Am plecat azi de la birou coborând pe scări, pentru că se anunţase o mică pană de curent în clădire şi, cum n-am rămas niciodată blocată în lift, am zis că nu e cazul să încep cu o şedere prelungită în clădire în afara orelor de program. Pe casa scărilor mă întâlnesc cu o tipă, cel mai probabil colegă. N-o mai văzusem niciodată până atunci (deh, multinaţionala înghesuie ceva oameni). Facem cunoştinţă, aflu că o cheamă Ingrid şi dau să îmi văd de viaţa mea, când tipa mă opreşte pe la etajul unu: “Uite, ăştia de la mine din departament se adună mâine seară la o petrecere de Halloween în clubul X, vrei să vii?” “Mulţumesc de invitaţie, Ingrid, dar am deja planuri de Halloween”.
După aia, în maşină, mă gândeam “What the fuck? Planuri de Halloween??” Pe bune, avem planuri de Crăciun, Revelion, vacanţe, zile de naştere, mai nou şi de Valentine’s Day. Am importat cu succes încă o sărbătoare americană? Nepoţelul meu de nici 4 ani a avut serbare de Halloween la grădiniţă. S-a îmbrăcat în Superman, iar costumaţia a costat în jur de vreun milion de lei vechi. În micul magazin de unde mi-am luat costumul pentru party era puhoi de cumpărători, iar vânzătoarea se văita că niciodată n-a fost atâta abundenţă de lume şi că nu fac faţă vânzărilor, din punct de vedere al stocurilor, al spaţiului şi al personalului. Vreo patru pitzipoance se înghesuiau în cabina de probă, admirându-şi formele în costume de french maid, asistentă medicală, catwoman sau crăciuniţă. Nu exista niciun produs mai ieftin de un milion jumate iar rafturile erau aproape golite.
Halloweenul de anul ăsta e mai puternic decât oricând. E trendy. E juicy. E happening. Îmi şi imaginez pensionarii de prin garsonierele de la periferia Bucureştiului scobind dovlecii pentru a-i pune la geam cu o lumânare înăuntru.
Că mai rămâne şi miezul de-o plăcintă, asta e cu totul altă poveste.






