…l-am visat pe Zoso. Avea barba, era obez, insurat si mai batran cu 10 ani. Cica poza aia de la profil era din tinerete si o pastra pe site sa pacaleasca publicul. Geez. Tare deviant visez uneori.
In realitate sunt convinsa ca e tinerel, subtire si simpatic, doar e paronim cu Zorro. De statutul civil nu ma pronunt.
M-am intrebat si eu, s-au intrebat probabil si vizitatorii nimeriti pe acest blog:
Cum poti sa scrii ceva atat de personal pe o pagina web la care oricine poate avea acces?
Adevarul e ca as fi putut scrie despre orice. Am absolvit Jurnalismul (la stat- sic, Zoso) si i-am mai ars si un Master in Comunicare dupa aia. Ca le practic la fel de intens cum practic si crescatoria de struti, e altceva. Dar mi-as fi putut aduna fortele publicistice pentru un blog pe teme diverse, de genul “ce am mai vazut azi” sau “ce cred despre cutare lucru si tin sa impartasesc lumii”. Asta nu inseamna ca nu apreciez acel tip de blog, atunci cand e de calitate .(Zoso, glumeam cu facultatea aia la stat. Esti mai jurnalist decat o sa fiu eu in o mie de vieti)
Asa.. sa revenim…caci nu vreau sa ma lansez in dezbateri cu si despre greii blogosferei romanesti.
Blogul asta e conceput sa fie foaaarte personal. De aceea, majoritatea post-urilor au comentariile dezactivate. Poate sunt lasa, dar cand cumperi o carte de eseuri, iti pastrezi comentariile pentru tine, le scrii cel mult pe marginea paginilor, dar nu le adaugi in toate exemplarele tirajului.
Poate mi se reproseaza ca nu scriu intr-un fisier Word pe care sa il tin salvat pe laptop, departe de ochii intrusilor. Chestia asta e un cliseu deja, si sunt curioasa cati oameni practica jurnalul in Word. Cand m-am aplecat asupra acestui blog, nu scrisesem nimic pe tema iubirii mele imposibile, cel mult cateva sms-uri. Majoritatea netrimise. Dar cine n-a incercat tentatia de a-si inchide mesajul intr-o sticla si a-i da drumul in larg? Cine nu intelege menirea unui articol de a fugi in lume pentru a-si gasi cititorii? Cine nu s-a simtit, cel putin o data, stapanul lumii literelor dupa ce a stat aplecat asupra laptopului o ora, cu cafeaua alaturi, cu scrumiera umplandu-se pe nesimtite, pentru ca in final sa dea “publish” si sa isi vada copilul acolo, pe scena, promitand sa devina vedeta?
Blogul meu nu vrea notorietate, vrea doar sa traiasca, sa-si contureze o identitate. Scriu despre iubirea mea la fel cum au scris marii romantici ai lumii ((aroganta formulare, nu?), fara sa ma tem ca o sa ma sufoc in penibil. Scriu din prea-plinul inimii scrisori catre o inima inghetata. Il iubesc, si imi iubesc si dragostea pentru el.
E atat de putina iubire ramasa in lumea asta, incat simt nevoia sa o eliberez pe a mea. Si chiar daca nu va echilibra statistic cinismul si rautatea, voi sti ca mi-am infruntat temerile si mi-am gasit nesabuinta de a ma lasa descoperita. Si voi astepta ca ceva bun sa iasa din asta.
PS: Eduard, destinatarul scrisorilor mele, nu stie de existenta acestui blog. Nu m-ar deranja sa afle, mi-am asumat riscul de la prima postare. I l-am facut cadou asa cum inchini cuiva drag un gand bun – neconditionat si fara pretentii de certificare.
…dar tocmai am dat vreo 25 de euro ca un strain sa-mi spuna sa “o termin” cu tine.
Lol.
Am sunat la un numar cu 0900… la celalalt capat al liniei un numerolog. Putea la fel de bine sa fie neurolog sau scientolog.
“Data nasterii si numele, va rog”
Imi declin numele de botez si data nasterii…in fine am sunat de vreo 20 de ori inainte sa prind linia…riscuri inevitabile ale unui asemenea demers stupid.
In fine…imi declin datele personale…reactia numerologului “Aoleo, ce vad aici”…eu “Ce? Ce?” (cu mentiunea ca apelurile se difuzau in direct pe un post de televiziune…si inainte sa sun mai urmarisem si alte apeluri si stiam ca nu se panicheaza asa, artistic)…”Pe partea profesionala e ok, din martie o sa fie si mai bine, incepi un proiect nou, o afacere chiar…dar nu-mi place deloc relatia ta”
Pe mine ma bufnea deja rasul “Mda, nici mie”…”pai vedeti domnisoara…terminati cu omul asta…va va distruge…degeaba va asteapta proiecte importante, daca veti continua relatia cu aceasta persoana va veti aduce la sapa de lemn…e o relatie toxica, nociva”…
M-a lasat masca. Sa nu crezi in scientologi?? Pardon, neurologi. Numerologi.
Acu stau si ma gandesc…sfaturile gratuite nu le-am urmat..pe asta platit asa scump l-oi urma?? Apropo, numerologul mi-a zis ca deja imi place de altcineva asa ca i-am dat mail lui Zoso si l-am invitat la o cafea.
O sa scriu un follow-up daca imi raspunde. A, si daca incep o afacere in 2-3 luni!
Am ajuns o pitzi. Concluzia e inevitabila. O pitzi literata si ceva mai discreta decat exemplarele pe care le vezi in mod normal pe strada, dar atat de departe de ce eram acum cativa ani. Acum sunt semi-pantera de mall, borderline cu corporatista pitzi.
In viata mea s-au insinuat, discret si veninos, placa de intins parul, accesoriile de tot soiul (geanta, inele, pandantivele, cerceii voluminosi), muzica house, tratamentele de modelare a corpului (LPG, electrostimulare…puah), cluburile de fitze (ce-i drept, foaarte rar, dar nici in celelalte nu ma duc mai des), masina de lux capatata, gecutza cu guler de blana artificiala, tricourile cu sclipici, blugii bagati in cizme cu toc.
Am inceput sa-mi doresc sa am iPhone si bretonul mi-a crescut pana la punctul in care imi intra in ochi, iar acum sta intins cu ceara ocupand aproape jumatate de fatza.
Masina pe care mi-am luat-o din banii mei nu imi mai convine si mi-o doresc pe cealalta, mai mare, mai scumpa, mai de fitze – daruita de un barbat care nu ma ia in serios.
Am inceput sa ma gandesc tot mai serios la “procedee complexe” cum ar fi epilarea definitiva, tratamentele pentru unghii si extensiile de par.
In muzica pe care o ascultam (Depeche Mode? The Doors? Sting? Roxette? si alti clasici) s-a strecurat mult house si chiar si cateva manele.
Vacantele pe care mi le doresc presupun foaaarte mult confort, ceva stele pe firmanentul hotelului (ce cort? ce dormit pe plaja sau in masina sau la o pensiune oarecare?)
La job, am inceput sa ma inconjor de frenemies care iti complimenteaza noua culoare de par chiar daca e aproape identica cu cea veche, sa dau ochii peste cap, vorbind romgleza si framantandu-ma asupra laptopului pe grave issues de deadline-uri, reporturi, targete, mailuri si voice mailuri.
Geez, woman. Era o vreme cand jobul iti ocupa 8 ore pe zi si nici atunci nu-ti ataca pauzele si conversatiile. Cand iti faceai prieteni la serviciu care te sunau si cand nu voiau nimic special de la tine. Era o vreme cand conduceai o masinutza minuscula si ieftina si te simteai ca o regina a soselelor, iar acum iti numeri zgarieturile abia vizibile pe capota metalizata a masinii tale fabricata in Germania si te sperii gandindu-te ca peste 3000 de km vine revizia.
Era o vreme cand puteai sa iesi in orice bar si sa bei o bere si sa razi cu prietenii, iar acum sorbi cocktailuri gratzioase in cluburi… Puteai chiar sa mergi cu autobuzul si cand tricourile erau doar tricouri, nu top-uri, iarna purtai geci, nu “hainutze”, cand scriai cuvintele intregi in sms-uri, nu abrevieri retardate, cand purtai aceiasi cercei o luna fara sa te complexezi si cand viata ta in general era mai simpla si mai digerabila.
Paradoxal, in viata aia mai simpla se intamplau mai multe lucruri si fatza ta, desi nemachiata dupa standarde, emana o prospetime naiva si o stralucire pe care acum incerci zadarnic sa o aplici cu fonduri de ten, ca nu-ti iese.
Live your life, woman, but make it good. Quality-check it a bit and educate your taste for the better, not for the shallower. Read a book outside of the “Chick-lit” collection. Take the train somewhere. Go to the peasants’ market to buy cheese and watch a Romanian movie even if you know it will make you cry or wonder.
Woman, you’ll turn 30 soon and though it’s not the end of life (barely the middle of it) at some point you’re bound to make an inventory of friends, family and things you value in your life. Don’t render yourself ashamed at that age. Take the glossy bubblewrap off and expose yourself to the world you live in.
Oh, and peel off yourself the “love” you carry for a person who doesn’t either desire or appreciate you. Who has always lied to you and embedded you in a dark corner of his life where he couldn’t be bothered to return every so often. Who projected on you an aura of “non-loveable” person. You have been exposing yourself to underappreciation waaaay too long and (duuuh) never gained anything of it. What do you expect next?
Dramatic changes never occur unless we challenge them with every ounce of being we have left.
Life is short and it’s flowing around you so stop resisting the flow. Enjoy it even if you are alone and learn to shake the loneliness off. Stop being a sad pitzi approaching a threshold and start being an less sophisticated, more self-assured true woman.
Grow a bit out of yourself, catepillar-style :) You will enjoy the butterfly!
