Promisesem într-un articol mai vechi că vă țin la curent cu achiziția noului laptop și a sistemului de operare aferent. Ei, și chiar dacă n-aș fi promis, tot scriam articolul ăsta ca să trâmbițez lumii întregi că bătrânul Dell a fost înlocuit cu un Sony Vaio de toată frumusețea, apărut în viața mea grație unei reveniri spectaculoase (dar de scurtă durată) pe plan financiar.

Ce imi place iubesc la Vaio:

• numele (știu, sunt jalnică, dar întotdeauna am simțit o afinitate pentru brandul ăsta)
• culoarea și aspectul carcasei
• tastatura (absolut genială!)
• silueta (e viguros dar pare foarte subțire)
• touchpadul (are o textură aparte care îl face mai ușor de folosit)
• displayul (filme HD, baby!)
• culorile
• procesorul, hard diskul, RAM-ul și toate cele tehnice
• windows 7 (este exact cum mi-am imaginat… și mai mult!)

Ce nu îmi place la Vaio:

• durata bateriei (2 ore și ceva – come on, suntem aproape în 2010, se putea o baterie mai longevivă!)

Nu vă puteți imagina cât sunt de încântată de noua mea jucărie. Dell-ul s-a pierdut în negura amintirilor, rămânând o prezență stil bibelou în casă deși a fost un tovarăș de încredere aproape 2 ani. La fel și bătrânul XP…

A, și Băiatul Drăguț și-a luat noul MacBook Pro nu-știu-ce-model. 100 de milioane. Dincolo de șocul provocat de dimensiunea acestei achiziții, vă invit să vă imaginați cum e să trăiești cu cinci calculatoare în casă (câte două laptopuri de persoana plus un desktop) care trebuie instalate, configurate, conectate, formatate și așa mai departe.

Nu mai am nicio suprafață orizontală în casă pe care să așez farfuriile la prânz.

Acum vreo luna intrebam pe twitter: “Nu inteleg. Cum lupt impotriva cancerului daca port roz?”. Acum stau si ma uit indelung la pagina asta goala, incercand sa livrez raspunsul pe care l-am primit si, intr-un final, l-am inteles. Mi-e greu sa scriu pentru ca sunt atatea de spus, pentru ca simt, poate pentru prima data, ca un mesaj de pe blogul asta conteaza. Si atunci trebuie sa am grija sa il pun intr-o forma prin care sa ajunga la cat mai multi oameni.

As scrie un foileton, dar nu vreau sa plictisesc. Pe scurt, raspunsul la intrebarea de pe twitter este: pentru awareness si pentru preventie. Pentru a determina femeile sa isi faca un control mamar care sa intre in rutina periodica dar obligatorie a ingrijirii personale. Pentru a include grija fata de propria persoana in lista de programari la coafor, epilat, pensat, sala, masaj sau sauna. Pentru a face autotestarea un reflex la fel de bine sedimentat in viata de zi cu zi ca si manichiura de duminica.

Am asistat in seara asta la o experienta absolut fantastica, incarcata de emotii si de energie pozitiva: intalnirea 121.ro unplugged powered by Samsung More than Talk. Am vazut acolo fotografiile Alisei Tarciniu, care abordeaza subiectul cancerului la san dintr-o perspectiva inedita si pozitiva: aducerea in prim-plan a povestilor adevarate, umane despre cancer, cu accentul pe dragostea si curajul care intra in lupta asta. Si am auzit-o povestind pe Antoaneta, victima a cancerului de san. Dar termenul de victima nu i se potriveste. Antoaneta este o invingatoare a cancerului de san. Cuvintele din blocurile de citate ii apartin.

Read more…

Dintr-un acces nesăbuit de spirit civic am fost duminică la vot.

Şi am tot fost… de patru ori.

Înainte să săriţi cu acuzaţiile de cameleonism electoral, de fraude cu vot multiplu, de vinderea opţiunii electorale unei tabere politice sau alteia, de turism cu autobuzul, tre’ să precizez că am călcat pragul secţiei de votare de trei ori dar am votat o singură dată. Şi nici votul ăla n-a fost mânat din profunde convingeri electorale, ci mai degrabă din forţa de persuasiune a Băiatului Drăguţ (care mai nou a căpătat iniţiale cu majuscule dacă tot şi-a sedimentat astfel identitatea pe blogul meu) şi a părinţilor care au desfăşurat în ultima vreme o campanie telefonică intensă întru depunerea ştampilei pe buletinul de vot.

Refrenul comun suna cam aşa: “Tre să scăpăm de nenorociţi, de hoţi, de incompetenţi!”. Chiar dacă cele două tabere aveau convingeri politice opuse şi divergente, sloganul comun, obsesiv şi apăsat m-a scos din casă în frumoasa duminică a alegerilor în care mă pregăteam liniştită să bolesc la fel de intens ca zilele trecute (detaliile rămânând personale, mulţumesc frumos de interes dar nu mă sunaţi că sunt bine câtă vreme nu mă treziţi din somn şi nu mă obligaţi să mă ridic din pat ca să caut mobilul prin casă). Read more…

Nu se plimbau femei pe culoarele spitalului, ci aparate reproducătoare de statură umană. Încruntate, preocupate, cu câte o fişă în braţe sau câte un buchet de flori pentru medic, aşteptându-şi rândul la verdict sau ieşind din cabinetul medicului cu încrâncenarea ultimului control pe chip, imense vulve, ovare sau utere mişunau de la prima oră prin clădirea veche în care tehnologia medicală încerca să se impună în faţa izului de vechi şi fetid.

Încercam să le ghicesc din trăsături bucuria unei viitoare vieţi sau năpasta unei sarcini nedorite, dar nu reuşeam să trec de îngrijorarea pe care o afişau, compactă ca o mască ce le îngheţa expresia într-o zonă de concentrare perpetuă. Din când în când în peisajul ovin general mai răsărea câte un cioban cu cojocul alb care mână turma spre scopul final: medicul care tocmai termina o gardă, cel care intra în sala de operaţii sau în cabinetul de consult, poate şi cel care îşi lua o pauză ca să bea o cafea între două vaginuri cu probleme, asistenta căreia cuvântul femeie nu îi mai spune nimic.

Uterele tuciurii, cu fuste largi, predominau populaţia de pe holurile spitalului, impregnând conştiinţa de masă locală cu ideea fertilităţii iepureşti şi a nepăsării faţă de actul reproducerii umane în timp ce utere mai spălate şi mai îngrijite se iţeau din loc în loc precum mici insule blonde ale preocupării umane faţă de un gest care trebuie dus până la capăt.

Chit că e vorba de naştere sau avort.

Vorbesc de jocul ăla celebru care ori te cucereşte ori te plictiseşte îngrozitor.

Ei, în Farmville ai opţiunea de a-ţi vinde produsele, chit că sunt recolte, case, copaci sau flori. Cam ca şi în viaţa reală, de altfel. Aşa că am dat să vând nişte narcise azi şi am constatat că le-a scăzut preţul până la 0.

Bietele florărese de Farmville oare din ce trăiesc?:)