Alice in Wonderland, varianta 2010

0 Flares 0 Flares ×

Marturisesc ca nu auzisem de acest film inainte sa primesc invitatia la avanpremiera de la Imax Cotroceni (multumesc Ionut). La fel cum nici de Avatar nu-mi prea trecuse pe la ureche mare lucru. Nici trailerele nu le vazusem inainte. Sa fi fost un semn ca Alice in Wonderland imi va placea la fel de mult ca Avatar? Poate, dar seria asemanarilor dintre cele doua productii cinematografice de anvergura abia incepe…

La fel ca si in cazul capodoperei lui James Cameron care s-a cocotat mintenas in fruntea topurilor all-time, Alice in Wonderland dezvolta un bildungsroman, o evolutie a eroului (in cazul de fata a eroinei) de la stadiul de musafir stangaci intr-o lume ireala la postura de salvator al lumii respective.

Ca si in cazul Avatarului, regizorul (de data asta Tim Burton) ne serveste peisaje luxuriante, animale ciudate si nativi a caror profunzime ajunge sa fie inteleasa de personajul principal abia pe parcursul actiunii, pe masura ce isi intelege misiunea. Si in Alice gasim neadaptarea la lumea ei normala, sovaiala fata de cea alternativa, neincrederea, fascinatia, sentimentele nutrite fata de un localnic, eroismul, altruismul, depasirea propriilor limite si, intr-un final, asumarea destinului.

Johnny Depp joaca din nou foarte bine rolul ciudatului, care i se potriveste ca o manusa de la Edward Mana-de-Foarfece incoace, in timp ce Alice e personificata de Mia Wasikowska – o actrita pana acum necunoscuta mie, careia probabil i-a pus divinitatea in brate rolul vietii, pe care il joaca oarecum inexpresiv si banal. Se putea si mai bine. Noroc cu Helena Bonham-Carter in rolul Reginei Rosii si cu Anne Hathaway drept Regina Alba, doua personaje feminine polarizate si extrem de puternic conturate.

Ultima asemanare cu Avatar e  faptul ca a trebuit sa-mi cocot ochelarii fumurii pe nas si la Alice, fiind o proiectie 3D. Deja ma intreb serios daca nu e asta viitorul cinematografiei mondiale. Oare nepotii nostri se vor uita la filmele “plate” cu acelasi amuzament si aceeasi ingaduinta cu care ne uitam noi la filmul mut?

Overall, Alice in Wonderland merita vazut. Scenariul e fresh pentru ca deviaza de la povestea lui Lewis Carroll fara sa priveze spectatorii de elementele cheie: palarierul, motanul care ranjeste, jocul de croquet cu pasari flamingo, tabla de sah, prajitura care micsoreaza etc. Tehnologia genereaza efectul ala de wow pe care il cautam de la Avatar incoace, iar actorii (well, majoritatea) dau tot ce e mai bun din ei pentru a livra o poveste a carei reeditare in 2010 te va surprinde placut.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Comments
  1. iMunteanu
    |   
  2. ralucaoda
    |   
  3. molie
    |   
  4. Maria
    |   
    • ralucaoda
      |   
  5. Copila blonda
    |   
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 0 Flares ×
Read previous post:
Maine se preda la Scoala de Eficienta

Dupa cum am anuntat recent pe blogul FTW.ro, Microsoft a demarat o serie de seminarii in cadrul unui program numit...

Close