El şi ea, tineri căsătoriţi, se mută din Braşov în Bucureşti în speranţa că vor lua avânt profesional. Cu toate astea, el şi ea iubesc Braşovul şi îşi cumpără prin credit imobiliar un apartament acolo pe care îl închiriază sperând că rata se va plăti în acest mod până se întorc ei în provincie. În Bucureşti stau cu chirie şi lucrează la multinaţionale. La fiecare sfârşit de săptămână se duc acasă, la parinţi şi aer curat, cu Loganul cumpărat cu banii jos. Recent, armonia financiară precară le-a fost spulberată de plecarea chiriaşului.

Acum cifrele, să vă faceţi o idee:

• 600 de euro e rata apartamentului din Braşov
• 350 de euro încasau din chirie
• 250 de euro plătesc în continuare chiria din Bucureşti
• 900 de euro e valoarea cumulată a celor două salarii

Cum Braşovul nu o duce prea bine din cauza disponibilizărilor masive din ultimul an, perspectiva de a găsi un nou chiriaş nu pare prea roz, iar un calcul ochiometric duce la rezultatul sumbru a 50 de euro rămaşi pentru cheltuieli personale şi de întreţinere, după ce salariile lor merg pe rata din Braşov şi chiria din Bucureşti.

El si ea nu sunt prea fericiti cu viaţa în Capitală şi cu slujbele la multinaţionalele care îi muncesc de toţi banii şi ar vrea să se mute înapoi în Braşov, dar sunt conştienţi de valoarea mică a salariilor de acolo şi de faptul că le-ar rămâne probabil tot 50 de euro lunar după ce ar achita rata la apartament în următorii 23 de ani. El şi ea caută îngrijoraţi un chiriaş care să le restabilească nivelul financiar de la 50 la 400 de euro. Bani care ei pretind că le sunt suficienţi pentru traiul lunar în doi din Bucureşti. Fără să între în detalii care să mă convingă.

El şi ea se felicită că nu şi-au luat şi Loganul pe credit…

(sursa foto www.euro.lt)

Îmi doresc din suflet ca ăsta să devină un adevărat viral. Nu de alta, dar am primit şi eu asemenea “comunicări” de la stimata Poluţie Română, tot la 5 luni după comiterea abaterii. Şi am reusit să le ignor cu desăvârşire. S-au prins probabil şi ei de penibilul situaţiei şi nu au insistat cu amenzile – nici măcar la un an după aceea nu le-am remarcat pe la impozite etc. Sau… cine ştie, poate apar peste 5 ani?

Stătea în faţa mea la coadă în supermarket. Cu nonşalanţa specifică reprezentanţilor sexului masculin, părea că observă totul fără să se uite nicăieri în special. Mă măsurase scurt cu privirea în timp ce îşi aşeza cele două sticle de vin roşu pe rampa de produse. Ca nu se vadă că îl studiez la rândul meu, îmi fixasem ochii pe etichetele de Pinot Noir în timp ce îmi exploatam la maxim privirea periferică.

Mesteca gumă. O clefăia zgomotos, fără urmă de curtoazie pentru densitatea mare de urechi din jur. Coada se lungise, se aglomerase, iar eu devenisem prizonieră în compoziţia ei amorfă, destinată să-i ascult lui rumegăiala până la definitivarea tranzacţiei. Pe alocuri, ritmul de masticaţie era punctat cu baloane construite cu entuziasm si abundenţă de salivă, apoi sparte viguros şi zdrobite între buze lacome si vineţii. Tresăream de fiecare dată, mi se părea că cineva omoară o pungă umflată sau că aruncă o petardă. Read more…

Din ciclul Eu vs. Google, azi aflu din statistici că întrebarea: cum te abonezi la blog prin feed? duce direct la articolul ăsta.

Pe lângă faptul că m-am bucurat nespus că am putut să-l ajut pe omul care a întrebat  (a stat vreo 10 minute pe articol) am remarcat că Google are mici obiecţii vizavi de această căutare. Read more…

Spotted in Paris:

Nu-mi dau seama dacă e maşina companiei etalând discret brandul sau e proprietatea personală a vreunei pasionate. În fond, în Paris orice e posibil, chiar şi să-ţi afişezi parfumul preferat pe maşină.

Oricum, parcă nu prea seamănă cu astea de prin România:

Nu că Boss nu mi-ar plăcea…

(sursa foto 2: traficul.org)