Daca imi permiteti o frivolitate, Women on Web e ca vinul rosu: bun pentru femei daca il consuma (si) barbatii:). Asadar, daca nu participati fizic, puteti urmari evenimentul pe #WOW11.

Reveniti in acest articol pentru impresiile finale de dupa eveniment. Si, pentru a va face o idee, n-ar strica nici sa cititi ideile pe care le-am notat anul trecut, la WoW 2010.

Let’s get a bit of WOW!:)

Later update: Incep sa imi placa foarte mult evenimentele pentru femei. Sunt mai incarcate emotional, mai pline de substanta, de mesaje. Barbatii vin si spun chestii la obiect: atat Costin cat si Vlad Stan au avut powerpointuri la eveniment, chiar daca amandoi le-au adaptat evenimentului, unul cu pisici si celalalt cu copii:P.

Femeile sunt mai creative in prezentari: Sanda Nicola s-a logat pe Facebook in vazul tuturor pe proiector, Cristina Bazavan a folosit un fundal sonor identificat cu o seara inainte la o lectie de vals samd. Insa cel mai mult mi-a placut prezentarea Sandrei Pralong, care a venit in fata audientei cu propria ei viziune despre internet, reconfirmandu-mi ca marile minti pot aduce o substantiala valoare chiar si unui subiect supraexpus precum internetul.

Sandra ne-a reamintit ca internetul ne face pe deplin constienti de lucrurile care ne sunt inaccesibile in carne si oase. Exemplul ei: primele 2 rezultate din Google dupa “women on web” nu au fost relevante pentru eveniment, ci erau doua articole despre libertatea femeilor de a avea acces la pilulele anticonceptionale.

Nu se intampla nimic daca nu aduci internetul in viata reala. Internetul nu vine la tine, nu-ti bate la usa, ci pentru a beneficia de el trebuie sa fii proactiv. Internetul actioneaza ca un mare egalizator dar nu face decat sa-ti largeasca orizonturile si constiinta la fel ca scrisul, cititul, dansul, invatatul unei limbi straine.

Ideea pe care am retinut-o: internetul nu ne schimba viata, ci abilitatea de a constientiza si relationa. Tehnologia ne schimba valorile. In era tehnologiei, cu cat e mai abundent un lucru, cu atat devine mai valoros pentru noi. In mod traditional, cu cat e mai rar un lucru, cu atat e mai valoros, asa ca in offline acumulam, strangem lucruri de valoare. In era tehnologiei, cu cat suntem mai generosi, cu cat impartim si distribuim informatia mai larg, cu atat ea devine mai pretioasa pentru noi.

E o schimbare de atitudine pe care nu o constientizam, dar pe viitor asta va afecta modul in care relationam si in care ubicuitatea va fi mai de pret decat singularitatea.

PS: Felicitari echipei Evensys pentru organizare si sponsorului Activia pentru sustinerea Women on Web 2011.

Au cantat “Aseara ti-am luat basma” si “Te Iu…” a trupei Taxi. S-au incurcat un pic la pronuntii. Sala i-a adorat.

Au pasit gratios pe scena in pasi de balet:

Ne-au daruit-o pe Guanyin,  zeita cu o mie de brate, prin dansul care i-a facut celebri.

Au dansat tango cu sangele clocotind in vene:

Si flamenco idem:

Ne-au facut cunostinta cu fluturii:

Si cu paunita:

Si cu omide multicolore:

Si cu pamantul galben:

Asa lipsiti de cate unele simturi cum erau, ne-au oferit un spectacol incarcat de senzatii care ni le-a incercat pe ale noastre la maxim.

Sunt oameni cu dizabilitati: dansatorii sunt surzi, cantaretii sunt orbi. Dar dincolo de handicapuri, sunt oameni cu adevarat speciali, ce au invatat sa starneasca alte emotii decat mila.

Va recomand, daca mai aveti vreodata ocazia, sa-i vedeti in spectacol. Veti fi emotionati si bucurosi ca sunteti intregi, sanatosi. Si veti crede mai mult in puterile nelimitate ale fiintei umanei, in gratie si in dragostea pentru viata si pentru arta.

Setul intreg de poze pe Picasa, sunt vreo 250 de imagini selectate la sange din aproape 1000, cate am facut la spectacol. Da, am avut ce fotografia.

V-ati uitat, da? Bun, acum povestim:)

Am avut onoarea (pot spune asta fara sa exagerez) sa asist in ziua finalei Champions League, adica sambata trecuta, la toata desfasurarea de forte din Tabara de Reformare Heineken. A fost o zi minunata, fascinanta, obositoare, plina de incercari si pentru concurenti dar si pentru noi, cei care au asistat de pe margine la tot ce se intampla.

Totodata fost si cea mai impresionanta finala de UEFA Champions League pe care am vazut-o vreodata: pe un monitor imens, cu bere la discretie, cu o acustica ampla, intr-un restaurant care intrunea pana in cele mai mici detalii exigentele cerute de desfasurarea scenariului.

Nimic din filmuletul de mai sus nu este regizat, totul e pe bune, cei 21 de taberisti au fost munciti toata ziua in 4 workshopuri solicitante, plus cina romantica de dupa:)

- Mihai Dragomir (inventatorul cardiomix, antrenorul din “Da jos burta”) a scos untul din ei timp de 2 ore,
- Viorel Copolovici i-a pus la cratita, iar noi, de pe margine (organizatori, bloggeri, echipa de filmare&foto) am mancat ce-au gatit ei; ok, au mancat si ei, nu i-a lasat nimeni sa moara de foame
- Sana Nicolau i-a invatat sa alcatuiasca buchete de flori, buchete care au fost luate dupa aceea si oferite partenerelor in cina romantica
- Adina Necula i-a invatat sa calce la dunga, sa isi combine inspirat hainele si sa se imbrace cu gust.

La cina romantica, restaurantul Spadio de pe langa Universitate s-a potrivit perfect scenariului: au existat doua spatii distincte, cu intrari din doua strazi separate, astfel incat nici taberistii si nici prietenele lor nu au stiut ce ii asteapta cand au pasit in zona “romantica”. In cealalta jumatate au fost chematii prietenii concurentilor (nici macar ei n-au stiut ce se va intampla!) si noi, “spectatorii”.

Inainte de inceperea meciului s-au deschis usile intre cele doua jumatati de restaurant si lor le-a cam picat fata cand ne-au vazut intrand si mai ales cand au auzit acordurile imnului UEFA. Daca pentru noi a fost emotionant, imi imaginez ce-a fost in sufletul fiecaruia dintre ei.

Deasupra momentelor de reveal plana, pregnant, sentimentul ca pentru multi din acea sala, acel moment va fi fost cel mai impresionant lucru care li s-a intamplat in viata asta.

Mult timp dupa aceea am ramas cu senzatia ca am trait ceva cu totul iesit din comun – outstanding e cuvantul pe care zadarnic il caut in romana- iar pentru asta “vina” e doar a oamenilor extraordinari de la Oxygen PR, pe care ii admir dincolo de cuvinte. M-a impresionat teribil munca titanica, planificarea la secunda si atentia la detalii implicate de un asemenea demers organizatoric. Felicitari Ruxandrei Morariu si echipei, felicitari Heineken pentru ca s-a regasit in campania asta.

Si felicitari taberistilor ca au rezistat stoic la grele incercari cu final neasteptat.

“Cause it all begins again when it ends / And we’re all magic friends.” – Joyride.

Eram convinsa ca blestemul pluvial care a insotit-o pe Maldita la Shakireala se va rasfrange si asupra mea aseara, in timp ce marsaluiam prin balti, cu o punga pe cap si blugii uzi pana la genunchi spre Zone Arena, sa-i vad pe Roxette in multasteptatul lor concert.

Seara a meritat din plin umezeala, mai ales ca dupa ce a plecat Cotabita de pe scena s-a oprit si ploaia:) Glumele de pe Twitter zvoneau ca el ar fi de vina pentru potopul din zona Barbu Vacarescu. O fi fost, n-o fi fost asa, cert e ca VH2 a cantat frumos, puternic si cu mult drag de fanii Roxette (ati observat ca de obicei trupele din deschidere vin un pic frustrate ca nu e concertul lor?), iar playlistul a fost ales exclusiv de fanii lor de pe Facebook, ceea ce mi s-a parut foarte cool.

Roxette n-au ratat startul concertului, asa ca din dragi mi-au devenit brusc si mai dragi. Iubesc trupele care isi respecta fanii, iar aseara s-a vazut clar o legatura calda si emotionala de ambele parti.

Pe cealalta parte a scenei, si publicul s-a dovedit minunat. Exista o conexiune intre oamenii de acolo, de parca toti am fi copilarit impreuna, pe acordurile acelorasi melodii. Lucru aproape imposibil, pentru ca batrani si copii deopotriva s-au bucurat aseara de hiturile suedezilor.

Desi a fost concert de promovare a noului album, Per si Marie au cantat mai mult hituri, oferind publicului recunoscator ceea ce asteptasera sa auda atatia ani. Multe melodii de pe Joyride, multe refrene stiute in intregime pe de rost de cei din audienta si ceva in plus: chitaristul formatiei a atasat concertului o bucatica din Ciuleandra, la care raspunsul publicului a fost pe masura:)

Nici noi nu ne-am lasat mai prejos si i-am cantat Mariei Happy Birthday in pauzele dintre piese, de doua ori, chiar. A doua oara parea sa aiba ochii un pic umezi de emotia celor 15.000 de fani care racneau din toti bojocii La multi ani.

Marie inca nu isi arata cei 53 de ani, chiar daca unii dintre ei au fost de boala si suferinta. La miscare scenica, totusi, i se cunosteau rezervele, iar publicul a menajat-o si a incurajat-o corespunzator. A compensat Per prin energie si miscare, aratand ca sunt inca o echipa fantastica.

Sarbatoritei i s-au aruncat buchete de flori pe scena, ca la festival la Mamaia. Am stat fix in buza scenei, langa o tipa care ii adusese un buchet cochet, dar nu s-a priceput sa il arunce la 5 metri in fata (deh, fetele…) asa ca a aterizat la picioarele unui bodyguard. Cu privirea impecabil amenintatoare, cu muschii la vedere, bgs-ul a luat buchetul si l-a asezat delicat pe scena (poze mai jos). In partea cealalta, alt bodyguard facea acelasi lucru cu alte doua buchete aruncate aiurea de prin spate. M-am simtit ca un copil pe tancuri.

Cum spuneam, am stat in buza scenei, ca o compensare pentru toate concertele la care fizicul meu de un metru jumate n-a vazut decat cefe, cefe, cefe si un pic de ecran. Daca la restul concertelor ma concentram pe auz, savurand muzica live, de data asta mi-am rasfatat timp de 2 ore ochii si lentila camerei de la telefon, care a facut poze asa cum trebuie facute pozele cu telefonul la concerte:)

Mi-a fost insa un pic rusine, pentru ca tipa care venise cu buchetul de flori isi luase biletul din noiembrie, iar eu m-am trezit vineri cadorisita cu biletul, cand concertul era sold out si tot ce imi mai ramanea de facut era sa ma vaicaresc si sa ma Vacaresc in plimbare (a se citi tarcoale) pe langa Zone Arena.

Data viitoare ma asigur ca imi iau din timp bilet. Da, m-as intoarce oricand, si maine, la un concert Roxette. Mi-a placut la nebunie sentimentul cald si confortabil care s-a instalat intre trupa si fani, intre fani si fani, intre bodyguarzi si fani, iar la plecare intre fani si univers, cu emotii consistente la pachet.

Multumesc Roxette, Ciuc Premium (de ce nu aveti nefiltrata la concerte?:P) si McCann PR pentru experienta asta de neuitat.

A

Filmul nu sufera deloc fara Orlando Bloom si Keira Knightley, mai ales datorita lui Penelope Cruz al carei personaj cu sange fierbinte, Angelica, anima constant audienta prin relatia ei pasionala cu Jack Sparrow. Filmul fiind, de fapt, plin de femei frumoase, datorita sirenelor care mangaie retina masculina si feminina, deopotriva. Cat despre Johnny Depp, el practic s-a nascut pentru rolul asta si “face” tot filmul.

Piratii din Caraibe navigheaza cu succes in 3D la Samsung Imax, si chiar daca efectele nu sunt spectaculos tridimensionale, ecranul imens si proiectorul digital scot o imagine ca lacrima.

Si o intrebare semi-retorica: oare cat de actor mare trebuie sa fii sa joci intr-a patra productie a unei serii, sa insufletesti practic tot filmul iar lumea sa fie innebunita in continuare dupa tine si personajul pe care il joci? Cat de des s-a mai intamplat asta in istoria cinematografiei? Dincolo de Star Wars (unde nu a existat un singur personaj central), dincolo de Harry Potter (pe care nu il inteleg nici pana acum), ce exemple de genul asta va vin in minte?

Multumesc Citroen Romania pentru invitatie, Napoca Rally Academy pentru adrenalina si RazvanBB pentru video.

PS: cam asa trebuie sa faca un copilot.

Si cu poze:

Cateva idei expuse cu mai putina stangacie aici, pe blog, decat live (aici cersesc doar complimente, mi s-a spus ca am fost foarte dezinvolta, m-am miscat pe langa slideuri ca pastravul in apa de izvor!).

• primul pas in relatia ideala PR-blogger este alegerea corecta care determina compatibilitatea intre cele doua tabere. Cum stiu, ca om de agentie, ca mi-am ales corect bloggerul? Are trafic relevant pentru ce vreau eu sa comunic (si da, cred cu putere in potentialul niselor in blogosfera romaneasca), are o prezenta sociala “curata”, o comunitate activa pe blog, continut pozitiv.
• o comunitate activa pe un blog semnaleaza un blogger priceput la conversii, pentru ca orice pagina web converteste, are un scop. Scopul unui articol e sa genereze reactii. Un blogger cu multe reactii arata ca e in stare sa conduca un mesaj spre conversii, ceea ce poate fi extrem de util brandurilor interesate.
• articolele pozitive pe un blog arata ca audienta bloggerului nu este empatica doar cu carcoteli si mesaje negative, critice, ci ca e in stare si sa preia o recomandare favorabila. Ceea ce, again, pentru brandurile implicate in posibile campanii, asta e ideal.
• da, as vrea sa vad portofolii de branduri si exemple de advertoriale in pagina de About a blogurilor ce vor sa fie implicate in publicitate. Agentiile, companiile au portofolii publicate pe siteurile de prezentare, de ce pagina de prezentare a unui blog sa ocoleasca subiectul? Si aici nu ma refer doar la blogurile profesioniste ci la cele care abordeaza subiectul “campanii” cu profesionalism. Poti sa faci 50 de lei pe luna din campanii si sa ai o pagina de About responsabila. In plus, e foarte interesant de vazut cum ar arata portofoliile unor bloggeri, ce au recomandat ei de-a lungul timpului. Asta te certifica foarte mult ca endorser, influencer etc.
• De la PR-isti vreau context in primul mail de contact dintr-o campanie: ce bloggeri au confirmat pana atunci, ce alte tactici mai sunt cuprinse in mixul de comunicare, daca s-a mai intamplat ceva asemanator prin afara sau in alti ani. Cu un pic de background pot sa ma implic mult mai repede, pot sa dau sugestii sau sa incadrez comunicarea mea in circumstante sociale.
• Concursurile pe blog nu inseamna ca scriu gratuit, bloggerul isi pune la dispozitie spatiul editorial in acelasi mod ca intr-un advertorial. El isi stabileste valoarea spatiului editorial, nu va infuriati daca va refuza gratuitati sau premii pentru cititori.
• Continutul e cel mai important in publicitatea pe bloguri. Asta “vinde” bloggerul la cititori, asta “cumpara” si agentiile. Bannerele sunt the easy way out in multe cazuri.
• Partea negativa a unei recomandari sponsorizate nu este un moft, ea este obligatorie intr-un articol deoarece asa se echilibreaza tonul si articolul capata naturalete, fiind preluat mai firesc de audienta.
• Contrar opiniei lui Arhi, pe care o respect in mare parte pentru ca n-am incotro, consider ca e ok sa dai articolul la preview cand si daca se cere acest lucru. E firesc ca brandurile, agentiile, clientii sa vada ce cumpara. Cand spun asta ma bazez si pe faptul ca mi s-au cerut doar cu titlu de exceptie articolele inainte, si doar in cazul unor clienti dificili sau al unor mecanisme complicate de campanie. A fi cooperant, in acest caz, scuteste multe riduri pe fruntile de PR.

Si doua lecturi care pe mine m-au ajutat sa imi formez ideile pentru azi: The Ogilvy PR Blogger Outreach Code of Ethics si biz ladies: online etiquette and ethics

Deocamdata redau niste citate pe care le-am notat in timpul conferintei, cu precizarea ca expresia-cheie  zilei a fost “bunul simt”. Am regasit-o in multe prezentari, inclusiv intr-a mea, si mi s-a parut fascinant cum toata lumea a fost pe (aproape) aceeasi lungime de unda.

Nebuloasa in deschiderea PRbeta: “Am furat de la altii meserie. De ce Timisoara? Pentru ca si noi putem”.

CristinaTM: “Ne dorim sa prezentam lucruri concrete, trebuie sa avem mereu la indemana rezultate concrete.”

Alina Crancau: “Femeile fac PR pentru ca iubesc interactiunea cu altii si pentru ca le vine natural sa vorbeasca despre ele.”

Monica Jitariuc: “Blogurile trebuie privite ca niste mici businessuri pentru care noi (The Practice, n.a.) dam consultanta. Ca orice business, trebuie sa-si construiasca niste certificari si sa-si faca PR.”

Bogdana Butnar: “PR-ul, chiar facut corect, nu poate sa ofere garantii, deoarece nu exista control al mesajelor.”

Alex Negrea: “Urmasul forumului in Romania este grupul de pe LinkedIn. Lumea nu isi permite sa spuna prostii acolo.”

Bobby Voicu: “Vino la mine cu un concept idiot, zi-mi ca am 10% sanse sa supravietuiesc: I’m IN!”

Bogdan Theodor Olteanu: “Viata mea in PR era linistita pana sa intervina nebunia asta cu onlineul!”

Ana Bulgar: “E incredibila puterea pe care ti-o dau 22.000 de angajati. Oamenii dedicati companiei au o forta incredibil de a sustine o campanie prin employee endorsement.”

Amalia Matei: “Respecta! Buricul Pamantului este in America de Sud, in orasul indian Cuzco. Nu esti tu!”

Victor Kapra: “Multumesc internetului pentru ca traiesc decent si sunt un om liber.”

Cristina Bazavan: “Un vechi proverb japonez spune ca adevarul nu exista. Exista adevarul meu, al tau, al lui. Daca vreti sa faceti performanta in online, tineti cu putere de adevarul vostru!”

A fost un eveniment reusit, care din fericire se va continua intr-o serie de workshopuri. Felicitari organizatorilor!

Despre citatele mele, memorabile sau nu, intr-un articol separat.

A turnat cu galeata la concertul Shakirei, astfel ca “Waka, Waka” s-a transformat in “Oaca, Oaca” cu apa-n adidasi si haine ude pana la piele.

In timp ce diva columbiana se lasa asteptata vreo 25 de minute, noi ne asezam zgribuliti unii langa altii, ca niste amfibieni frustrati de o ploaie prea rece si prea deasa, de neinteles pentru luna din calendar. Cum pe Smiley si Bosquito i-am evitat voit, n-am tremurat decat vreo doua ore, ca mai mult coana Shakirita (copyright aiurea.eu) nu s-a deranjat sa ne cante.

A inceput cu un “good evening, Bucharest”, urmat de piesa “Pienso en Ti” si promisiunea ca-n seara asta este doar a noastra. Promisiune care-a ramas promisiune, fiindca, spre dezamagirea mea, Shakira n-a reusit sa se apropie de public. O fi fost vremea, o fi fost oboseala, dar am avut senzatia ca intre scena si public a stat de la inceput pana la final un zid insurmontabil. Te astepti ca un artist de asemenea calibru sa comunice cu publicul, sa fie una cu el, sa-l ajute sa se dezmorteasca, sa instige la distractie si tambalau, nu doar sa se unduiasca lasciv pe scena, in asteptarea privirilor admirative. Care au venit, fara indoiala. Si aveau si de ce. Shakira arata demential la cei 34 de ani, are un ambdomen cum multe doar visam si-un sex appeal fantastic.

Dar, cam atat. Iar gustul amar nu mi l-au indepartat dansurile din buric sau cele cateva hituri presarate pe ici, pe colo. Multi s-au plans ca ne-a capiat cu melodiile ei noi. Totusi, Sale el sol este un turneu de promovare a celui mai recent album. Deci, era normal. Si, daca e sa fim sinceri pana la capat, nici hiturile n-au reusit sa salveze concertul. Intr-adevar, publicul stia versurile, au cantat refrenul la unison, dar parca a lipsit ceva. Nu stiu ce. Si multi au plecat din Piata Constitutiei intr-o stare incerta. Ne-a placut? Nu ne-a placut? Inca nu ne-am dat seama.

N-am inteles nici timpii morti in care Shakira mergea in culise sa-si schimbe vestimentatia. Parca nici la serbarile scolare nu ramane scena goala, in asteptarea protagonistilor. Sa fi umplut momentele alea cu ceva, cu orice, cu un dans, cu o melodie cantata de unul dintre membrii trupei, cu orice.

Din punct de vedere al spectaculozitatii, la fel, asteptari mari, show din parti. Ne asteptam la un concert care sa te tina trup si suflet lipit de scena, unul care sa merite asteptarea in frig si ploaie si sutele de lei pe care oamenii le-au platit pe bilete. Am primit o reprezentatie care semana mai degraba a “repetitie”, decat a show de artist international, care vinde milioane de albume si scoate hituri pe banda rulanta.

Si nu, Nothing Else Matters n-a ajutat prea multi, nici faptul ca diva si-a rupt tricoul de pe ea la un moment dat nu ne-a oblojit ranile.

Am mers la concert si-am nimerit la un show erotic.

PS: N-am inteles o chestie. Fata asta are e inzestrata cu un par superb (exemplu), dar insista cu o frizura in care parca s-au incaierat pisicile. De ce?

Prea putin credibila in rolul lui Lois Lane este Natalie Portman, pe care de o vreme incoace o vad in mai toate filmele, fie ele drame sau comedii romantice. Adevaratul partener al lui Thor este ciocanul sau – abordat ca un fel de buzdugan, nu ca unealta din gospodarie:).

Experienta IMAX, ca de obicei, aduce un plus de spectaculos filmului. Am stat pe randul 4, la mijloc, si aproape tot campul meu vizual cuprindea ecranul. La un moment dat cand Thor zbura m-a luat ameteala.

Eu abia astept Transformers pe care neaparat o sa-l vad tot in IMAX.