă după ultimul colț în magazinul și așa întortocheat și cu shop assistants ce se uită la toți cei care intră ca la niște foarte probabili criminali în serie).

Am ajuns, în sfârșit, și la cinema. Ne-am dus să ne luăm biletele pe baza invitației, dar eu, cum v-am spus deja, exagerasem cu generozitatea și luasem un copil în plus. Așa că am fost ‘pedepsită’ să stau pe rândul din spatele copiilor (pe rândul al treilea). Fericirea mea, căci m-am apucat să butonez telefonul. Când am ridicat ochii din ecran (nu mă blestemați, erau ceva probleme de rezolvat), copiii mei erau în fața ecranului și mâncau floricele de pe jos (de unde, în prealabil, le scăpaseră). Crezându-se nesupravegheați, s-au plimbat în patru labe între primul și al doilea rând. De vreo patru ori au făcut asta.

Până când filmul i-a prins de tot. Căci veverițele au fost chiar simpatice. Dialogurile filmului au fost mult mai realiste decât ale multor filme pentru copii. Iar interacțiunea oameni – animăluțe nu a părut în niciun fel forțată. Adicătelea, chiar părea că umanoidul vorbește direct cu Alvin și compania. În plus, oamenii au jucat și ei bine. Și-au asumat rolurile și au pus suflet în ele. Deși toți actorii sunt predestinați pentru filme de mâna a doua (nici nu mă așteptam să văd vreun nominalizat la Oscar în distribuția asta), nu au avut zâmbete forțate sau mimică dubioasă. Nici personajul negativ nu a fost extrem de prost și chiar m-a făcut să râd.

Concluzia: film bun, copii încântați, mamă extrem de obosită. O seară reușită? Evident!

 

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
Am si eu un vis pentru Bucuresti

Am in bloc destui iubitori de catei. Chestia asta transpare atat prin peretii blocului, subtiri si ingaduitori cu latratul, cat mai...

Close