Ancorata in inima unor munti superbi, langa salina de la Targu Ocna, Slanic Moldova se degradeaza fizic si moral de ceva vreme. Ruine ale unor vile  si hoteluri abandonate, in paragina, vorbesc de vremuri mai bune.

Vila in paragina

Fost viitor mare hotel, constructie abandonata

Eu m-am nimerit saptamana trecuta pe acolo. Am stat o noapte la hotel Venus, o mandrete de constructie hoteliera tipic comunista, o huiduma care pe vremuri adapostea probabil sute de claditori ai comunismului veniti la tratament sa-si repare oasele. De la Revolutie incoace a vazut prea putine si superficiale renovari, asa ca daca vreti sa le aratati copiilor o vacanta pe vremea lui Ceasca puteti apela la acest veritabil muzeu al turismului de pe vremuri.

Holul hotelului Venus utilat cu mobilier de pe vremea lui Ceausescu

Atractia principala a statiunii e salba de izvoare minerale despre care se spune ca trateaza diverse boli. Decorate cu marmura greoaie si vestejita, izvoarele sunt accesibile pe o alee idilica pe care te plimbi insotit de un rau care a desenat peisaje speciale de-a lungul timpului.

Izvoare la Slanic Moldova

Pietre la rau

Si oamenii au contribuit, de-a lungul timpului, la decorul de langa rau. Daca odinioara scrijeliturile erau considerate probabil o dovada de impolitete la adresa naturii, astazi sunt adevarate monumente ale naturii, atractii in timpul plimbarii de-a lungul izvoarelor, testimoniale care vorbesc despre alte vremuri pe care le-a vazut statiunea.

Marin Bogdana, 1914. Say what?:))

Da, 1914. Aparent Slanic Moldova pastreaza o aura antebelica, una interbelica si una postbelica. Dar si una comunista rau de tot.

Plus ca, in plin sezon estival de tratamente si concedii, statiunea era aproape goala. Sa fie criza sau uitarea generala in care se scalda aceasta fosta perla a statiunilor balneare romanesti?

(poze facute cu “priceputul” E71, nu dati cu pietre:P)

Am vazut zilele trecute o Budapesta pe care fiecare dintre voi ar trebui sa o vada. Un oras superb, viu si complex, de o frumusete aparte, o poveste pe care trebuie sa o asculti si sa o savurezi pe indelete.

Am avut ocazia sa vad si sa traiesc experiente unice in Budapesta, oras pe care pana acum nu il puteam savura la adevarata sa valoare pentru ca e prea aproape, fiind mai degraba un popas in drumul spre Austria sau Germania. In continuare cred ca Budapesta ar fi devenit o adevarata destinatie daca ar fi fost situata suficient de departe incat sa materializeze aspiratii de vacanta pentru romani – nu de alta, dar alte popoare o descopera cu incantare si se adapa din savoarea ei.

Una peste alta, asez excursia asta peste cele mai dragi amintiri din viata mea. Nu credeam ca voi descoperi un loc atat de minunat si totodata atat de aproape de casa.

Dar sa incep a povesti…

Bucuresti – Budapesta: o ora scurta

Vineri dimineata, aeroportul Otopeni. Ma intalnesc cu Arhi la check-in si am cateva emotii pentru cartea de identitate pe care sper ca am luat-o la mine. Usurare, am luat-o! Malev ne face o surpriza si ne cazeaza la business class. Recunosc ca nu am mai calatorit la business pana acum. Sper sa nu fie ultima oara, caci te inveti repede cu binele! La aceeasi concluzie au ajuns si Marie-Jeanne si Alex Negrea, care au intregit grupul bloggerilor prezenti in excursie.

Arhi si Marie_Jeanne in avion

Dupa o ora scurta, aterizam la Budapesta unde suntem asteptati. Pe ghida o cheama Ildiko. Vorbeste aproape la perfectie limba romana, pentru ca a copilarit in Targu Mures (cred). Are parul roz si o energie uriasa (obtinuta, dupa cate aveam sa constat mai tarziu, din mese copioase, atacate cot la cot cu barbatii). Isi asteapta la aeroport grupul de 15 romani cu un zambet larg, de parca si-ar astepta copiii la venirea din tabara. Ne asaza in microbuzul in care vom circula in urmatoarele zile, fixeaza microfonul si isi pregateste tolba din care urmeaza sa se reverse vreme de 2 zile si jumate o sumedenie de informatii, povesti, amanunte si ponturi despre cea mai frumoasa capitala europeana invecinata Romaniei.

La hotelul Danubius Astoria nu stam prea mult, pentru ca trebuie sa ne intoarcem la aeroport pentru o vizita speciala. Totusi, trebuie mentionata prima impresie: cea mai calda si intima camera cu mobilier vintage in care am stat vreodata.

Camera de hotel

La simulatorul Malev

Aparent, nu oricine are acces in camera simulatorului, acolo unde se antreneaza pe bune viitorii piloti. De obicei nu prea sunt ospitalieri cu musafirii, fie delegatii oficiale sau grupuri informale. Asta pentru ca tehnologia de acolo e pe bune, iar o ora de antrenament costa 3-400 de euro. Asa ca, oricat mi-as dori sa revin in cabina de pilotaj a unui avion virtual, nu cred ca o sa mai am ocazia vreodata in viata.

In simulatorul Malev

Noaptea pe Dunare

E aproape o blasfemie sa ajungi in Budapesta si sa nu traiesti experienta unei croaziere care incepe pe inserat si se termina in puterea unei nopti pline de promisiuni. Dunarea nocturna geme de vaporase precum Piata Unirii la 9 dimineata de masini! Din fericire, asta nu e problema turistului care nu se grabeste nicaieri, ci are ocazia de a savura pe indelete privelistile care se desfac in fata ochilor: ambele maluri ale orasului luminate feeric, cele 7 poduri ale Budapestei impodobite ca de sarbatoare, vase de croaziera de lux si monumente cocotate pe dealuri si subliniate de lumini spectaculoase. Setul intreg de poze din croaziera te va convinge aici.

Budapesta nocturna vibreaza, ademeneste, promite, dezamageste, ofera si copleseste. E un oras tanar si batran, cald si rece, exclusivist si accesibil in acelasi timp. In plimbarea danubiana am avut ocazia sa o descopar, sa o iubesc si, acum, sa o regret.

Podul Libertatii

Podul cu Lanturi

La pas prin Budapesta

Sambata dimineata. Suntem deja de o zi in Budapesta si am vazut atatea incat intreaga vacanta pare muuult mai lunga. Ne urnim mai greu de la hotel spre turul orasului, pastoriti de Ildiko cea cu parul roz. In scurt timp, Budapesta medievala (un soi de “centrul vechi”) ne dezvaluie cateva surprize.

Bastionul Pescarilor nu e o cladire, e un zid care delimita Budapesta medievala

Palatul Parlamentului in martipan (Muzeul de Martipan Budapesta)

Orasul vazut de pe dealul Gellert

Restaurantul din Palatul New York

Aqua Park-ul din Ramada Resort

Szentendre

O mica Sighisoara la marginea Budapestei. Astfel percep eu oraselul Szentendre, centru cultural intesat de muzee dar si de magazinase absolut delicioase de suveniruri, precum si de terase pline de farmec. Singurul loc in care nu am camera foto e si cel pe care imi doresc cel mai mult sa il fotografiez. Noroc cu Google Images…

Szentendre, Ungaria

Bodor Major sau insula pe care caii sunt fericiti

Ultimul loc vizitat inainte de intoarcerea la Bucuresti: insula Szentendre, o adevarata oaza intre doua brate danubiene. Aici a luat fiinta acum niste ani Bodor Major, o ferma cum numai pusta maghiara a mai vazut: cu vaci unguresti, cai unguresti, capre unguresti, bice unguresti, lautari unguresti si multe, multe mancaruri unguresti. Merita amintit faptul ca la Bodor Major vedem cei mai rasfatati, bine ingrijiti si aratosi cai, precum si un magarus care a facut senzatie:)

Calarind cu halba plina

Marie-Jeanne: moment de tandrete cu magarusul

Setul complet de poze aici.

Fotografiile din croaziera nocturna aici.

Multumesc Accent Travel, Malev si Imola Tours pentru ca au facut posibila aceasta minunata excursie.

Au mai scris sau vor mai scrie despre calatoria in Budapesta: Arhi, Alex Negrea, Marie-Jeanne, Refresh.

Accent Travel & Events, agenția numărul unu în România în domeniul turismului intern și partener exclusiv al Egencia an Expedia, Inc Company în România, a lansat platforma de vânzări online www.accenttravel.ro pentru a veni în întâmpinarea clienților săi și a le da posibilitatea de a găsi în același loc totul pentru organizarea vacanței ideale.

Ma uitam acum pe fotografiile de la Blogtrip si mi-am amintit ca ieri, in drum spre Bucuresti, ne-am oprit la Targu Jiu sa vedem, printre altele, Coloana Infinitului.

Nu intelesesem niciodata de ce capodopera lui Brancusi are acest nume. Intr-adevar, stilizeaza un drum vertical, dar e cat se poate de finita. Asta pana am ajuns exact sub ea.

Paradox: nu poti sa o intelegi pana cand nu esti exact sub ea si te uiti in sus. Cu toate astea, in jurul coloanei e un mare spatiu verde pe care, nu-i asa, n-ai voie sa pasesti (noi am cerut voie unui politist sa calcam pe iarba ca sa o fotografiem de aproape).

Ceea ce inseamna ca oamenii conformisti trec pe langa ea si rateaza spectaculoasa dimensiune a infinitului.

Mie imi pare bine ca noi nu ne-am conformat:)

Si cu poze:

Facebook in Roma

Toata colectia de poze “Rome is fun” aici.

]]> http://raluxa.com/declaratii-fotografice/rome-is-fun/feed/ 12 http://raluxa.com/declaratii-fotografice/foarte-adevarat/ http://raluxa.com/declaratii-fotografice/foarte-adevarat/#comments Tue, 16 Mar 2010 12:03:45 +0000 raluxa http://raluxa.com/?p=5545 Recomandare pescuita de pe un blog de design, potrivita pentru orice job sau activitate.

Via.

Deoarece Clujul e cam departe cand te apuca pofta de ceva bun, am profitat de prezenta lui Adi in Bucuresti si am fost aseara la Casa Latina pentru o seara cu mancare valenciana. Bun, bun de tot!

Mauros i cristians (fasole bruna si orez cu verdeturi): mirosea demential. Abia astept sa publice Adi reteta pe blog.

Bacalau con verduraz i arroz (cod cu orez si legume): un preparat pe cat de gustos pe atat de sanatos pe care daca il incluzi in viata ta nu ai cum sa mori altfel decat de batranete.

Jeleul de portocale datorita caruia am visat frumos azi noapte:

In Casa Latina servirea e impecabila si scorurile de pe meniu sunt rezonabile (meniul lui Adi a avut pret fix dar am tras cu ochiul si pe oferta localului). Sa zic ca interiorul nu prea inspira a decor latinesc dar atmosfera e placuta si civilizata:

Concluzie: a meritat din plin asteptarea de aproape doua saptamani de cand se anuntase evenimentul si se faceau rezervarile. Cat despre pretul meniului (50 de lei de persoana) nici nu mai incape loc de precizari: e cea mai ieftina forma de arta pe care o poti cumpara in Bucuresti.

Nu e ușor să îți placă ceva la țărișoara asta. De fapt ea n-are nicio vină, în afară de faptul că e populată. E o țară frumoasă, unde ai ce vedea, unde te poți descurca dacă te străduiești îndeajuns și unde, cu mult mult efort, te poți simți cât de cât acceptabil.

Foarte, foarte departe de a fi țara mea preferată, România este acasă, cu (puține) bune și cu (suficiente) rele.

Și cum nu am găsit altă modalitate de a o sărbători, m-am mișcat până la parada dintre Arcul de Triumf și Piața Victoriei, ca să văd cu ce ne putem mândri:

Între emoționant și hilar, pozele astea sunt modalitatea mea de a spune La mulți ani, România!

Da, am fost la Constanţa să văd marea ultima dată pe anul ăsta. Cam aşa sunt eu, când toată lumea se înghesuie spre munte pentru că e o destinaţie “de sezon”, îmi place să mă îndrept în direcţia opusă. Şi nu mi-a părut deloc rău, a fost o vreme superbă şi o mare asemenea.

Cazinoul arăta exact cum îl ştiam din timpul verii: maiestuos şi părăginit.

Iar faleza din Constanţa era mai boemă ca oricând.

Pozele pot fi găsite şi aici.

De fapt sunt sigură că şi la noi proprietarii de apartamente mucegăite, cu mobilă comunistă şi zugrăveală în calciu vechi trimit flori chiriaşilor.