Draga B-40-YZY,

0 Flares 0 Flares ×

Stiu, asta e un blog generalist, nu nisat pe subiecte rutiere, dar ce sa fac daca viata ne poarta atat de des pe carari batatorite de masini?

Una din cararile astea fiind trotuarul de pe Dr.Felix, o strada in apropierea Pietei Victoriei. Trotuar pe care te aflai tu, un Chevrolet alb, ieri dupa-amiaza. In asa hal fusesei parcat, ca ocupai TOT trotuarul. Mergeau pietonii pe el si hop, se vedeau nevoiti sa faca stanga-imprejur, ca ai reusit sa il astupi pe tot, cu precizie milimetrica.

IMG_4647

Evident, nu e vina ta. Esti doar un fier, manevrat de oameni care isi merita mai mult sau mai putin titulatura asta.

Apreciez faptul ca stapana ta s-a dus la Intellident, un cabinet stomatologic din apropiere. E important sa aiba grija de dinti si de zambetul sau. Mens sana in corpore sano, zice un proverb strabun, la care nu pot decat sa alipesc comentariul plin de naduf al paznicului din cladirea anexata dentistului: “Fetei asteia nu ii trebuia examen de permis, ci control psihiatric! Cum sa lasi masina asa?” Stii tu, ca sa ne referim si la partea cu “mens sana“, nu doar “corpore sano“.

Ma uitam la tine, draga B-40-YZY, si nu-mi venea sa cred in ce postura te-a pus soferita ta, sa te injure pe tine lumea in loc sa ii adreseze ei toate urarile de bine pe care le merita un asemenea gest. Parca nu imi venea sa ma desprind, sa trec mai departe. Nu-mi sta in fire.

Am sunat la 021 9540, aka telefonul cetateanului din Sectorul 1, dar cei de acolo mi-au spus cu toata sinceritatea ca efectivele politienesti sunt concentrate sa rezolve un blocaj intr-o intersectie si ca, realist, nu vor veni prea curand.

Asa ca l-am intrebat pe paznic:

– Aveti idee unde s-a dus domnisoara?”

– Da, aici la dentist.

Perfect. Te-am lasat acolo, pe trotuar, si am intrat in cabinetul aflat la subsolul cladirii de birouri, informand receptionera despre faptul ca un pacient (sau medic?) blocheaza un trotuar intreg si politia a fost deja sesizata. Angajata s-a grabit sa intre in salonul in care soferita ta se afla pe scaunul pacientului.

Dupa cateva momente am vazut-o cum a iesit grabita din cabinet. A trecut pe langa mine, cu privirea scaparandu-i de furie. Am urmat-o doar ca sa o felicit pentru spiritul civic, demers care mi-a fost rasplatit cu o privire dispretuitoare, in timp ce se grabea sa se urce la volan.

Restul, draga B-40-YZY, il stii mai bine ca mine. Tu stii unde s-a descurcat sa parcheze si daca si-a continuat cu succes consultatia stomatologica. Ce nu stii e ca, dupa ce am anulat sesizarea de la 9540, mi-am scotocit creierii incercand sa imi dau seama de unde mi-e cunoscuta proprietara ta.

N-a durat mult sa imi dau seama ca am frecventat impreuna, o perioada, aceeasi sala de sport. Stiu ca are o conditie fizica de invidiat si nu cred ca ar fi fost greu, chiar si pe tocuri, sa faca niste pasi in plus pana la cabinetul stomatologic, daca ar fi parcat mai departe. Din ce se vede pe Instagram, cred ca si-ar fi permis si tarifele parcarii private din apropiere.

screencapture-www-instagram-com-monicaorlanda-1455712692716

Ma surprinde insa ca, la ce stil de viata afiseaza pe Instagram, conduce o masina din clasa economic. Transmite-i felicitarile mele pentru modestie, e o trasatura de caracter foarte valoroasa! Mi-e teama doar sa nu o fi confundat eu cu altcineva, desi un asemenea look nu se confunda prea usor.

Till we meet again, draga B-40-YZY, si sper ca data viitoare sa te vad stationand pe carosabil sau pe un loc de parcare marcat corespunzator.

PS – Imi place cum se pronunta numarul tau de inmatriculare, ‘easy’ :) Te reprezinta sau o reprezinta?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Comments
  1. bogdan
    |   
    • Raluca Oda
      |   
  2. Razvan
    |   
    • Raluca Oda
      |   
  3. vali crintea
    |   
  4. vali
    |   
    • Raluca Oda
      |   
  5. Gabriel
    |   
  6. mihai
    |   
  7. Ruxandra Petrescu
    |   
    • Raluca Oda
      |   
  8. Florian
    |   
  9. Teodora
    |   
    • Teodora
      |   
      • Amy
        |   
  10. Vlad
    |   
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
Ce sa NU postezi pe pagina politistului Marian Godina

Daca va invartiti pe internetul romanesc, mai mult ca sigur ati auzit de politistul care face valuri cu povestirile lui...

Close