Si daca tot v-am povestit intr-un articol anterior despre momente cu adevarat intense, raman in aceeasi tematica a senzatiilor puternice, aproape palpabile din viata mea si aduc in conversatie ziua in care mi-am vazut nepotelul pentru prima data.

Nu vreau sa va plictisesc cu povesti neonatale cu care sa empatizeze doar proaspetele sau viitoarele mamici. Nu o sa discut despre cezariene, scoruri Apgar, scutece sau biberoane. Astea sunt informatii strict contextuale ce intervin la timpul potrivit in viata fiecarui om care procreeaza si pe care nimeni n-ar trebui sa le invoce dinainte, intru plictiseala sau angoasa interlocutorilor.

N-am decat poza asta, facuta in decembrie 2005 cu un telefon care, la vremea aia, se lauda cu o azi modesta camera foto. Dar nici nu-mi trebuie alta ilustrare ca sa retraiesc senzatia de deplina apartenenta la micul botz de carne.
Read more…

Imi place sa stau pe net dimineata si sa-mi beau cafeaua, uitandu-ma la proiectele mele de social media cum cresc, cresc. Le mai schimb un mesaj-doua pe acolo, mai trimit invitatii, asta e ora la care am grija de ele.

Mama sta pe balcon dimineata si isi bea cafeaua in timp ce priveste plantele din balcon cum cresc, cresc. Le mai piguleste cate o frunza, le uda, aia e ora ei de gradinarit.

Generatii diferite, cafele diferite.

Nu vreau sa va percepeti povestea de mai jos din perspectiva unei traume, pentru ca intamplarea n-a lasat urme adanci. A schimbat pentru totdeauna, insa, feelingul unui zbor cu avionul, fiind una din situatiile acelea care se intampla de obicei altora si niciodata tie.

La inceputul lunii iulie, in duminica unui weekend intens petrecut in frumosul si agitatul Amsterdam, ma aflam in avionul de intoarcere la Bucuresti, rememorand cea mai mare si mai alba petrecere din viata mea: White Sensation. Ar fi trebuit sa fie un zbor banal, presarat cu romanisme infipte in coasta mea din cauza grupului de melteni de pe randul din spate, la ale caror glume trebuia sa asistam cu totii, un 737 intesat de suflete care fie se intorceau acasa, fie isi incepeau calatoria.

Zborul tinea deja de 45 de minute iar eu abia imi bausem cafeaua, imi deschisesem cartea si lasasem sa se instaleze monotonia aia atemporala in care ma leganam deasupra timpului si spatiului, suspendata intr-o asteptare aproape letargica. Din care m-a scos fix vocea pilotului care anunta, in loc de alune gratis pentru toata lumea, intoarcerea in Amsterdam si schimbarea nu-stiu-carei piese. Read more…

Nu va ganditi la prostii recreationale, e vorba de cel mai important eveniment dance, trance sau house, nu stiu exact, din Europa. Cica e atat de important incat biletele se epuizeaza in aceeasi zi in care sunt puse in vanzare (si sa tot fie vreo 40 000). Atat de important incat altii fac chiar acum shopping pentru biletele de la anu’. Atat de important incat tot Amsterdamul se imbraca in alb weekendul asta.

Mda, White Sensation e un fel de Chuck Norris al serilor de dantuiala.

Ma intorc cu povesti albe.

Primul e tandru, dulce, atent, imi aduce cafeaua dimineata, ma suna de doua ori pe zi sa ma intrebe ce fac, ma asculta cand imi descarc decibelic nervii in prezenta lui, ma tine de mana cand ne plimbam pe strada, ma ajuta stangaci sa prepar cina, se uita cu mine la comedii romantice (inclusiv la cinematograf), ma protejeaza cand ma simt doborata de lumea cea rea, ma lasa sa ma razboiesc atunci cand simt ca fac fata singura problemelor, imi spune ca scriu excelent, imi aduce flori in zile obisnuite, ma tine in brate la culcare si imi spune ca sunt “the one”.

Al doilea e egoist, rece si dezinteresat,  isi dedica aproape tot timpul liber unor hobby-uri nesuferite pe care eu nu le inteleg, imi ignora telefoanele sau sms-urile, nu-mi citeste blogul dar are pretentia de a ma cenzura pe anumite subiecte sensibile pentru el, nu prea are chef sa iasa in locurile mele preferate, imi intoarce spatele cand ne bagam la somn, nu-si spala vasele, ignora aniversarile de cuplu, e mai degraba prozaic decat romantic si nu lasa niciodata sa se inteleaga ca relatia noastra are un viitor.

Din pacate sau din fericire, cei doi sunt una si aceeasi persoana…