Un eveniment marca Metropotam.
Trebuie să mărturisesc că am stat confortabil în iarbă (în ciuda jandarmilor care nu s-au arătat prea încântaţi dar nici nu ne-au încurcat prea tare) şi i-am privit pe ceilalţi jucând badminton, volei, tenis de picior, şotron, raţele şi vânătorii, frunza şi multe altele.
Printre jucători: Bobby Voicu, Nihasa, Sorin Rusi, Olix, Ariel, Roxana Radu şi mai ales căţelul ei, Fido.
Pozele pot fi gasite aici.
Ok, aş putea să fiu rea şi să zic că ZBB a fost bâlci. Sau aş putea fi indulgentă afirmând că, în alte circumstanţe, ar fi fost un carnaval reuşit. Dar nu al blogurilor, oricum.
Multă culoare şi creativitate, puţine bloguri pe care să le ţin minte. În aer liber şi cu promovarea adecvată, ar fi fost o compilaţie reuşită de manifestări creative pe net, transpuse offline: televiziune, fotografie, teatru, dezbateri, streetdance, costume, comedie stand-up, benzi desenate şi multe altele, toate învârtindu-se într-un haos datorat vidului de organizare şi punând prea puţin accent pe prezenţa online (nişte pusti foarte simpatici se îmbrăcaseră în personaje anime şi după ce şi-au făcut numărul, i-am întrebat ce blog reprezintă; sincer, n-am reţinut răspunsul şi n-aveau cărţi de vizită sau pliante): Read more…
Mai ştiţi gluma aia cu ziua din viaţa unui om ilustrată doar prin branduri? Aia cu Colgate, Starbucks, [...] Tuborg, Durex, Durex? Poate nu ştiu eu să o relatez dar probabil că v-o amintiţi.
Nihasa mi-a predat ştafeta unui tag (e cam ca o leapşă, dar mai metrosexuală aşa) despre mărcile pe care le folosesc în viaţa de zi cu zi sub formă de colaj foto. M-am uitat în jur şi a ieşit după cum se vede:
Ce am constatat?
Tagul merge mai departe la Alex Bleau (i se potriveşte ca o mănuşă), la Andrei şi la Jane. Vedeţi că e prima oară când nominalizez moştenitorii unei lepşe. Poate nu vă ţineţi de ea:)
A ştiut întotdeauna să mă facă să râd, să mă protejeze când am avut nevoie, să fie dur cu alţii şi sufletist cu mine, să mă motiveze să învăţ de la el, să se descurce singur, să aibă dreptate aproape fără excepţie, să pună mereu întrebările potrivite, să-mi înţeleagă tăcerile, să-mi povestească istorioare care mă făceau să ridic o sprânceană, să creadă în mine, să mă determine să cred şi eu în mine, să-mi împărtăşească secrete, să intervină când greşeam, să mă facă să mă gândesc de două ori când afirmam ceva în accese de emfază, să mă acuze şi să mă ierte, să mă provoace şi să mă tempereze, să mă amuze şi să mă pună pe gânduri, să mă respecte şi să mă ia peste picior, să mă obosească şi să mă odihnească.
Ce prinţesă are nevoie de mai mult sau se poate descurca cu mai puţin?
In copilărie aveam o carte de poveşti preferată. Înainte să fie preferata mea a fost a soră-mii, după ce am crescut a ajuns la văr-miu şi până la urmă s-a transformat într-o legendă a familiei.
Fiecare dintre noi, foştii copii ai clanului, şi-o revendică. Eu mă consider proprietar moral, soră-mea insistă că ea a fost posesoarea iniţială, văr-miu susţine că el a moştenit-o de drept. Disputa se menţine de vreo 15 ani şi încă nu ne-am găsit un rege Solomon care să ne facă dreptate. Părinţii ridică din umeri. Read more…
