Te-ai intrebat vreodata ce se ascunde in spatele unei cereri de prietenie pe Facebook de la un necunoscut?

Fii prietenul meu pe Facebook, chiar daca nu ne cunoastem! Accepta-mi friend request-ul! Lasa-ma sa iti umblu printre fotografii! Da-mi acces la prietenii tai, ca acum exista “mutual friends”! Da like la cele 5 pagini pe care le administrez! Vino la evenimentul meu din alt oras! Ramai in grupul asta in care te-am adaugat! Da click pe ad-ul meu! Raspunde la mailul pe care ti-l trimit tie si altor 20 de persoane! Hai sa jucam impreuna acest joc! Raspunde la intrebarile mele! Ajuta cauza asta! Comenteaza la citatul pe care il postez! Completeaza acest quiz! Raspunde la ce iti scriu pe chat! Ajuta-ma sa castig concursul asta! Click pe link! Lasa-ma sa te taguiesc intr-o poza de calendar, alaturi de alti 49 de oameni! Autorizeaza aplicatia asta ca sa-ti pot trimite mailuri direct! Participa la concursul organizat de mine! Da-mi like la poza! Da-mi like la status! Da-mi like la like!

Data viitoare cand accepti un friend request de la cineva pe care nu-l cunosti, fii naiv si nu te gandi ca omul respectiv are in cap chestiile de mai sus. Neah, vrea doar sa fiti prieteni pentru ca te simpatizeaza de la distanta.

Si nu doar pentru ca e prima data cand am ocazia sa particip. Nici pentru ca iubesc Sibiul, e unul din orasele mele preferate. Nu doar pentru infuzia de cultura la care o sa am acces in weekendul 1-3 iunie, in ultimele zile ale festivalului. Nu pentru reintalnirea cu oameni dragi, bloggeri pe care ii revad atat de rar. Nici pentru gustul amintirilor din sala de spectacol, amintiri pe care le anticipez deja.

Ci si pentru ca Ruxandra Predescu este un PR extraordinar si foarte devotat FITS, iar eu o sa am ocazia sa o vad “la treaba”, cu pasiunea si profesionalismul care ii sunt caracteristice. Va spun ca, pentru un blogger, un PR care isi face bine treaba poate face diferenta intre o experienta nereusita si una de calitate, implicit intre continutul bun si continutul prost de pe blog. Iar Festivalul International de Teatru de la Sibiu promite de pe acum sa fie o experienta extraordinara.

Cateva cuvinte despre festival, primite pe mail de la Ruxandra:

Prima editie a avut loc in martie 1993, unii dintre oaspetii de atunci vedeau pentru prima dată zapada, iar altii au venit cu usturoi la ei fiindcă stiau despre Romania doar legenda lui Dracula. Eh… Au plecat mai informati: pe langa zapada si vampiri, au descoperit si teatru, dar si o mana de oameni care aveau ambitie si viziune de a face la Sibiu cel mai mare festival de profil. Unul dintre oamenii astia se chema Constantin Chiriac, actualul director al FITS si al Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu – o să vă mai povestesc de el, e un adevarat personaj!

Cifre. Cea mai amplă participare internaţională la FITS a fost în 2007, cand la Sibiu au venit artisti si oaspeti din 70 de tari. In 2012, avem peste 2500 de invitati din aproape 50 de state, peste 300 de evenimente si peste 60 de spatii de joc – asta pe parcursul a zece zile, din 25 mai pana in 3 iunie.

Din pacate, cum traim in Romania, orice carte de vizita care ne scoate din anonimat si ne pune intr-o lumina pozitiva trebuie sa primeasca bete in roate de la ilustrii nostri conducatori. In 2012, FITS are ca tema „Crize. Cultura face diferenta”, si nu intamplator, pentru ca in acest an nu primeste niciun ban de la Ministerul Culturii, desi se mentine al treilea festival de arte ale spectacolului din lume. Zero buget. Zero.

Organizatorii raman optimisti, in ciuda premiselor sumbre, asteptand ca noul ministru sa rectifice nedreptatea si sa aloce niste fonduri, macar in al 12-lea ceas, in timp ce ei continua sa faca (aproape) imposibilul pentru ca FITS sa aiba loc si sa ofere, ca in fiecare an, cea mai frumoasa experienta in artele spectacolului.

Pana una alta, eu astept cu nerabdare weekendul meu de haute culture si va invit ca intre 25 mai si 3 iunie sa luati parte la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, care promite a fi o experienta pe cinste. Pentru mai multe informatii, FITS comunica pe site, twitter, facebook si pe hashtagul #FITS2012.

See you in Sibiu! Ce imi recomandati sa vad din program?

A avea un blog seamana cu a te afla mereu pe o scena virtuala, cu o lumina proiectata fix in scafarlie si cu putine sanse de a distinge ceva in intunericul din sala. Implicit, fiecare articol echivaleaza cu sustinerea unui mini recital sau a unui numar scurt de stand-up.

Esti pe cont propriu. Doar cand are chef publicul sa iti dea feedback poti sa afli cam ce se intampla in sala. In rest, nu stii decat cam cate bilete ai vandut, ca iti spune Analytics-ul, si cata lume se aboneaza la spectacolul tau pe un sezon intreg (RSS).

Uneori publicul iti da feedback: aplauze (like-uri, gen) si chiar comentarii care te fac sa mai distingi uneori cui te adresezi. Dar de cele mai multe ori trebuie sa te descurci orbecaind in intuneric.

Asa ca de data asta te intreb eu pe tine, cititorule scufundat comod in scaunul din intuneric: cine esti? De ce citesti acest blog? Te invit calduros si te rog fierbinte (da, cu multe grade Celsius) sa completezi sondajul special conceput pentru blogul meu.

Nu zic ca daca ma ajuti sa aflu asta, e posibil sa primesti continut mai relevant pentru tine pe acest blog. Sau, cine stie? Dar ajutandu-ma sa te cunosc, imi oferi o perspectiva mai buna despre cei caruia ma adresez. Stiu ca am zis la un moment dat ca te vad peste tot, cititorule. Ca nu trebuie neaparat sa imi comentezi.

Dar orice artist scos la rampa se bucura cand da mana, virtual vorbind, cu cel care a zambit sau s-a intristat macar o data la prestatia lui.

Sondajul dureaza maxim doua minute si, completandu-l chiar acum, imi faci o mare bucurie. Informatia ceruta nu e intruziva, referindu-se mai degraba la interactiunea cu blogul decat la datele tale personale. Bannerul din header va fi disponibil doar saptamana aceasta iar informatiile vor fi ulterior centralizate de Standout si puse la dispozitie tot aici, pe blog.

Iti multumesc.

Acum ceva vreme m-am dedat la marturisiri cu o tipa cu care nu aveam mai nimic in comun in afara de varsta si o prietenie pe Facebook. Vietile noastre se aflau pe paliere complet diferite.

Eu ma rafuiam cu valtoarea celei mai recente dezamagiri din dragoste si inca mai incercam sa inteleg ce se intamplase si de ce. Ea isi intalnise iubirea vietii de vreo 12 ani, se casatorise cu el intre timp, avea si un copil nou nascut, un credit la apartament si toate celelalte ingrediente ale iubirii contemporane de cursa lunga. Avea fata de iubire o atitudine de batran intelept care le-a vazut pe toate in 12 ani de relatie, careia nu ii mai putea spune nimic nou celalalt. Si totusi…

“Nu ne-am zis niciodata te iubesc”, mi-a marturisit iar eu m-am mirat, cu gandul la episoadele sentimentale pe care le traisem pana atunci si in care se spusesera multe cuvinte, unele chiar redundante.

Cum asa? Cum se face ca in 12 ani sa nu traiesti niciodata “preaplinul” ala care te face sa reversi din tine cuvintele-ambrozie? Cum sa treci printr-o nunta si printr-o nastere fara marturisiri explicite? Cum sa treaca 12 craciunuri, revelioane, vacante de vara si aniversari de relatie fara sa fie spus macar un “te iubesc”?

Aparent, ea era foarte fericita asa.

“Cum sa-ti spun, e… chestia noastra. E micul nostru secret. Daca mi l-ar spune acum, s-ar banaliza. Toata lumea arunca in dreapta si in stanga cuvintele astea fara nicio valoare. Pentru noi e deja o complicitate si, daca s-ar spulbera, as pierde o parte din noi”.

Cand am inteles despre ce e vorba, m-am bucurat de gaselnita celor doi si de faptul ca au gasit o modalitate de a pretui un mic element care se devalorizeaza cu timpul intr-o relatie. Ei se iubeau, dar au aflat ca atunci cand cuvintele pot sa nu mai insemne nimic, cea mai frumoasadeclaratie de dragoste e cea care se descifreaza in continuare in gesturile si privirile celuilalt.

Daca esti alaturi de omul potrivit, cel mai valoros te iubesc poate fi cel care nu s-a spus niciodata.

Acum ceva timp imi scriam proclamatia de razboi impotriva celui mai perfid dusman al esteticii feminine: celulita. Printre vaicarelile inerente, scriam atunci ca oricat de multe creme ti-ai cumpara din vasta oferta de cosmetice dedicate aceste lupte, daca nu faci un efort cap-coada, n-o sa dovedesti inamicul ever.

De obicei, fiecare produs anticelulitic detine si trambiteaza, pana la hilar, solutia definitiva si irevocabila pentru eterna si incapatanata problema in forma de coaja de portocala. Indiferent cat de scumpa si pretentioasa e lotiunea aia anticelulitica pe care vrei sa ti-o cumperi , ea nu e buna de nimic daca nu faci sport si nu mananci sanatos.

Celulita n-o sa plece niciodata cu o crema si atat. Ma uit la oferta de creme anticelulitice de pe rafturile supermarketurilor si la atitudinea celor care apeleaza la ele: increzatoare, pline de speranta ca de data asta, crema X o sa functioneze. Si daca nu, atunci cand o schimbam, o schimbam cu crema Y. Sau poate dam ceva mai multi bani si luam crema Z – doar e o investitie si sigur va da rezultate, e dovedit… Motorul economic denumit celulita e responsabil pentru o groaza de bani cheltuiti, pardon investiti in combaterea ei, dar de obicei rezultatele sunt suspect de putin vizibile.

Cumva, adevarul se afla dincolo de tratamente sofisticate si revolutionare, creme sau lotiuni scumpe pe care le cumperi de pe raft si atat. Sa combati celulita inseamna  un regim de echilibrat, asa cum ma straduiesc eu sa adopt in ultimul an. Inseamna sa faci miscare, sa mananci sanatos si sa faci masaj cu creme anticelulitice.
 

 
Nivea a fost primul brand care si-a dat seama de asta si a creat o mini-comunitate pe Facebook unde se gasesc mai multe sfaturi decat pot sa iti ofere forumurile, revistele glossy sau chiar blogurile :P. Fara “5 trucuri imbatabile” si alte truisme enuntate pe un ton sforaitor, in spatiul creat de Nivea ne putem desfasura cu sfaturi si mici pasaje motivationale spuse “pe bune”. Eu vad aplicatia asta ca pe o reduta impotriva celulitei, un loc unde devine foarte clar ca ea  trebuie atacata din toate cele 3 directii: miscare, mese echilibrate, masaj cu crema anticelulitica.

Aplicatia-antrenor ce incurajeaza luptatoarele impotriva celulitei se gaseste momentan pe Facebook, dar, mi se sopteste in casca, in curand va fi disponibila si pentru smartphoneuri (am mai scris despre antrenorii de viata personala de pe telefon si faptul ca mi se par foarte oportuni, fiind la indemana).

Nu e usor sa lupti cu celulita si de multe ori suntem tentate sa capitulam. Masajul ala nu da rezultate fara sport, sportul nu da rezultate fara masaj si nici macar impreuna ele nu pot face minuni daca eforturile sunt rasplatite cu shaorma, ciocolata si sucuri acidulate.  De aceea, la orice actiune pe care o intrerprinzi in lupta cu celulita in aplicatie, Nivea iti da un SuperLike pentru efortul si incapatanarea de a nu te resemna.
 

 
Pana la urma, lupta asta continua inseamna sa-ti schimbi viata in bine prin cei 3M: miscare-mese echilibrate-masaj cu crema. Si inca 2M de la mine: Multa Munca.

Nu sunt microbista nici macar cand se joaca o finala europeana a sportului rege la mine acasa, dar recunosc ca mi-a placut vibe-ul turistic pe care l-a capatat Bucurestiul zilele astea.

Nu-i asa ca e interesant cum brusc avem tranzit turistic zdravan in oras? Cum panourile care fac reclama bauturilor sau specialitatilor din meniu in fata pub-urilor au capatat brusc alt glas si alta valuta? Cum Centrul Vechi e luat cu asalt de straini inocenti, for a change? Cum autobuzele alea decapotate care fac un circuit prin centru sunt in sfarsit pline?

(sursa foto)

Bucurestiul e novice intr-ale turismului, dar zilele astea a si primit multe de-a gata: invazia iberica a functionat ca o plapumioara turistica ce a acoperit metropola. Nu stiu daca ne-am fi descurcat daca situatia data nu avea cateva particularitati care ne-au ajutat sa ne desfasuram la anvergura asta.

O singura limba straina

Oamenii aia vorbesc aceeasi limba. Chit ca esti vanzatoare la chiosc sau ospatarita in pub, stii ca zilele astea te concentrezi pe spaniola, o limba draga si familiara consumatoarelor de telenovele. Din punct de vedere al infrastructurii din Capitala, e mai usor sa plantezi semne intr-o singura limba straina – sau chiar oameni. Circa 20 de politisti vorbitori de limba spaniola au fost plantati in intersectii zilele astea. Poligloti adevarati sau urmaritori de telenovele?

Turism in uniforma

Majoritatea spaniolilor ce ne-au trecut pragul au adoptat tricourile de microbist, ceea ce ii face usor de recunoscut. Ce e mai mura in gura decat sa depistezi un palc de alb-rosii de la distanta si sa incepi deja sa le zambesti frumos cand se apropie de terasa ta? Sa le vorbesti pe limba lor, sa ii flatezi si sa ii atragi la tine in local? Turismul e atat de simplu cand ii recunosti pe straini de la o posta…

Perioada bine definita

Nu trebuie sa fim curati, veseli si serviabili tot timpul, pentru ca duminica asta nu vom mai avea picior de spaniol in Capitala noastra murdara, nervoasa si infestata de tigani. Ne-am pregatit sa fim gazde pentru 4-5 zile, ceea ce e mai usor decat sa intampini turisti 365 de zile pe an, cum fac italienii, de exemplu.

Noroc ca aveam preturi mici

Balcanismul nostru ne impinge la bisnita. O avem, inevitabil, in sange. Orice serviciu care ar putea avea priza la public e supradimensionat ca pret zilele astea. Apartamentele inchiriate in regim hotelier si-au cvadruplat preturile. O bere in Centrul Vechi a inceput sa coste de trei ori mai mult, fix cand spaniolii incepeau sa se bucure ca platesc mai putin de 2 euro pe licoarea magica. Noroc ca inainte aveam preturi mici, ca au avut loc sa creasca pentru a satisface nevoia de tun a romanilor.

Sunt curioasa care e infuzia de cash pe care Capitala a primit-o zilele astea, apropo de potentialul turistic al Romaniei despre care se tot vorbeste si care pana acum nu a demonstrat nimic semnificativ.

Si pana la urma si la coada, chiar daca suntem incepatori intr-ale turismului, avem o oarecare prospetime si inocenta pe care ar merita sa ne-o pastram si daca devenim o atractie serioasa in Europa de Est.

Sigur au fost si pe la tine prin birou. De obicei sunt amici ai unor cunostinte ai unor colegi, care s-au imprietenit brusc cu firma la care lucrezi, facandu-si un obicei din a va face vizite de doua ori pe luna: o data sa va aduca marfa si o data sa va ia banii.

Sunt singurii din oras care aduc “marfa originala”, pe bune: parfumuri, toale, lenjerie intima, bijuterii, cosmetice. Restul sunt niste sarlatani ce intoxica lumea comertului prin birouri cu fake-uri si pateaza reputatia acestei branse.

Se uita in ochii tai in timp ce studiezi rochita de 150 de lei sau prospectezi un parfum eligibil sa devina a cinspea sticluta de pe etajera de la tine acasa. Din cand in cand mai plaseaza cate o recomandare: “Hainele sunt din Zara Spania, saptamana trecuta le-am adus. In magazine la noi am vazut cu 250, plus ca sunt facute pentru Europa de Est. Plata la salariu, daca vrei ti-l las in doua rate…”

Se prea poate ca ei sa fi descoperit vreun corn al abundentei din care se aprovizioneaza cu marfa buna pentru corporatisti, dar adevarul trist e ca ei exploateaza plictisul tau de la serviciu, un mediu numai bun pentru a-ti cumpara ceva, mai ales cand nu exista concurenta. Ce poate fi mai interesant decat sa iei o pauza din fata monitorului si sa plonjezi in rochite si fustite? Plus ca beneficiezi de parerea colegelor tale, cu care mai rar ajungi in magazine: “Sa-mi iau asta?” “Ia-ti, ca iti sta bine”…

Mai exploateaza si ideea de “plata la salariu” care, in urechile unei shopaholice incantate ca a venit muntele la Mahomed, suna drept “gratis, azi”. Si azi o rochita, maine un fard, poimaine un parfum si saptamana viitoare un sutien de firma aduna, la Ziua de Salariu aka Ziua Platii, o suma considerabila care pe moment te dezumfla. Dar lasa, ca mai vin si saptamana viitoare comerciantii de birouri si aduc marfa noua, cu plata in rate…

Nici macar nu ne gandim ca balotii aia de haine “de firma” sunt probabil furati, ca lenjeria intima a salasluit cine stie cat printr-un portbagaj de masina, ca pe farduri nu prea se mai vede termenul de garantie sau data fabricatiei, ca parfumul vine in cutie de tester si nu-l poti face cadou, ca ochelarii de soare par a fi de plastic. Nici macar ca, in mod normal, daca te-ai plimba prin magazine si ti-ai atribui shoppingul doar timpului liber, nu ai face aceleasi alegeri ca atunci cand marfa iti e fluturata prin fata ochilor la birou.

Gandeste-te la asta urmatoarea data cand incerci un fard de pleoape Chanel “cu plata la salariu” care costa cat un paltonas pe care il vanezi la reduceri.O fi shoppingul de birou mai ieftin, dar cu siguranta valoreaza mai putin decat o experienta de shopping adevarata.

PRÉMIU ~i n. Recompensă (mai ales în bani) acordată cuiva pentru succese deosebite sau realizări remarcabile într-un domeniu de activitate. /<lat. praemium (sursa)

M-a naucit afisul asta, gasit in lift azi dimineata. Sa nu va imaginati ca asociatia de proprietari vrea sa premieze vreo Cenusareasa ce roboteste zi-lumina si tine blocul bec, nu. Femeia de serviciu e o tanti oachesa si blazata care plimba cu naduf o galeata printre etaje cat e dimineata de lunga si se uita atat de atent la cine iese din apartamente incat ai senzatia ca iti inregistreaza programul cu cine stie ce scop.

N-o sa inteleg prea curand de ce ar trebui sa premiem o femeie de serviciu care isi indeplineste la nivel mediu sarcinile. Pentru ca uraste sa se ocupe de curatenie si banii astia ar mai consola-o? Nu are probleme medicale, nu are nevoi speciale: e pur si simplu o romanca fara chef de treaba, ce se considera probabil prea buna pentru a da cu mopul, dar n-a facut niciun efort sa isi depaseasca aceasta conditie.

Asteptari tipic romanesti: merit un premiu pentru pentru ca imi fac treaba! Evident, ea vede zilnic acest afis, ca circula cu liftul (uneori il mai si spala) deci “premierea” nu va veni deloc ca o surpriza. A, si m-a distrat exprimarea aia cu “va invita sa participati voluntar”… Sunt curioasa cata lume va contribui la “fondul de premii” si, mai ales, daca o sa fiu si eu invitata la festivitatea de decernare. Poate se lasa si cu decoratii.

Voi v-ati mai confruntat cu asemenea situatie?

Ok, stiu ca vremea frumoasa o sa va tina prin parcuri si pe la picnicuri weekendul asta, dar daca totusi mergeti pe alegerea unui film si nu v-au displacut pana acum productiile cu supereroi, nu trebuie sa ratati The Avengers.

Daca un singur supererou reuseste sa va tina in scaunul de cinema vreo doua ore, imaginati-va ce actiune decurge din cocktailul cu supereroi din acest film. Conflictul nici nu prea conteaza, cata vreme echipa functioneaza la turatie maxima.

Dupa film incercam sa ma hotarasc cine imi place mai mult, la o sumara trecere in revista:

- Iron Man aka baiatul rau: un Robert Downey Jr cu bani, atitudine si inteligenta, posesor de zgarie nori in Manhattan si de blonda oarecum stearsa in persoana lui Gwyneth Paltrow. Spoiler: la final devine un personaj cheie in salvarea planetei (sau a New York-ului, ceea ce in filmele de gen e cam acelasi lucru).
- Natasah aka bunaciunea: in filmul asta Vaduva Neagra iese in fata drept detinatoarea unor perechi de buze, sani si fese, toate asezonate cu abilitati nebanuite de a se lupta cu monstrii care ameninta planeta (sau New York-ul). Daca fetele care vin la film o sa suspine dupa Iron Man sau Captain America (dupa caz, fie ca le plac baietii rai sau cei draguti) barbatii au ce vedea la Scarlett Johansson. N-am vazut-o cumva si in Iron Man?
- Captain America aka baiatul bun: eroul pieptanat si de moda veche al echipei. Daca la inceput pare un personaj mai sters, asa, spre finalul filmului Captain America isi dovedeste abilitati nebanuite de strategie in lupta impotriva monstrilor. Nu l-am vazut in productiile Marvel pana acum, dar nici nu i-am simtit lipsa, totusi in Avengers Captain America echilibreaza moral si fizic echipa de supereroi. Totusi spandexul ala in comparatie cu echipamentul lui Iron Man… ntz ntz.
- Thor aka zeul: o bucata zdravana de muschi asezonata cu un ciocan atotputernic. Eye candy pentru publicul feminin, nu foarte destept sau complex, isi face simtita prezenta in actiune, bine de tot.
- Incredibilul Hulk aka monstrul: e chiar incredibil, de la momentele in care are loc transformarea de la om la monstru si pana la anumite reactii foarte spirituale in momente cheie ale filmului. Reuseste sa faca tranzitia de la un personaj preponderent negativ la inceput la un membru cheie al echipei de supereroi. Vreau si eu pantaloni din materialul ala care se adapteaza transformarilor – cu siguranta rezista la orice soc in viata de zi cu zi.
- Hawkeye aka cine mai e si asta? Un personaj cu care nu ma intalnisem pana la Avengers, cu o rezerva aproape inepuizabila de sageti si o semi idila cu Vaduva Neagra.

Pe cine mi-ar fi placut sa mai vad, din portofoliul Marvel de supereroi? Pe Spiderman, evident, mai ales fiindca meciul s-a jucat la el acasa, in New York, cu momente tensionate pe cladiri pe care omul paianjen isi ia de obicei lejer micul dejun.

Filmul se vede bine la Samsung IMAX, chiar daca nu abuzeaza de efecte 3D. Si apropo de asta, devine suparator sa stai doua ore cu ochelarii 3D pe ochi si sa zboare doar doua-trei bucati de sticla spre tine tot filmul. Pe Avengers ii iert, ca imi sunt simpatici, dar as vrea sa vad mai multa actiune tridimensionala in filmele 3D.

Nici nu stiu daca sa va dezvalui sau nu locul pentru ca e posibil sa-l stricati, dar fie: pensiunea La Butoaie din Pietroasele, judetul Buzau, este o adevarata gura de rai. Am fost acolo in weekend si, dincolo de excentricul dormit si locuit in butoi, am trait o experienta cu adevarat frumoasa, pe care mi- doream de ceva timp.

Pensiunea La Butoaie este usor de gasit in Pietroasele (pana acolo nu va desenez o harta, ca va descurcati voi), fiind la capatul unei alei cat se poate de rustice, de-a dreptul ulita. Daca va luati dupa imprejurimile locale, o sa ziceti ca ati nimerit fix la tara, intr-un fund de sat cu case din chirpici, cotete de pasari si tarani adunati la o barfa prin carciumi. Asteptati pana intrati in curtea pensiunii si, la adapostul portilor generoase, atmosfera se schimba de la un rural dezolant la un rustic sarmant.

Puteti alege sa dormiti intr-un butoi (55 lei/noapte) sau intr-o camera din vila (100 lei/noapte), dar eu una va recomand experienta inedita, daca tot ati ajuns acolo. In total sunt 6 butoaie imense, aliniate intr-un colt discret al curtii, protejate de copaci si tufe de liliac. Alaturi de ele exista o masa mare de piatra la care “butoienii” pot sa adasteze la o masa, un joc de carte, un pahar de vin si un gratar din caramida unde se pot desfasura.

Proprietarii? Priceless – si cand zic asta, o zic in contrast cu preturile mici pe care le practica. In 55/lei pe noapte cazarea dubla, ofereau si lemne pentru gratar, si degustare de vinuri pe indelete in crama, si vin pentru “mai tarziu, sa mai stati la o vorba la gratar”.

O stiti pe aia cu “omul sfinteste locul”? Asa s-a intamplat cu familia Rosca si cu pasiunea lor pentru vinuri, de la care a plecat totul. Dorind sa puna bazele unei crame cu totul deosebite, au comandat din strainatate aceste butoaie care nu prea se potriveau la fata locului cu ce le trebuia. In loc sa dea pagubos cu caciula-n caini s-au hotarat sa le transforme intr-un “altfel” de camping si sa adauge o componenta turistica alaturi de crama lor premiata.

Pentru ca da, mai intai s-a nascut crama si apoi pensiunea, iar cei ce se asezau dimineata cuminte la coada sa ia vin erau un indiciu pentru calitatea produsului. Nu sunt specialista in domeniu, dar crama arata foarte profi si am degustat inconjurati de butoaie, sticle, damigene si… diplome, pentru ca se mandreste si cu premii, mai ales la sortimentul Tamaioasa, care se “simte” cel mai bine la Pietroasele. Mie mi-a placut un sortiment sec de Tamaioasa (vin in general dulce) al carui iz fructat s-a suprapus cuceritor peste gustul sec. Yum.

Ce trebuie sa faci La Butoaie? Sa mergi in gasca. Noi am fost in doi si ne-am nimerit alaturi de alte 3 cupluri sosite, tot asa, pentru prima data in viata. Unii venisera atrasi de cazarea in butoi, altii de vinul bun. Daca la inceput simteam ca ne incalcam oarecum unii altora intimitatea (butoaiele fiind foarte apropiate unul de altul, si oamenii sunt la fel de apropiati) dupa degustarea de vinuri din crama limbile s-au dezlegat si ne-am imprietenit pentru o seara, daca pot spune asa. Dar intr-un grup organizat trebuie sa fie cel mai frumos, avand in vedere preturile modeste la cazare si curtea amenajata perfect pentru gratar, mese, povesti si jocuri de carti.

Relativ aproape de Bucuresti, locul asta nu promite insa a fi o gura de rai decat pentru o noapte, iar proprietara mi-a confirmat acest lucru. Partial din cauza atmosferei foarte linistite, partial din cauza toaletei aflate in curte (deh, butoaiele nu vin si cu baie proprie), si mie mi s-a parut ca e ideal sa stai o noapte si gata: zen si relaxare in timpul zilei, un gratar copios, un vin bun si o repriza de rasete alcatuiesc reteta perfecta pentru La Butoaie. Mai ales ca proprietarii nu ofera si posibilitatea sa iei masa acolo iar in localitate oferta culinara e simtitor modesta, trebuie sa te organizezi in bucataria lor, ce-i drept excelent dotata – dar de cate ori vrei sa faci asta intr-o minivacanta?:)

Ce mai puteti face prin zona? Vulcanii noroiosi, pe care i-am bifat pentru prima – si probabil singura – data in viata, taberele de sculptura Naeni si Magura, o groaza de manastiri si, de ce nu, alte crame – doar sunteti pe Drumul Vinului. Oferta turistica din zona nu e abundenta, dar ai ce face daca vrei sa vezi ceva nou si te documentezi putin.

Una peste alta, mi-au placut la nebunie decorul inedit, dormitul in butoi (excelent amenajat si mai spatios decat lasa impresia), curtea frumos si atent decorata, crama, proprietarii, atmosfera, compania unor oameni decenti si in cautare de experiente frumoase. Nu m-au dat pe spate buda comuna, dusul unde mai degraba lipsea apa calda, lipsa de oferta de mancare, vecinatatile din comuna, semnalul la mobil foarte putin ofertant, cu zero internet.

De revenit cu siguranta o sa mai revin, cu toate detaliile ce au lipsit prima data puse la punct, ceea ce va recomand si voua, neaparat in vara asta.