Zilele astea stau din ce în ce mai mult peste program la corporaţie, încercând să mă răfuiesc cu un deadline nesuferit a cărui ameninţare va plana asupra capului meu până la sfârşitul lunii august.
(Am zis “peste program”? Nu, statul până la 2 noaptea la serviciu ar trebui să îşi dobândească propriul său termen, ăsta e prea blând.)
În regimul ăsta intră şi stres, şi clienti recalcitranţi, şi exceluri, şi mailuri, şi şedinţe, şi epuizare psihică, şi telefoane isterizate, şi multe semne de întrebare, şi… firav, câte un lucru bun, un detaliu vag luminos care îmi propulsează starea de spirit spre culmi aproape pozitive.
În noaptea asta m-am cojit de pe scaunul de la birou în acelaşi timp cu un coleg de serviciu care m-a tocmit să îl las acasă cu maşina în schimbul unei ţigări Kent Silver. Mi-e simpatic individul dar nu foarte, aşa că am învârtit conversaţia de drum pe teme conexe muncii în timp ce îmi explica pe unde tre’ să mai virez stânga sau dreapta în timp ce încercam să îmi scutur stresul zilei pe geamul de la maşină, din vârful ţigării. Şi nu reuşeam. Crede-mă, fusese o zi infernală. Una cu de toate, inclusiv muie de la superiorii strict ierarhici.
La un moment dat, uitându-se lung în faţă, îmi zice din senin: ” Ce-mi place cum conduci. Conduci extraordinar. Mă miram şi în teambuilding când ai venit cu maşina, cum ştii să te descurci la drum… n-am mai văzut fată care să conducă aşa de bine.” Mi s-a lăţit instantaneu un rânjet orgolios pe faţă: “Serioooos?…
Din păcate ajunsesem în faţa blocului lui şi n-am reuşit să pescuiesc mai multe complimente. Oricum, spusese destul. Când a coborât din Bubu, tipul respectiv a coborât de fapt dintr-o limuzină, aşa de plină de mine eram. Nu mai contau stresul, războiul cu cifrele, oboseala. Suprapuneam vorbele lui peste alte asemenea aprecieri primite de-a lungul timpului şi mă simţeam a mai şoferiţă din lume. Elegantă, deplină şi importantă, am demarat spre propria mea casă plutind pe asfalt graţios, ca o adevărată stăpână a străzii.
La prima intersecţie am troncănit maşina într-o groapă imensă.
Citeste si...






Ha, ce putin iti trebuie ca sa fii multumita :) De fapt, cred ca saracu’ om a incercat sa-ti tina moralul la un anumit nivetl, datorita prorpiului instinct de conservare, ca daca ar fi zis ca ‘nu le ai cu volanul’ s-ar fi intamplat ceva neplacut! Glumesc, e bine sa vezi ca esti apreciat la … ceva, orice. mai ales la condus!
Nu , nu vorbea serios , flirta :)
PS. nu mai scruma pe geamul masinii , nu e frumos. Ai scrumiera nu ?
Daca era sincer atunci ai de ce sa fi mandra. Putine doamne am vazut care sa stie sa conduca o masina si sa o conduca bine. Daca a apreciat felul in care conduci ar trebui sa vada articolele tale si atunci probabil va ramane cu gura cascata si iti va scrie poezii de slava :)
Cat de bine te inteleg, printesa. Momente din acelea cand muncesti chiar daca esti frant de oboseala, dar stii ca trebuie sa termini ce ai facut si cand un simplu “Multumesc!” conteaza si te face sa te simti bine.
Cat despre talentele tale in ale sofatului oricand am incredere in tine. :)
@Neamtu neah, nu-l omoram daca tacea din gura :) desi complimentele despre stilul de condus imi merg drept la suflet.
@Olimpiu scrumul este biodegradabil, filtrul tigarii nu este. In plus trebuie cumva sa le mentinem oamenilor de la salubrizare locurile de munca…
@Florin pai am impresia ca ma citeste deja si daca n-a zis nimic pana acum mai bine o las asa:D
@Eugen da, chiar daca de data asta nu primisem niciun multumesc pentru cele 12 ore de munca si nici nu ma astept ca tataie al mare din SUA sa imi zica vreodata.
Barbatii fac foarte rar complimente stilului de condus al unei femei, asa ca te inteleg ca ai fost foarte mandra de tine :) Si eu as fi fost (asta daca mi-as invinge teama si as reusi sa stau la volanul unei masini).
Finalul insa mi s-a parut de mare angajament :lol:
Na, bine ca nu te-a vazut colegu’ ;) Noi n-o sa-i spunem oricum :P
mai ştii când ţi-am zis eu că şoferii din Brăilea sunt catastrofă în faţa covrigului? e, nu degeaba am precizat eu la final că tu nu intri în categoria aia, că tu eşti şcolită în traficul din Bucureşti :)
vezi cu troncănitul maşinii, că eu era să sparg baia de ulei! a fost pentru prima dată când am văzut în viaţa mea, un curcubeu în maşină. din păcate, era pe faţa lu’ tata care a trecut de la mov la roşu în 5 secunde :D
Si am avertizat`o in legatura cu marea groapa de la intersectie…probabil era prea euforica dupa ce primise complimentul…women..:))
@Ciupercutza a citit azi si a zis ca nu-si retrage complimentul :)
@A.Faith bine ca ai luat permisul ala, lasa ca din greseli se invata… o sa mai ai ocazia sa remarci cromatica fetei umane si pe viitor. Drive safe!
@Colegu de serviciu wink wink
oho, păi a trecut fix o lună de când am luat permisul şi sunt aproape de mia de km :D
tu oricum esti o shumahara ..eu sunt o mealca la volan ..but it’s ok …you drive better than a man …
Well.. in mod sigur conduci mai bine ca mine :D
hahaa, de unde ai laut-o pe asta cu filtrul nu e biodegradabil?? :)))))))))))
Eu stiu ca esti o soferita extraordinara si rezistenta la drum lung, dar si “incapatanata” uneori:D…Mi-ai demonstrat aceste lucruri-:).
Uai, sigur nu era ironic. Asa mai spun si eu “uai, dar conduci foarte bine, esti rupta din soare…”
mah…eu caut de cativa ani o fata care sa stie sa conduca…si inafara de cele din filme precum FAST AND FURIOS si REDLINE nu am gasit…cand facem cunostinta?