Cateodata, in ierarhia unei intreprinderi (a se citi multinationala de mare succes si dezvoltare multilaterala pana peste poate) mai gasim si dume. In limbaj stiintific se cheama erori de recrutare / promovare, desi nici ele si nici factorii de decizie de la angajare n-ar recunoaste asemenea erori, darmite sa le si corecteze. Tipologiile deviatiilor trofice din universul profesional sunt multe si diverse, dar azi vorbim de una singura: sefa isterica.

Cumva, pe merite sau prin apanajul unei limbi catifelate, a ajuns in fruntea unei turmulite de executanti intr-un colt de multinationala si se considera autoritatea absoluta pe patratica ei de plantatie. Asta in fata inferiorilor ierarhic, pentru ca in fata managerilor mai mari si mai impozanti se recunoaste a fi doar o veriga in plus, un tampon in calea presiunilor care curg in cascada. De sus in jos. Fiindca nu poate face fata acestor presiuni, le preia frumos si le da mai departe subalternilor. Mai adauga si de la ea, ca tocmai i s-a imbolnavit catelul / s-a certat cu boyfriendul / a venit scadenta ratei cum nu se poate mai prost, dupa o tura de cumparaturi prin Mall / s-a ingrasat 500 de grame / i s-a rupt o unghie / au murit personajele din serialul preferat etc.

Ei, in aceste accese de istericala remarcam mai multe etape, usor de identificat mai ales in birourile tip open space, concept la moda cu ajutorul caruia trebuie sa suporti basinile (uneori la propriu) a 30 de semi-cunoscuti cu care petreci 9 ore pe zi, stiind astfel in orice moment ce si cat mananca la pranz, cu ce membri ai familiei se cearta la telefon, cat de des se spala sau ce muzica prefera sa asculte la speakerele de inalta fidelitate ale calculatorului. Read more…

O prietenă şi-a cumpărat acum 3 ani un apartament în stadiu de proiect, în sectorul 3 al Capitalei. S-a dus să viziteze zona, arăta binişor, nu foarte aglomerată de “cutii de beton” în imediata vecinătate. Blocul a fost terminat, dat în folosinţă, dar la scurt timp în jurul lui au început să se sape fundaţii ale unor noi blocuri, dintre care unul de 7 etaje se anunţă la o proximitate de numai 2 metri faţă de balconul ei.

Bineînţeles, toate reclamaţiile şi contestaţiile înaintate primăriei de locatarii celor două blocuri între care va răsări monstrul de 7 etaje au fost degeaba, construcţia înaintează cu spor pentru că are toate autorizaţiile şi avizele necesare.

Să mai zic ca apartamentul de două camere al prietenei mele a costat 120 000 de euro acum doi ani? Preţul unei locuinţe de lux din Bucureşti…

Tu, cititoarea mea, în care cerc te regăseşti mai mult?

Eu îmi găsesc câte un locşor în fiecare zonă: marele cerc al căţelelor (când ceva contravine grav principiilor mele sau când cineva mă calcă rău pe coadă), cercul concentric al posesoarelor de sex-appeal (uuuu, să mă vedeţi când port rochiţe cu sclipici şi tocuri de 12 cm la pantofii cu animal print… not!!), neapărat în cercul femeilor deştepte (a se nota că nu are nicio zonă comună cu hotties, oare de ce?), uneori, fără să mă mândresc cu asta, în zona roz a nebunelor şi probabil sunt sau aş putea fi în aria verde a femeilor cu care interactionaţi.

Trebuie să recunosc că, dincolo de orice, îmi place să am un loc în micul cerculeţ albastru – pentru cineva care e în stare, la rândul lui, să ocupe acel cerculeţ în propria mea diagramă.

Via.

Atenţie, postare lungă şi cu accente naive de scriitură epistolară! De unde până unde povestea de mai jos? Să zicem că am primit o scrisoare “pe adresa redacţiei” care m-a inspirat să desenez o mică webnovelă cu relatări simple şi adevăruri seci. O pastiluţă de amar de viaţă.

O fată întâlneşte un băiat şi se tunde

Să începem cu începutul. Mă numesc MT şi l-am cunoscut pe AI într-o circumstanţă nefericită: îmi murise pisica. Am suferit după ea, dar avea veterinarul un păr negru ca pana corbului, nişte ochi sfredelitori, o gură dulce şi nişte mâini puternice că am ştiut că voi cădea. De ce to fall in love nu se traduce să cazi în dragoste? Ar fi cât se poate de corect… Am schimbat câteva mesaje cu semnificaţii veterinăreşti până când mi-a zis I hope I’m not barking at the wrong tree, aşa că am ieşit cu el. Ne-am dus să ne sărutăm în curtea facultăţii de medicină veterinară şi m-a făcut să ard aşa cum nu-mi imaginam că poate cineva. Din ziua aia am tot ars pentru el. Printre pupături primesc sms de încurajare de la o prietenă: Târâtură mică, să te comporţi ca o prinţesă! Astfel se glumeşte în cercul nostru, aşa că am pufnit în râs. El mi-a luat telefonul din mână, a citit mesajul şi s-a încruntat. Read more…

După un weekend pe litoralul românesc drumul spre Bucureşti a fost mai lung decât de obicei, garnisit cu blocaje în trafic întinse pe câţiva kilometri. Am tot răbdat mersul (a se citi staţionarea) în coloană în Mangalia, apoi din Tuzla până după Eforie Nord (10 km parcurşi într-o oră şi jumătate), apoi din Lazu până în Constanţa şi tot aşa.

După vreo şase ore de drum am întâlnit ultimul blocaj pe la kilometrul 68 de pe Autostrada Soarelui, dar de data asta n-am mai blestemat infrastructura, şoferii mocăiţi sau agenţii de circulaţie care mai mult blochează traficul decât să îl fluidizeze. Nu am mai avut pe cine să înjur. Cineva deja plătise cu viaţa inconştienţa altora. Read more…